Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Azi, gala celor mai proaspeti dascãli

Știre publicată în urmă cu

în data de

• la ora 15, în Sala Mare a Consiliului Judetean, sînt asteptati circa 160 de debutanti în învãtãmînt • „Îi asteptãm cu drag, alãturi de colegii directori ai scolilor unde profeseazã, pentru a fi introdusi în marea familie a dascãlilor nemteni“, a declarat generalul Luminita Vîrlan •

Ziua de astãzi ar trebui sã fie una dintre cele mai frumoase din viata profesionalã a circa 160 de dascãli nemteni aflati la începutul carierei didactice, pentru cã în cinstea lor se organizeazã o galã. Este prima editie care se va desfãsura la Neamt si care poartã numele de „Gala profesorului debutant“. Ideea apartine Sindicatului Liber din Învãtãmînt Neamt, care a propus Inspectoratului Scolar ca pentru un astfel de eveniment sã se afle de aceeasi parte a baricadei si împreunã sã îi omagieze pe cei care îsi doresc sã îsi facã un nume, scriind pe tabla vietii a sute de copii. Reprezentanti din cele douã institutii îsi vor primi astãzi oaspetii începînd cu ora 15, la Sala Mare a Consiliului Judetean. Si pentru ca proaspetii profesori sã nu fie încercati de vreun sentiment de sfialã, au fost poftiti la gala lor alãturi de directorii unitãtilor în care sînt titulari. „Ideea organizãrii acestei gale ni s-a pãrut nu doar oportunã, ci si o initiativã extrem de frumoasã. Toti dintre noi am avut o primã zi în care am intrat în învãtãmînt si poate aceastã primã zi nu a fost una extrem de frumoasã. Reprezentatii Sindicatului Liber din Învãtãmînt Neamt au gãsit cã pe 21 noiembrie este «Ziua elegantei» si am zis cã aceastã galã poate deveni un gest de minimã decentã în raport cu colegii tineri. Si noi si Sindicatul am pregãtit niste materiale care pot fi de folos colegilor debutanti. Ne-am gîndit si la un mic program artistic si la discursul agreabil al cîtorva dintre colegii pensionari, care reprezintã cariere vii si de succes în învãtãmînt. Sperãm ca din povetele colegilor experimentati, cei mai tineri sã capete idei despre ceea ce se poate face frumos cu elevii, în scoalã. Si pentru a nu exista senzatia cã invitatia noastrã la galã pentru debutanti este un fel de corvoadã si pentru ca toatã lumea sã se simtã sustinutã, alãturi de oaspetii de seamã i-am invitat si pe colegii directori care sã-i însoteascã pe cei tineri, sã îi introducã în marea familie a învãtãmîntului nemtean“, a declarat profesor Luminita Georgeta Vîrlan, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Neamt.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending