Actualitate
AVERI DE ALEŞI: Un viceprimar, două case, două terenuri, două maşini

Monitorul de Neamţ iniţiază un demers prin care vă prezintă declaraţiile de avere şi interese ale aleşilor locali. Exerciţiul este unul de transparenţă şi nu vizează atât prezentarea efectivă a “avuţiilor” consilierilor locali şi judeţeni, cât oferă posibilitatea de a vedea dacă aceştia se îmbogăţesc brusc sau sărăcesc, din momentul în care au ales să meargă pe drumul politico-administrativ. Ordinea aleasă pentru a prezenta aceste declaraţii este ordinea alfabetică.
Marius-Vasile Apopei, unul dintre viceprimarii municipiului Piatra Neamţ, pare a fi urmărit de cifra doi când vine vorba de avere.
Adică a declarat două terenuri, ambele intravilan, unul dobândit în 2003, în suprafaţă de 1.143 metri pătraţi, în Piatra Neamţ, celălalt dobândit în 2015, în suprafaţă de două hectare, în localitatea Pângăraţi.
Ambele au fost dobândite prin cumpărare şi le deţine în cotă de 50%.
Apopei are şi două case locuit, în aceleaşi localităţi în care deţine terenurile. Cea din Piatra Neamţ are 223 de metri pătraţi, iar cea din Pângăraţi 133 de metri pătraţi.
Viceprimarul se mai poate lăuda cu două autoturisme: un Volvo din 2005 şi un Mercedes din 2008.
Nu are bijuterii şi nici obiecte de artă cu valoare mai mare de 5.000 de euro, nu are conturi în bănci şi nici datorii la bănci, sau cel puţin aşa declară.
Cât priveşte veniturile declarate, soţia a contribuit la bugetul familiei cu 63.650 de lei din leafa de funcţionar public la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, la care se adaugă 6.570 de lei pentru suportul acordat la implementarea unui proiect la Institutul de Medicină Legală, dar şi 9.900 lei câştigaţi ca expert în cadrul Smart Asociatia.
Marius Apopei a câştigat 11.755 lei ca ales judeţean, dar şi 24.821 lei de la AJPIS Neamţ şi Direcţia de Asistenţă Socială Piatra Neamţ, indemnizaţie minor.
La bugetul familiei s-au adăugat alocaţiile copiilor, în valoare totală de 18.122 lei.
Cât priveşte declaraţia de interese, Marius Apopei a menţionat calităţile deţinute în Asociaţia Liga Părinţilor pentru Educaţie Neamţ, Asociaţia IOANNIS – Piatra-Neamţ şi Asociaţia Alianţa Părinţilor Bucureşti, fără a avea vreun beneficiu financiar din acestea.

-
Actualitate2 săptămâni,
AVERI DE ALEŞI: Consiliera cu declaraţia de avere… scurtă
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD la Guvernare, ce nemţeni sunt în cărţi şi pentru ce funcţii?
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD intră la guvernare. Pronostic confirmat
-
Actualitateo săptămână,
Un deputat de Neamţ e la un pas să fie dat afară din partid. Ce replică dă acesta. Cine a pierdut controlul
-
Actualitateo săptămână,
Deversare controlată la barajul Izvoru Muntelui
-
Actualitate2 săptămâni,
Titluri de stat Fidelis în iunie 2025. Câștigă până la 8,35% pe an, fără impozit! Uite ce condiții trebuie să îndeplinești
-
Actualitateo săptămână,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Actualitate2 săptămâni,
Descoperă o „Călătorie subacvatică”: perle, corali și viețuitoare fascinante, într-o expoziție spectaculoasă la Roman