Contactează-ne

Actualitate

Atenție șoferi! Radare fixe sunt la „pândă” pe drumurile Neamțului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliția Neamț a transmis că astăzi, 14 martie 2025, cadrele de la Serviciul Rutier acționează cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județ. IPJ Neamț are în dotare 11 astfel de radare.

Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar montate pe trepiede mobile și surprind în timp real vehiculele care depășesc limita legală de viteză. Unul dintre principalele avantaje ale acestui sistem este că nu necesită oprirea șoferilor în trafic.

Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus mașina în momentul constatării contravenției, ulterior primind procesul-verbal de contravenție direct la domiciliu.

„Nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar respectarea legislației de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ dramele care se întâmplă pe șosele. Conduceți responsabil, împreună putem preveni tragediile rutiere!”, a comunicat Poliția Neamț.

Sistemul de radare fixe a fost implementat de la începutul acestui an pe autostrăzile A1 și A2, precum și pe drumul național DN2 din județul Vrancea, iar din această lună a devenit operațional în toată țara. Polițiștii rutieri au la dispoziție aproximativ 700 de astfel de radare. Cei prinți în culpă vor primi amenzile la domiciliu.

E-sigur permite sancționarea mai multor abateri simultane, cum ar fi: depășirea limitei de viteză legală; nepurtarea centurii de siguranță; efectuarea unei depășiri neregulamentare; conducerea agresivă; neutilizarea luminilor de întâlnire sau alte defecțiuni. Sancțiunile sunt cumulative, adică șoferii pot fi amendați pentru fiecare contravenție.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending