Contactează-ne

Actualitate

Aşa nu! Spitalul, la România te iubesc

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Spitalul Judeţean Neamţ a fost tema unei emisiuni „România te iubesc“, difuzată de postul PRO TV ■ s-a pus accent pe lucrurile ciudate petrecute la unitatea sanitară ■ una dintre ele, numirea a nenumăraţi directori în doar un an ■ s-a vorbit şi despre incendiul în care zece pacienţi au ars de vii ■

Un episod din seria celor realizate de PRO TV sub genericul „România te iubesc“ a fost prezentat la începutul acestei luni, mai exact pe 4 aprilie, subiectul constituindu-l „realităţile“ de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, accent punându-se pe o situaţie nemaiîntâlnită în sistemul sanitar românesc.

Într-un singur an au fost numiţi, aproape toţi pe criterii politice, zece directori, unii dintre ei demişi doar după câteva zile de manageriat sau care au renunţat la funcţie după tragedia de anul trecut. După cum se ştie, sâmbătă, 14 noiembrie 2020, la ora 19.00, printr-un apel la 112 se anunţa că la cea mai mare unitate sanitară din Neamţ a izbucnit un incendiu.

Unul care a fost considerat ca fiind printre cele mai tragedii din sistemul sanitar românesc, arşi de vii decedând zece pacienţi, care se aflau în stare gravă, la Secţia ATI. Apoi au început anchetele. Unele interne, la spital, Direcţia de Sănătate Publică, Consiliul Judeţean, care are administrează unitatea sanitară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Parchetul Neamţ, pentru ca apoi cercetările să fie preluate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până în acest moment nu au fost formulate concluzii certe despre ce a cauzat tragedia.

Între timp au apărut şi unele detalii despre incendiul de la Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ. Secţia ATI nu avea avize de la DSP, hidranţii nu funcţionau, sistemul de ventilaţie era inexistent, instalaţia electrică era din anii 70 şi electricienii angajaţi nu aveau avize de la Autoritatea pentru Reglementare în Energie. Acest lucru a fost dezvăluit la „România te iubesc“. Unul dintre intervievaţi a fost Marius Ghineţ, patronul unei firme de pompe funebre, pe care PNL Neamţ l-a numit la conducerea Spitalului Judeţean. Şi cel care acum este director la o societate din subordinea CL Piatra Neamţ, Publiserv, ce are ca obiect de activitate asfaltări.

În interviul dat celor de la PRO TV, fostul manager a spus că Spitalul Judeţean este de maxim inters. O „puşculiţă“. A declarat următoarele la PRO TV: „Reporter: De ce este o miză aşa mare din punct de vedere politic Spitalul Judeţean? Marius Ghineţ: Banii. De ce să nu vă răspund direct. Banii, investiţiile, finanţările care vin acolo. Este o miză. Toată lumea stă cu ochii pe spitalul din Piatra Neamţ. De ce? Pentru bani. Reporter: E o puşculiţă de partid? Marius Ghineţ: E o puşculiţă. Eu nu pot să vă spun dacă e de partid sau nu“.

Ionel Arsene, şeful PSD al Consiliului Judeţean Neamţ, cel care a numit cei mai mulţi directori, pentru că spitalul e în administrarea CJ, a fost şi el intervievat. A susţinut, evident deranjat de întrebările puse, că nu ştia că hidranţii nu funcţionează deşi constatările figurează în raportele de control ale ISU. „Reporter: Vi se pare normal ca toţi aceşti manageri care au fost, pe care dumneavoastră i-aţi numit, niciunul de exemplu, pe parcursul a doi ani şi anul cu pandemia şi în anul dinainte când nu era presiunea atât de mare, să nu fi sesizat şi să fi încercat să rezolve o problemă atât de simplă cum este de a repara nişte hidranţi? Ionel Arsene: Dumneavoastră ştiţi siguri că nu funcţionau hidranţii? Reporter: Da. Ionel Arsene: De unde? Reporter: De la ISU, că e în rapoartele ISU, declaraţiile medicilor… Ionel Arsene: ISU, atunci când au fost şi au făcut controale, nu le-a pus în vedere să rezolve? Reporter: Ba da. Ionel Arsene: Da, eu n-am ştiut asta“.

