Actualitate
Atenţie: Poliţiştii au ieşit la vânătoare de şoferi conduşi de alcool
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor desfășura activități pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care se află la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în peioada 4–6 aprilie.
„Acțiunea are loc în conformitate cu Planul de acțiune al Direcției Rutiere, având ca obiectiv reducerea riscului rutier pe drumurile publice.
Prin aceste activități, polițiștii urmăresc diminuarea numărului accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau droguri și creșterea gradului de siguranță în trafic.
Pe durata acțiunii, vor fi utilizate mijloacele tehnice din dotare, respectiv aparatele etilotest și drugtest.
Consumul de alcool sau substanțe psihoactive determină, printre altele, scăderea acuității vizuale, diminuarea atenției distributive, limitarea capacității de a urmări obiecte aflate în mișcare, precum și întârzierea reacțiilor în situații critice din trafic.
Totodată, riscul de implicare în accidente rutiere crește considerabil atunci când conducătorul auto prezintă o capacitate redusă de concentrare și procesare a informațiilor, precum și dificultăți în controlul vehiculului, efecte directe ale consumului de alcool și substanțe interzise.
Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive!”, este mesajul poliţiştilor nemţeni.
-
Actualitate2 săptămâni,Cum poți accesa finanțări pentru dezvoltarea afacerii în 2026? Vino la conferința de la Piatra Neamț pe 12 mai
-
Actualitate2 săptămâni,Noul prefect şi-a completat echipa
-
Actualitate2 săptămâni,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitate2 săptămâni,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitateo săptămână,Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup
-
Actualitate6 zile,Un transport suspect de lemne, final cu 500.000 de euro sub sechestru. Prejudiciu uriaș în anchetă
-
Actualitate6 zile,Situaţia finanţării Ceahlăului – promisiuni noi
-
Actualitateo săptămână,Alianţa PSD-PNL în teritoriu rezistă
