Au venit rușii?

Până mai ieri, la interviuri, prin firme și instituții, întrebarea clasică era: — „Vorbiți limba engleză?” Dacă spuneai „yes”, deja păreai om modern, european, pregătit pentru globalizare, corporații și cafea la pahar reciclabil. Engleza devenise noua diplomă de noblețe. Nu conta că nu știai unde e Australia pe hartă — important era să pronunți „meeting”, „deadline” și „feedback” cu aer superior. Dar de ieri, parcă s-a schimbat vântul istoriei. Deodată, apar anunțuri, funcții și numiri unde se caută… vorbitori de limba rusă. Nu una, nu două, ci tot mai multe. Și atunci omul simplu, crescut cu bancuri despre „vin rușii”, începe firesc să se întrebe: — Au venit rușii?

Că prea brusc s-a trecut de la Shakespeare la Dostoievski.

De la „good morning” la „dobrîi deni”. Parcă nici Google Translate nu mai ține pasul cu politica vremurilor. Românul, precaut din fire, privește în jur. Tancuri nu vede. Dar vede funcții ocupate strategic, discursuri schimbate subtil și oameni care până ieri vorbeau despre Occident, iar azi descoperă, miraculos, „valorile estice”. Unii chiar cu accent. Istoria ne-a învățat că rușii nu vin întotdeauna cu cizme. Uneori vin cu contracte, influențe, dependențe și oameni foarte politicoși care spun că totul e „spre binele poporului”.

Iar poporul, săracul, stă și învață limbi străine după direcția vântului geopolitic. Când bate din vest, scoatem engleza.

Când bate din est, căutăm manualul de rusă uitat prin podurile bunicilor. Poate că nu au venit rușii. Poate doar umbrele lor administrative. Sau poate că unii îi așteptau de mult și acum încearcă să pară surprinși. În România, schimbările mari nu se anunță oficial. Ele se simt. În limbaj. În funcții. În tăceri. Și atunci întrebarea rămâne suspendată, ironică și neliniștitor de actuală: — Au venit rușii… sau doar ne pregătim să-i întâmpinăm?