Actualitate
Autoturism răsturnat pe cupolă după coliziune. Două adolescente transportate la spital
Un autoturism s-a răsturnat pe cupolă în urma unui accident produs luni, 27 aprilie, în satul Sabasa.
Au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. Două adolescente, de 16 şi 18 ani, au fost transportate la spital.
„În jurul orei 17:50, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Sabasa din comuna Borca. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe cupolă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Borca, SAJ – Punct de lucru Borca, Garda nr.2 de Intervenție Poiana Teiului și IPJ.
La sosirea forțelor de intervenție, cele patru persoane erau ieșite din autoturismele implicate în accident. Două fete de 16 și 18 ani, cu politraumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și ulterior transportate la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – misiune imposibilă la Târgu Mureş
-
Actualitate2 săptămâni,Anunţ vânzare
-
Actualitateo săptămână,Cum poți accesa finanțări pentru dezvoltarea afacerii în 2026? Vino la conferința de la Piatra Neamț pe 12 mai
-
Actualitate2 săptămâni,Noul prefect şi-a completat echipa
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă
-
Actualitateo săptămână,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitateo săptămână,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitate2 săptămâni,Calculele moţiunii: POT să-l dea jos pe Bolojan?
