Contactează-ne

Actualitate

AUR Piatra Neamț în plin tumult

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ vizita președintelui George Simion coincide cu demisii în masă la organizația muncipiului reședință de județ ■ demisionarii sunt nemulțimiți de impunerea unui candidat, ex-PNL, ”de la centru” ■

Sâmbătă, 30 martie, președintele AUR, George Simion, s-a aflat la Piatra Neamț, pentru a strânge semnături în vederea alegerilor din 9 iunie pentru Parlamentul European.

Cu puțin timp înainte ca acesta să ajungă la Neamț, conducerea organizației AUR Piatra-Neamț și-a dat demisia în bloc. Motivul acestei decizii drastice este faptul că  li s-a fi impus un candidat de primar pentru Piatra Neamț ”de la centru”, de către conducerea AUR, în persoana fostului consilier județean liberal Marius Vasile Apopei, fără consultarea organizației locale.

Fostul preşedinte al organizaţiei, Loredan Popa, a făcut o declarație de presă în care a precizat că Biroul de Conducere Local al AUR Piatra-Neamț și Biroul de Conducere Județean AUR Neamț, de vineri, 29 martie, fără însă a fi consultați: „În această ședință a forurilor de conducere reunite sau comasate, dacă vreți, că tot este un cuvânt la modă, ne-a fost prezentat candidatul AUR la Primăria Piatra-Neamț în persoana domnului Marius Vasile Apopei. Această organizație AUR din municipiul Piatra-Neamț a fost construită în totalitate din oameni de calitate, oameni onești, oameni care nu au mai făcut politică și care au fost dispuși să pună umărul la treabă, în conformitate cu cei patru piloni ai AUR, înainte de episodul “Lăsați toți escrocii să vină în AUR!”. Organizația Piatra-Neamț nu susține și nu dorește să se asocieze cu domnul Marius Apopei în niciun fel. Nu putem susține un om care ne-a fost impus de la București, un om care nu a făcut nimic pentru această organizație. Deci, strict pentru Organizația Piatra-Neamț, meritrocratic este zero. Nu putem susține un om care s-a plimbat prin trei partide diferite în ultimele cicluri de alegeri: ANR în 2016, PNL în 2020 și AUR în 2024”.

Marius Apopei, candidatul AUR la Primăria Piatra-Neamț și nou președinte al Organizației AUR Piatra-Neamț, nu a comentat public în nici un fel. George Simion a contra-atacat, afirmând că, de fapt, organizația de Piatra Neamț dorea ”să facă aranjamentele pe aici”.

 

Rămâne de văzut cum va reacționa organizația în sine la aceste seisme locale.

Între timp, sunt constituite în ritm alert organizații AUR locale cum este cea de la Dămuc sau Organizația de Femei Roman, Horia, Icusesti și Ion Creangă.

 

C.V.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending