Contactează-ne

Actualitate

Atleţii nemţeni le dau… lungi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ probele de aruncări de la finalele Campionatului Naţional de seniori şi tineret au avut ca protagonişti şi sportivi din Neamţ

Atletismul nemţean a reuşit, din nou, să se situeze pe primele locuri în ultima zi a finalelor Campionatului Naţional de tineret şi seniori. Astfel, la ciocan 7,26 kg, masculin, pompierul Florin Asmarandei a aruncat 58,54 metri, pentru argint, locul I fiind adjudecat de către Mihăiţă Andrei Micu, de la CS Viitorul Vaslui, cu 64,80 m. Eduard Ionel Perie, de la LPS – CA Roman a reuşit o performanţă de 48,71 m, sub podium, în vreme ce Ştefan Casian, de la LPS Roman a trimis la 38,74, fiind urmat de Vlăduţ Gabriel Căuş, colegul său. La disc, 1 kilogram, feminin, Elena Mihaela Asmarandei a aruncat 48,45 metri, în vreme ce Ioana Diana Ţigănaşu, de la CSCeahlul Piatra Neamţ, a prins poziţia a patra în ierarhie. Grea a fost şi întrecerea de la greutate, 7,26 kg, masculin, unde s-au întîlnit Andrei Marius Gag, de la CSM Bucureşti şi romaşcanul Marius Constantin Musteaţă, de la CSU Suceava. Finalele Campionatului Naţional de atletism pentru tineret şi seniori, întreceri programate pe Stadionul Nicolae Dobrin, din Piteşti, în zilele de 26 şi 27 iulie, au adus cîteva medalii pentru sportivii din judeţul Neamţ. Astfel, în cursul sesiunii de joi seara, aruncătoarea de ciocan Bianca Florentina Ghelber-Perie, legitimată în prezent la CSM Bacău şi CSA Steaua Bucureşti, a reuşit să ia medalia de aur, în vreme ce tînăra de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, Lenuţa Burueană, a venit a doua la greutate, probă în care podiumul a fost completat de colega sa de club, Ioana Diana Ţigănaşu. Perie, multiplă campioană la ciocan a fost a şaptea în concurs şi a trimis, pe rînd, 66,61 metri, 67,59 metri, 67,64 metri, 68,78 metri, 67,87 metri şi 68,28 metri. Antepenultima reuşită a sportivei antrenate de către tehnicianul Cucoş Lucică a fost suficientă pentru a-i aduce primului loc în ierarhia internă. Totul, în condiţiile în care personal-best-ul de anul acesta al aruncătoarei de fost de 70,96 metri, la Internaţionalele de la Cluj. Săptămîna viitoare, Bianca Florentina Ghelber-Perie va pleca, alături de antrenorul său, la Berlin, pentru a reprezenta culorile României la Campionatul European. În finala de pe Stadionul Nicolae Dobrin, romaşcanca a fost secondată pe podium de către Bianca Monica Lazăr Fazecaş, principala rivală, de la CS Dinamo Bucureşti, cu 66,16 metri şi Ana Adela Stanciu, de la CS Olimpia Bucureşti, cu rezultatul de 60,96 metri, tînăra ratînd ultimele patru aruncări. Anca Dumitrana Chelariu, încă junioară, de la LPS Roman, nu s-a prezentat în finala de ciocan patru kilograme. În sesiunea de seara de joi, la greutate, patru kilograme, feminin, Lenuţa Burueană, de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, a ocupat locul doi, cel mai bun rezultat al său fiind de 13,60 metri, ea avînd cinci aruncări ratate. Colega sa, Ioana Diana Ţigănaşu a urmat-o pe podium, cu 13,41 metri, cu numai o ratare. Proba a fost cîştigată de Andreea Vitan Huzum, de la CS Botoşani, care a clarificat lupta la vîrf din prima, cînd a aruncat 14,90 metri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Un colonel veteran, aniversat la 101 ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, şi-a rezervat o parte din ziua de lucru de luni, 17 ianuarie, pentru a face o vizită unui veteran de război, Vasile Găitan, care a ajuns la venerabila vîrstă de 101 ani.

În opinia edilului şef, „adevăratele poveşti de viaţă se creionează prin muncă şi dragoste de ţară! La vîrsta de 101 ani, domnul Găitan Vasile, veteran de război, ne reaminteşte de adevăratele valorile pe care nu trebuie să le ignorăm. I-am trecut pragul casei din municipiul Roman, pentru a ne strînge din nou mîna, aşa cum ne-am promis cu prilejul fiecărei aniversări.

M-a primit cu bucurie şi mi-a transmis fără prea multe cuvinte să ne cinstim tara, jertfa si sacrificiul celor care au cunoscut cele mai devastatoare şi violente încleştări militare din istoria noastră. Am înţeles că nu va uita niciodată preţul greu plătit de Armata Română pentru generaţiile viitoare“, a declarat primarul.

Acesta reaminteşte faptul că Vasile Găitan a fost încorporat în anul 1943 la Regimentul 15 Curtea de Argeş, a urmat cursurile Şcolii de Subofiţeri de Artilerie şi a participat în luptele de pe front, iar după 23 August 1944 a fost trimis să lupte pe frontul de Vest. „Domnule colonel în rezervă, respect şi mulţi ani! Să ne revedem cu bine!“ i-a mai urat edil.

Citește știrea

Actualitate

Necazuri de la vînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ rafalele au lăsat fără energie electrică cîteva mii de consumatori ■ din cauza vîntului şi salvamontiştii au avut probleme, o antenă fiind doborîtă ■

Avertizările cod galben şi portocaliu de vînt puternic s-au adeverit, iar rafalele au făcut pagube în seara de 17 ianuarie 2022.

Localităţile Dumbrava, Urecheni, Păstrăveni, Rădeni, Ţibucani, Ţibucanii de jos, Lunca Moldovei, Davideni şi Podoleni au fost afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică.

În jurul orei 22:00 un număr de 4.510 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Ieri, 18 ianuarie, localitatea Dumbrava era afectată, iar 43 de consumatori nu aveau curent electric, lucrîndu-se pentru remedierea defecţiunilor.

Salvamontiştii nemţeni au avut de lucru în week-end. Necazuri au fost atît din pricina vîntului puternic, care a bătut cu rafale de peste 130 de km/h distrugînd echipamentul de comunicare, dar au fost multe alte intervenţii pe pîrtia de la Durău.

„Sfîrşit de săptămînă extrem de aglomerat şi plin de evenimente în Ceahlău. Salvatorii montani au asigurat permanenţa atît în Baza Dochia unde au avut de înfruntat o furtună a cărei intensitate a depăşit 130 km /h ce a distrus echipamentul de comunicaţii, care asigura derularea operaţiunilor noastre pe o rază de 100 de kilometri în jurul Vîrfului Toaca.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2022, o ehipă operativă a reuşit să repoziţioneze echipamentele şi să restabilească legăturile radio“, se arată într-un comunicat al Serviciului Salvamont Neamţ.

Pîrtia de la Durău a fost plină de turişti, care nu au putut rata un sfîrşit de săptămînă la schi sau săniuş. Cei mai mulţi s-au bucurat de zăpadă, însă unii au suferit accidente, fiind nouă la număr.

„Din păcate, unii turişti nu înţeleg că viteza exagerată în coborîre şi faptul că plasele de protecţie nu-ţi garantează o siguranţă totală. Ele sînt instalate, la fel ca parapeţii de pe şosele, în scopul reducerii efectelor unui impact cu mediul exterior pistelor.

Rezultatul a constat în nouă intervenţii din care cinci grave , persoanele în cauză suferind comoţie cerebrală, traumatism cranio-crebral, fractură deschise, fractură cominutivă şi ruptură de ligamente încrucişate. Răniţii au fost predaţi serviciului SMURD şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ“, a mai anunţat Salvamont.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi fără Dumnezeu! Au vrut să prade două biserici

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un major şi un minor au intrat să fure în două biserici, în sediul unei firme şi în două locuinţe ■ la ultima dintre case au fost prinşi în flagrant, dar au reuşit să fugă ■ în scurt timp au fost identificaţi şi încătuşaţi ■

Un minor şi un major au făcut un adevărat tur de forţă într-o singură noapte, încercînd, iar în unele cazuri chiar au reuşit, să prade nu mai puţin de cinci obiective între care două biserici, două locuinţe particulare şi un bar.

În una din case au fost prinşi în flagrant de proprietar, însă au reuşit să fugă. Au fost sesizaţi oamenii legii, care la scurt timp au dat de spărgătorii de 15, respectiv 18 ani şi i-au încătuşat. Prada a fost modică, fiind recuperată şi restituită victimelor.

Totul a ieşit la iveală în zorii zilei de luni, 17 ianuarie 2022. În jurul orei 06:30 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un lăcaş de cult, din localitatea Zăneşti.

„În baza activităţilor investigative realizate în cauză, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor în vîrstă de 15 ani şi un tînăr, de 18 ani, ambii din localitatea Zăneşti, care în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în interiorul lăcaşului de cult“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma anchetei efectuate a reieşit că, în cursul aceleiaşi nopţi, cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Zăneşti, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice şi alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

Totodată, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, persoanele în cauză ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în incinta unui alt lăcaş de cult din localitatea de baştină. De asemenea, prin escaladarea gardului, cei doi ar fi pătruns în curtea a două imobile din aceeaşi localitate şi ulterior în incinta locuinţelor, unde ar fi răvăşit mai multe bunuri, moment în care au fost surprinşi de persoanele vătămate, aceştia părăsind locul faptei.

Bunurile sustrase au fost recuperate de anchetatori, fiind restituite persoanelor vătămate. Pe 17 ianuarie, în baza probatoriului administrat, cei doi spărgători au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat. Ambii urmează a fi prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Ultimele articole

Advertisement










Trending