Actualitate
Au fost aplicate contravenţii pandemice de 34.000 de lei
■ amenzile au fost date pentru nerespectarea regulilor de protecţie sanitară ■ patru firme au fost sancţionate pentru organizarea de activităţi în spaţiu închis ■
Forţele de ordine din judeţul Neamţ continuă verificările pentru respectarea normelor de protecţie socială în vreme de pandemie. Pe 26 octombrie 2020 au intervenit 100 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii.
Au avut loc acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost organizate 11 acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele şi localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri, precum şi mijloacele de transport în comun. Au fost verificate 111 de societăţi comerciale ori persoane fizice autorizate, 79 de mijloace de transport şi au fost legitimate 850 persoane.
„Echipele de control au depistat 143 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală. De asemenea, 4 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 34.000 de lei“, anunţă IPJ Neamţ. De menţionat este faptul că de pe 25 octombrie, de la ora 23:00, în 4 localităţi din judeţul Neamţ unde s-a constatat ca incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Piatra Neamţ, oraşul Bicaz, comuna Girov şi comuna Gîrcina, s-a interzs activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, cu excepţia teraselor, fiind instituite şi alte măsuri obligatorii.
„Facem apel la cetăţeni să respecte în continuare măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică, în scopul prevenirii infectării şi răspîndirii Sars-CoV 2. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm importanţa măsurilor necesare în contextul situaţiei epidemiologice actuale şi să respectăm recomandările pentru limitarea riscului de răspîndire a infecţiei cu Covid-19“, mai arată Poliţia Neamţ. Există şi TelVerde 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
