Actualitate
Au început lucrările de amenajare a zonei de grătare și foișoare în Ștrandul Municipal

Zilele acestea, au început lucrările pentru amenajarea zonei de grătare și foișoare în incinta Ștrandului Municipal Piatra Neamț. Valoarea investiției este de 487.035,18 lei (TVA inclus), iar termenul de execuție este de două luni de la startul lucrărilor.
În spațiul situat în vecinătatea terenurilor de sport vor fi construite 4 foișoare, cu grătarele aferente. Vor fi două tipuri de ansamblu foișor-zonă grătar; cele de tip A vor avea o masă și banchete perimetrale, capacitatea maximă fiind de 12 persoane. Pe o latură se va amenaja și o zonă pentru un spălător, racordat la rețeaua de apă și canalizare din incinta ștrandului.
De asemenea, se vor amenaja spațiile de circulație dintre foișor și grătar și cele de legătură cu trotuarele din incintă cu lespezi din piatră înierbată, iar în zonă vor fi amplasate locuri de odihnă cu bănci fixe și bușteni cu rol de bănci.
„De la bun început, de când ne-am hotărât să reorganizăm complet zona de grătare, am vrut să avem un proiect bine gândit, modern, care să acopere cât mai bine nevoile celor care vor folosi acest spațiu. Vor fi 4 foișoare cu grătarele aferente, cu mese și bănci, iar la două dintre ele spațiul pentru grătar va putea fi folosit și ca o zonă de relaxare în jurul unui foc de lemne. Vor fi și locuri de odihnă, cu bănci și leagăne și toată zona va fi racordată la rețelele de apă potabilă, canalizare și curent electric. Cred că toate aceste detalii se traduc cel mai bine în pozele de mai jos, cu proiectul final. Lucrările vor fi gata la sfârșitul lunii august. Mai facem încă un pas pentru modernizarea Ștrandului, una dintre principalele zone de agrement din oraș”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitateo săptămână,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Eveniment4 zile,
Papa care a refuzat gloria lumii: cum va fi înmormântat și ce urmează pentru Biserica Catolică