Contactează-ne

Prima pagină

Azil de bătrâni, închis de autorităţi. Nu avea autorizaţie sanitară de funcţionare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ este vorba despre un centrul social dn comuna Pângăraţi ■ nereguli au fost depistate şi la alte aziluri din Neamţ ■ amenzile au totalizat 312.800 de lei ■

Verificările la centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice din judeţ scot la iveală, în fiecare zi, aspecte negative. Pe data de 12 iulie 2023, deficienţele constatate în timpul controalelor ce au avut loc cu o zi în urmă, la opt centre private şi trei publice, au fost detaliate de prefectul Adiana Niţă, care a declarat:

„Cea mai severă sancţiune a fost aplicată unui centru din Pângăraţi, căruia i-a fost suspendată activitatea, pentru că nu deţinea autorizaţie sanitară de funcţionare. Reprezentanţii acestui furnizor de servicii sociale au obligaţia de a pune în aplicare planul de urgenţă asumat, fapt ce va conduce la contactarea aparţinătorilor pentru a analiza posibilitatea reintegrării beneficiarilor în familie sau relocarea în alte centre“.

Deja s-a luat legătura cu ISU şi Serviciul de Ambulanţă pentru punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport necesare, cu reprezentanţii Spitalul Judeţean, în eventualitatea în care ar exista bătrâni care necesită evaluări medicale sau internarea şi se fac demersuri pentru cazarea persoanelor la Centrul Pietricica, din Piatra Neamţ.

Reprezentanţii azilului căruia i s-a interzis să mai funcţioneze au fost sancţionaţi de către Direcţia de Sănătate cu o amendă în valoare de 40.000 de lei. La centrele verificate pe 11 iulie, abaterile constatate au fost: cantităţi insuficiente de biocide, cabinet medical neamenajat conform normativelor, neexecutarea operaţiunilor de igienizare conform normelor, etc.

Alte deficienţe au fost grupuri sanitare şi spaţii de cazare neigienizate, cu zone de igrasie şi infiltraţii, personal de specialitate, de îngrijire, asistenţă şi auxiliar necorespunzător cerinţelor, capacitate locuri beneficiari depăşită, alimente refrigerate necorespunzător, măsuri de securitate implementate parţial sau lipsa analizei de risc.

Specialiştii de la ISU Neamţ au aplicat sancţiuni de 25.000 de lei deoarece parte din stabilimentele verificate nu deţineau autorizaţie de securitate la incendiu, erau corpuri de iluminat care nu intrau în funcţiune după întreruperea alimentării cu energie, lipsea iluminatul de securitate pentru evacuare sau imobile fără instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare împotriva incendiilor.

Instituţiile care au efectuat controale pe data de 11 iulie au dispus sancţiuni ce au totalizat 312.800 de lei. Verificările în judeţul Neamţ, unde există 65 de centre rezidenţiale de ocrotire, au început în prima zi a acestei săptămâni, când au fost vizate nouă private şi unul public. Organele cu atribuţii de control au descoperit şi atunci abateri, amenzile fiind de 485.300 de lei. Urmează a se vedea ce „surprize“ vor fi în următoarele zile.

 

 

 

.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending