Contactează-ne

Actualitate

Asigurarea socială de pensie, un vis

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la contractele de asigurare plata lunară a ajuns la 475 de lei ■ este a doua majorare a contribuţiei de la începutul acestui an ■ în decembrie 2017 se plăteau lunar 288 lei, iar de la începutul anului contribuţia a fost de 364 de lei ■ neplata timp de 6 luni duce la rezilierea contractului ■

Contractele de asigurare socială pentru obţinerea unui drept la pensie, în cazul în care titularul nu lucrează, sau prestează în străinătate, dar vrea să-şi asigure bătrîneţile şi acasă, a ajuns aproape un vis imposibil de realizat. De la finele anului trecut şi pînă în aprilie 2018 cota de contribuţie a crescut consistent, în două rînduri, iar la acest moment cine vrea să-şi asigure bătreneţile trebuie să scoată din buzunar, lunar, nu mai puţin de 475 de lei. În decembrie anul trecut acelaşi bir era de 288 de lei, de la 1 ianuarie a crescut cu 76 de lei şi a ajuns la 364 de lei, iar o altă majorare a avut loc la 1 aprilie cînd contribuţia a mai crescut o dată, ca Făt Frumos, cu 111 lei şi a ajuns la 475 de lei lunar. Asta datorită faptului că, conform prevederilor O. U. G. nr. 18 2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începînd cu 01. 04. 2018 baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, pentru asiguraţii în temeiul unui contract de asigurare socială, o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare social, dar nu mai puţin decît valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv valoarea de 1. 900 lei pentru anul 2018. „Asiguraţii sistemului public de pensii – în temeiul unui contract de asigurare socială, datorează integral cota de contribuţie de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă – 25% din contribuţia lunară datorată pentru un venit asigurat egal cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv suma de 475 lei. Pentru perioada 06. 01. 2018 – 31. 03. 2018 valorile minime ale venitului lunar asigurat din contractele de asigurare a fost stabilit prin Legea 3 2018 – Legea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2018, la suma de 1. 457 lei, pentru care contribuţia lunară datorată a fost de 364 lei“, conform unui comunicat al Casei Judeţene de Pensii Neamţ. Altfel spus, birul a crescut din două motive: majorarea salariului minim garantat în plată şi trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, astfel că cei care doresc să scoată din buzunar bani pentru pensie achită un sfert din salariul minim. În altă ordine de idei. mai trebuie spus că cei potenţi financiar pot achita lunar şi mai mult dacă doresc, însă plata nu poate fi mai mică de 475 de lei. Totuşi dacă cineva ar avea atît de mulţi bani, încît să poată renunţa în fiecare lună la aproape 500 de lei, fără să-i fie greu să facă plata, e greu de crezut că- i va îngropa în sistemul public de pensii, cînd ar putea să-i economisească şi să-i aibă la îndemînă în orice moment, în caz de nevoie. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263 2010, modificată şi completată prin OUG nr. 103 2017, orice persoană se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vîrstă şi/ sau, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie. Normele legale în vigoare mai prevăd faptul că un contract de asigurare socială se încheie în formă scrisă între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei. Contractul produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii. De menţionat este faptul că un astfel de contract de asigurare socială poate fi reziliat din iniţiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive. La începutul anului 2018, în evidenţele CJP Neamţ erau active 2. 610 contracte de asigurare încheiate în temeiul Legii 263 2010, din care 2. 477 de contracte erau încheiate la un venit lunar asigurat mai mic decît valoarea minimă a venitului lunar asigurat pentru anul 2018, de 1. 457 lei. Unii au renunţat la aceste contracte în momentul în care contribuţia lunară a crescut, astfel că la acest moment, în evidenţele Casei de Pensii Neamţ sînt active 2. 519 contracte de asigurare socială, din care 2. 463 sînt încheiate la un venit lunar asigurat egal cu salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1. 900 lei. Este posibil ca la aflarea acestei veşti destul de neplăcute unii să renunţe în a-şi asigura bătrîneţile, deoarece la acest moment pentru mulţi nemţeni asigurarea de pensie este inaccesibilă. De menţionat este faptul că din 2012 s-a plafonat venitul minim pentru care se putea încheia asigurarea. Atunci venitul minim a fost stabilit la 708 lei noi, pentru care asigurarea era de 222 lei lunar. Anterior nu exista un prag minim şi oricine se putea asigura cu 1, 2, sau 10 lei, în funcţie de posibilităţi, ceea ce deschidea calea către cel puţin o pensie socială la acea vreme de 350 de lei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending