Contactează-ne

Actualitate

„Asta e!“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Virgil RĂZEŞU

Să fim cinstiţi : mai poţi spune ceva după acest enunţ conculziv- ultimativ? Nici vorbă ! Sau dacă e să vorbim să spunem că trebuie să ne supunem provindenţei, fiindcă noi românii orice am face, tot acolo ajungem. Şi atunci de ce am mai face ceva?

Să dea Dumnezeu să ieşim cu bine şi din acest din urmă tsunami biologic care ne asaltează şi pe noi şi întreg mapamondul! Mărunt, mărunt, dar afurisitul de SARS-CoV-2 nu cunoaşte legi, convenţii, vize şi sancţiuni „non-grata“, nu ţine cont de ameninţările că va fi întâmpinat cu tunurile ori cu măştile pe figură şi nici de talk- show-urile nesfârşite cu aceiaşi ciuvici, ionaşci şi lazaruşi neclintiţi de pe scaunele lor.

Indiferent de numărul de plătitori cu viaţa şi de pagubele fără egal pe care le vom suferi (să dea Domnul să nu am dreptate), tot ne vom alege cu o armată de deţinători de certificate de erou (scuzaţi, era să zic de revolu…), pentru felul în care a acţionat şi a făcut „totul“ pentru semenii ei. Dovadă că de data asta nu mai suntem chiar pe primul loc (aproape rezervat pentru români) la pierderi şi vom încheia glorios cu sintagma din titlu, cu adaosul de rigoare: „Am fost luaţi pe nepregătite“.

Aşa se întâmplă şi cu inundaţiile, şi cu seceta, şi cu tăierile de păduri, cu vaccinările (auziţi români vestea cea bună : peste 7 ani, vestitul Institut Cantacuzino va începe să producă din nou vaccinuri), cu clanurile mafiote şi cu reţelele de proxeneţi, cu corupţia, rugeola, cutremurele şi aşa mai departe. Supapa „Asta e!“ funcţionează. Nu rugineşte, nu se schimbă, nimic nu se pierde, ca într-o Lege a lui Lavoisier (în care a fost adăugat şi Lomonosov de către prietenii de la răsărit). Veşnic luaţi pe nepregătite, am uitat cu totul porunca strămoşilor noştri de a ne face vara sanie ori a aduna bani albi pentru zile negre.

Uite că zilele negre ne-au ajuns şi nu avem motive de bucurie. Interesant este că Internetul ne avizează că scenariul cu virusul ucigaş nu e deloc nou. Şi dacă îi dăm crezare, aflăm că încă din 1981, un autor S.F. publica „Ochii întunericului“, o carte în care se descria cu lux de amănunte exact ce se petrece acum cu epi(pan)demia cu coronavirus, produsă de virusul „Gorki 400“, acţiunea fiiond plasată în măreaţa URSS. Într-o a doua versiune a cărţii, publicată în 1989, când „şiraka maia radnaia“, se dezmembra, acţiunea se derula în China, marea putere în ascensiune, în localitatea (ca să vezi coincidenţă!) Wuhan, în vreme de vinovatul virase în „Wuhan 400“. N-am citit cartea dar nu ştiu cum, povestea cu fumul şi cu focul pare să prindă ceva contur şi gândul că în căutarea unor arme cu impact larg şi sigur, mărunţelul ăsta devastator să fi scăpat printre filtre şi eprubete şi să-şi vadă de ale lui. Că doar nu are de dat socoteala nimănui.

Acum, ce să zic, fiindcă întotdeauna cămaşa e mai apropiată de piele, fără a mă declara indiferent de ceea ce se petrece la nivel mondial, sunt de-a dreptul îngrijorat de propria ogradă şi, pe cinstite, motive de linişte nu-mi pot oferi. Oricâtă monedă s-ar bate pe măsurile drastice şi infailibile puse în operă, experienţa de până acum ne arată că nu avem vocaţia de a le finaliza până la detaliu şi că întotdeauna lăsăm deschise nişte portiţe care ar trebui ferecate cu lacăte grele, nişte supape neunse, că mai trecem cu nonşalantă superficialitate peste nişte amănunte fiindcă merge şi aşa şi, mai ales, fiindcă nu respectăm ceea ce ne-am propus şi recomandat.

De la sine înţeles că nu trebuie să intrăm în panică, fiindcă ea este principala sursă a măsurilor heirupiste şi neinspirate şi să punem în funcţie sfaturile care ni se dau şi, mai ales, să fim atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru.

Norocul neaşteptat stă în istoria focului de paie, care are vâlvătaie dar se stinge repede şi care în biologia virusului ucigaş înseamnă stoparea instantanee a campaniei de mii sau zeci de mii de victime, şi reintrarea lui în bârlogul propriu pentru încă un deceniu sau mai multe.

Actualitate

Vremea, cum va fi zilele viitoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă că precipitaţiile dispar, dar nu va fi prea cald ■ în cea mai „rece“ zi vor fi 14 grade, iar în cea mai caldă, vreo 21 ■ minimele nocturne oscilează între 4 şi cel mult 12 grade ■

Chiar dacă ne apropiem de finele primei decade a lunii mai, nu este spectaculos de cald, iar zilele ceva mai reci alternează cu cele în care nu vor fi mai mult de 21 de grade. Acelaşi trend îl au şi valorile termice nocturne care, pînă la finele săptămînii viitoare vor oscila între 4 şi cel mult 12 grade.

Meteorologii dau asigurări că precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate. De menţionat este faptul că la acest moment la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca mai sînt încă 42 de centimetri de nea. Astăzi, 7 mai, va fi timp frumos, cu cu soare, iar la amiază termometrele vor indica 20 de grade, iar noaptea vor fi 9. Ziua de 8 mai aduce o depreciere a regimului termic, iar maxima ajunge la 14 grade. În a doua parte a zilei ar putea veni ceva stropi de ploaie. Minima scade la 7 grade.

Duminică regimul termic se mai apreciază şi se ajunge la o maximă de 16 grade. Urmează una din cele mai reci nopţi, iar minima se opreşte la 4 grade. Meteorologii promit că luni, 10 mai, va fi soare şi cam 18 grade, dar noaptea va fi rece, cam 5 grade. Ceva mai bine va fi marţi, 11 mai, cînd se anunţă cer variabil cu soare, iar peste zi se face sensibil mai cald şi se ajunge la o maximă de 19 grade. În schimb, noaptea va fi din nou prea rece pentru acest moment al anului cu o minimă de 4 grade.

Jumătatea săptămînii aduce timp bun, iar miercuri 12 mai, cerul nu va fi brăzdat de nici un nor, iar mercurul din termometre saltă din nou la 20 de grade. Urmează o altă noapte rece, cu vreo 5 grade. O zi mai rece şi una mai caldă, pentru că joi, 13 mai, chiar dacă va fi cer absolut senin nu vor fi mai mult de 18 grade. În schimb se mai îmbunează regimul termic nocturn, iar minima saltă voiniceşte la 10 grade. În ultima zi lucrătoare a săptămînii viitoare va fi timp frumos, dar nu prea cald. Chiar dacă soarele va fi la datorile, e cam leneş, pentru că maxima nu trece de 19 grade.

Rămînem cu noaptea blîndă cu o minimă de 10 grade. Una din cele mai calde zile din întreg intervalul de prognoză se anunţă a fi cea de sîmbătă, 15 mai. La jumătatea lui Florar se anunţă timp bun, soare, şi o maximă în creştere pînă la 21 de grade. Sînt schimbări şi în regimul termic nocturn şi se vor înregistra 12 grade. La fel va fi vremea şi duminică, 16 mai, cer variabil cu soare, 21 de grade, dar ar putea veni ceva stropi de ploaie mai după amiază.

Citește știrea

Actualitate

Prefectul de Neamţ, întâlnire cu primarii şi şefii din învăţământ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ motivul: mobilizare pentru vaccinare

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, s-a întâlnit, joi, 6 mai, cu primarii din judeţ şi cu directorii unităţilor din învăţământ, scopul fiind o mobilizare comună pentru campania de vaccinare.

“Am avut astăzi o zi plină în care am reuşit să mă întâlnesc cu aproape toţi primarii din judeţul Neamţ, directorii unităţilor de învăţământ şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi HoReCa. Motivul acestor întâlniri a fost mobilizarea pentru campania de vaccinare în Neamţ şi am rugat deopotrivă pe doamnele şi domnii primari, directori de şcoli şi licee, oameni de afaceri şi mari angajatori să transmită în comunităţi, în rândul profesorilor şi părinţilor, a angajaţilor un mesaj de susţinere a campaniei de vaccinare şi de conştientizare a beneficiilor.

Alături de mine au participat la aceste întâlniri directorul DSP, Radu Firăstrău, comandantul IPJ, comisarul şef Mihai Osoianu, comandantul ISU, colonelul Mihai Mitrea, şeful ISJ, inspectorul general Mihai Obreja, şi doctorul Bogdan Mahu, coordonatorul acţiunii de vaccinare pentru Municipiul Piatra Neamţ. Am avut întâlniri pe toate zonele din judeţul Neamţ, începând cu zona Roman Metropolitan, Târgu Neamţ şi arealul de munte şi terminând la Piatra Neamţ şi zona adiacentă.

Consider că soluţia cea mai bună la acest moment pentru a reveni la o viaţă normală, pentru a intra într-o zonă de relaxare a restricţiilor şi pentru sănătatea fiecăruia dintre noi o reprezintă vaccinarea. Sfatul meu în calitate de prefect al judeţului Neamţ, bazat pe informaţii oficiale ale specialiştilor din sistemul de sănătate, este să ne vaccinăm, într-un număr cât mai mare”, a declarat prefectul George Lazăr.

Citește știrea

Actualitate

Afacere cu droguri în familie, alte sentinţe

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ patru indivizi, care erau înrudiţi între ei, s-au apucat de afaceri cu stupefiante ■ doi dintre ei au fost condmnaţi la închisoare cu executare ■ drogurile erau aduse din strinătate ■

Doi indivizi înrudiţi între ei au ajuns în penitenciar pe 5 mai 2021 după ce Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat în dosarul în care aceştia au fost acuzaţi de afaceri necurate cu droguri. În cauză au fost patru inculpaţi, însă doi au fost condmanaţi cu suspendare, nu au mai declarat apel, iar sentinţele lor au devenit definitive.

În schimb au uzat de calea de atac Emanuel David, care fusese condamnat de Tribunalul Neamţ la 4 ani şi 4 luni de detenţie, precum şi Nicolae Covas, care a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni de detenţie. Apelurile lor au fost admise, iar pedepsele au scăzut la 3 ani şi o lună pentru primul şi 2 ani şi 2 luni pentru Covas. În acelaşi dosar, Florin Alin Enea a avut o sancţiune de 2 ani, 6 luni şi 10 zile de detenţie, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Instanţa l-a mai obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Singura femeie din grup, Ana Maria Enea, a primit şi ea o pedeapsă cu suspendare, 2 ani şi 8 luni de închisoare, plus 60 de zile de muncă voluntară. Inculpaţii au vîrste între 20 şi 31 de ani, fiind de loc din Stejaru, Bicaz şi Tarcău. În cauză au fost acuze de săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în forma continuată, introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu.

Anchetatorii se sesizaseră de mai mult timp că în zona Piatra Neamţ şi Bicaz se distribuie droguri, iar în urma cercetărilor s-a aflat că doi dintre inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea ar fi vîndut stupefiante, cannabis şi ecstasy în reşedinţa de judeţ, Bicaz şi comunele învecinate, drogurile fiind aduse din străinătate. De aprovizionare se ocupa Covas, care le trimitea din străinătate, prin servicii de coletărie. Pentru siguranţă, coletele erau dosite la Ana Maria Enea. Afacerea ilicită era cumva în familie pentru că femeia era mătuşa primilor doi inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea, aceştia doi fiind veri.

Legătura dintre grupul infracţional şi doritorii de stupefiante era asigurată de David. Aceştia îl contactau şi disimulat îl întrebau dacă pot obţine cannabis sau ecstasy. La rîndul lor clienţii erau întrebaţi ce drog vor şi în ce cantitate. În cazul în care cantităţile pe care le deţinea nu erau suficiente, David îl contacta pe Covas. Îi solicita tipul de drog şi cantitatea de stupefiante necesară, iar Covas îl trimitea să ridice marfa ilicită de la femeie. Ancheta a stabilit că ultimele vînzări au avut loc în perioada 26 noiembrie – 4 decembrie 2019 cînd au ajuns pe piaţă atat cannabis cît şi ecstasy în diverse cantităţi.

Un gram de drog sau un comprimat de ecstasy aveau acelaşi preţ, de 80 de lei, însă pentru cantităţi mai mari doritorii obţineau reduceri de preţ. Pe 4 decembrie 2019, David şi Florin Alin Enea au fost depistaţi în trafic, în timp ce se deplasau cu maşina la un cumpărător pentru a vinde 100 de grame de cannabis şi 20 de comprimate de ecstasy. Ulterior la domiciliile celor patru inculpaţi au avut loc percheziţii domiciliare iar anchetatorii au mai găsit 300 de grame de cannabis.

Citește știrea

Trending