La Spitalul Judeţean Neamţ, unii dintre directori au avut mandate foarte scurte, chiar de câteva zile şi o săptămână. Până pe 18 decembrie 2019, director a fost economistul Codruţ Munteanu, de pe 19 decembrie 2019 până pe 17 martie 2020 chirurgul Alexandru Juncu, iar pe 17 martie a urmat Toader Mocanu, fost prefect şi senator de Neamţ. Pe 3 aprilie, era desemnat doctorul Florin Apostoaie, fost director al Spitalului Târgu Neamţ, în locul lui Mocanu, care-şi dăduse demisia din motive de sănătate, iar pe 10 aprilie Apostoaie era revocat, funcţia revenindu-i epidemiologului Daniela Marcoci, care preciza că va fi director doar pe perioada stării de urgenţă, fiind numită de către ministrul Sănătăţii.

Pe 17 mai, Marius Ghineţ era instalat ca noul manager al spitalului, lucru care l-a făcut „vedetă“ în ţară, deoarece avea o firmă de pompe funebre, dar a rezistat doar trei zile, fiind demis, pe 20 mai, de Ionel Arsene. A urmat medicul Silviu Verzea, care a decis să părăsească postul prin demisie, după ce presa a difuzat filmări şi poze în care se vede cum bătrâni erau ţinuţi cu orele în curtea spitalului noaptea, sub cerul liber, pe scaune.

A urmat Lucian Micu, fost primar al municipiului Roman, care şi-a pierdut funcţia din cauza unei incompatibilităţi, el rezistând ca director de spital 21 de zile, demisia fiind consemnată pe 17 noiembrie 2020, după tragedia produsă de incendiul de la Secţia ATI. A urmat, ca interimar, medicul Cristina Atănăsoaie Iacob, care mai avusese o funcţie de conducere în urmă cu câţiva ani (director medical), pentru ca cel mai recent manager să fie Alexandru Filimon, care a câştigat concursul pentru directorat pe 22 decembre 2020.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Închisoare şi daune de 6,7 miliarde vechi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul s-a urcat băut la volan şi a intrat într-o maşină în care era un cuplu ce urma să se căsătorească ■ tînărul a murit, iar femeia a fost grav rănită ■ şoferul vinovat a fost condamnat la închisoare cu executare ■ judecătorii au acordat daune de 675.000 lei ■

Un grav accident de circulaţie, soldat cu un mort şi un rănit, după ce un şofer s-a urcat băut la volan, a fost aspru pedepsit de judecători.

Şoferul vinovat, Dragoş Vasile Moroşanu, de 38 de ani, la data faptei consilier local în Vînători Neamţ şi patron al pensiunii Branişte, a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru prima dintre fapte magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au aplicat o pedeapsă de 3 ani de detenţie, sancţiunea pentru a doua faptă a fost de 6 luni de închisoare, iar pentru ultima s-a aplicat o condamnare de un an.

Pedepsele au fost contopite şi a rezultat o sancţiune de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru care s-a dispus executarea în regim de detenţie.

„Constată că infracţiunile deduse judecăţii sînt concurente şi, în temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 6 luni, reprezentînd o treime din totalul celorlalte două pedepse cu închisoarea, stabilite în cauză, urmînd ca inculpatul Moroşanu Dragoş-Vasile să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (sase) luni închisoare“, conform instanţei.

Pe parte civilă au fost acordate daune substanţiale, atît către familia tînărului ucis în accident, cît şi pentru viitoarea lui soţie care a fost grav rănită. Acesteia i-au fost acordaţi bani pentru suferinţele pricinuite atît de leziunile produse, cît şi de pierderea logodnicului.

În total, celor 8 părţi civile le-au fost acordate despăgubiri morale şi materiale care însumează 675.000 lei, la care se mai adaugă cheltuieli judiciare ce depăşesc 22.000 lei. De menţionat este faptul că daunele, dar şi o parte din cheltuielile judiciare trebuie suportate de firma la care inculpatul era asigurat în momentul producerii tragediei.

Atît Moroşanu, cît şi unele din părţile civile au contestat decizia instanţei de fond, urmînd ca o hotărîre definitivă să dea magistraţii de la Curtea de Apel Bacău. Tragedia a avut loc în noaptea de 11/12 august 2018, pe şoseaua DN 15, care leagă Piatra Neamţ de Roman.

Două maşini s-au tamponat frontal, aproape de limita satului Turtureşti, comuna Girov, unul dintre şoferi stingîndu-se pe loc, aparent nevinovat. Din ancheta preliminară a poliţiştilor, acesta conducea se întorcea cu maşina de la muncă cînd a fost lovit, în plin, de un autoturism care venea, cu viteză, din sens opus.

Conform purtătorului de cuvînt al Poliţiei Neamţ de la acel moment, Robert Costan, din cercetările efectuate de oamenii legii la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 36 de ani, din Vînători Neamţ, care conducea un autoturism pe DN 15 (dinspre Girov spre Piatra-Neamţ), a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune (impact frontal) cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un tînăr de 27 de ani din comuna Ştefan cel Mare.

În urma impactului a rezultat decesul tînărului de 27 de ani, rănirea şoferului de 36 de ani şi a unei pasagere de 19 ani, din Ştefan cel Mare, pasageră în maşina condusă de şoferul de 27 de ani. Poliţiştii au deschis atunci un dosar penal cu acuze de săvîrşire a infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În urma impactului extrem de violent (în autoturismul condus de şoferul care a produs accidentul, acul kilometrajului s-a oprit la peste 140 km/oră), ambele autoturisme au fost proiectate în afara carosabilului. Maşina care mergea cu viteză a intrat în şanţ, iar celălalt autoturism pe un teren agricol. După ce au reuşit să scoată toate cele trei victime dintre fiare, cadrele medicale le-au preluat pe două dintre ele (pe şoferul vitezoman şi pe tînăra din cealaltă maşină).

Din păcate, tînarul care o însoţea era în stop cardio-respirator. A fost resuscitat aproximativ 45 de minute dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Fata a fost şi ea grav rănită şi şi-a piardut splina. Mai trebuie spus că în noaptea fatidică, tînărul de 27 de ani venea spre casa, din municipiul Piatra-Neamţ, unde se angajase la o benzinărie.

Pe locul din dreapta era viitoarea lui soţie. Autorul accidentului a scăpat doar cu picioarele rupte, iar analizele au evidenţiat că era băut în momentul producerii accidentului fatal, ceea ce a dus la cea de-a treia acuză din procesul penal, şi care, cel mai probabil, a cîntărit mult în aplicarea pedepsei închisorii cu executare.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 13 cazuri noi. Naţional – 565 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este 0,64 la mia de locuitori ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost raportate 38 de decese ■

Până pe 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.071.899 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.025.145 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 565 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 102 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 29.523 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.05.2021 (10:00) – 16.05.2021 (10:00) au fost raportate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.904. Dintre acestea, 777 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.644.702  teste RT-PCR și 1.033.521 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.957 de teste RT-PCR (4.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.224 la cerere) și 5.792 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 13.903 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.294 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.259 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 590 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 mai, 1.703 sancțiuni contravenționale, în valoare de 414.200 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 6 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.536 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 58 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 190 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

 

 

Citește știrea

Actualitate

Şapte persoane la spital din cauza ciupercilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şapte persoane, dintre care patru copii, au ajuns la Spitalul Târgu-Neamţ, vineri, 14 mai, având diagnosticul intoxicaţie cu ciuperci. Solicitarea către Ambulanţa Neamţ a fost făcută în jurul orei trei dimineaţa  şi la unitatea sanitară au fost transportaţi o fetiţă de cinci ani, un băieţel de şase ani, o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 12 ani, dar şi trei tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani.

Citește știrea

Trending