Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

„Autoritati“ încaierate de la un calculator

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un calculator împrumutat de Nicu Chirila, directorul Oficiului Prefectural Roman, în urma cu 10 luni, Comisariatului pentru Societate Civila (CSC) a bagat dihonia între reprezentantul Guvernului si comisarul sef Sorin Cazan. „În urma cu vreo 10 luni, am convenit sa împrumut CSC Roman un calculator si o imprimanta, pe care le aveam în Oficiul Prefectural. Am facut acest lucru pentru ca «toata ziua buna ziua», secretarul acestui ONG venea la noi, la Oficiul Prefectural, si vroia sa traga ba la imprimanta, ba sa verifice un material. Cum eu ramasesem singur, m-am oferit sa le împrumut acest calculator. Între timp, angajatul respectiv, Valentin Dumea, pentru ca nu a fost platit, le-a lasat biroul gol, plecînd cu tot ce era în acesta, inclusiv cu acel calculator si cu imprimanta. Am încercat în acest timp sa rezolv problema pe cale amiabila, pentru ca la institutia noastra a fost angajat un nou functionar, care are nevoie de computer, însa Sorin Cazan s-a manifestat într-un mod incalificabil, cu o brutalitate greu de crezut pentru ceea ce se pretinde a fi. Un asemenea comportament îl descalifica si ca om si pune în lumina proasta atît calitatea pe care o are, de comisar, dar si pe aceea de consilier local, de care face caz în orice situatie“, a declarat Nicu Chirila. În cursul diminetii de 19 septembrie, în biroul lui Nicu Chirila a mai avut loc o noua „confruntare“ între cei doi, Sorin Cazan sustinînd ca nu are nici o obligatie sa returneze calculatorul cu care a plecat angajatul sau. „Nu stiu nimic despre vreun calculator si imprimanta împrumutate de directorul Oficiului Prefectural secretarului meu. Este treaba lui daca i l-a dat acelui angajat, despre care eu am aflat, ulterior, ca s-ar afla în puscarie. Eu nu pot avea nici o obligatie fata de Nicu Chirila. I-am cerut sa-mi dovedeasca prin vreun document ca ne-a împrumutat acel calculator. De altfel, si eu am avut în birou un alt calculator si acum, cu acest scandal creat, am constatat ca din el a ramas doar carcasa. Pe mine cine ma despagubeste? Eu am încercat sa-i solicit ragaz, sa clarific aceasta treaba, dar nici nu a vrut sa auda acest lucru si ma tot preseaza sa-i dau înpoi calculatorul si imprimanta“, a declarat Sorin Cazan. Nicu Chirila s-a plîns eurocomisarului Dan Ioan Carpusor, despre atitudinea subordonatului sau. Eurocomisarul a spus ca va declansa o ancheta, pentru a vedea conditiile în care a avut loc acest incident, ce arunca o lumina defavorabila asupra CSC. „Voi solicita sa se realizeze o ancheta privind circumstantele în care s-a petrecut incidentul. Evident ca asemenea persoane, cum este comisarul Sorin Cazan, nu pot face parte din CSC. Dar, din pacate, la nivelul acestei institutii, ca si al întregii societati, sînt oameni si oameni. Acest incident este regretabil si el tine de elementul uman cu care lucram“, a precizat Dan Ioan Carpusor.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending