Arsene, spovedanie la Curte şi „ruşinea ţăranului autentic“

- dacă la Tribunalul Bacău şeful CJ nu a vrut să facă declaraţii, la Curtea de Apel a pledat în favoarea sa - cererea de arestare a DNA a privit-o ca pe „O încercare dată de Dumnezeu“ - Ionel Arsene a mai susţinut că este un om politic responsabil, nu are fapte de care să nu fie mîndru sau de care să-i fie ruşine şi că denunţul este unul mincinos - şi avocaţii au încercat să-l scape de cătuşe, dar n-au reuşit -

În încheierea de şedinţă a magistraţilor de la Curtea de Apel Bacău, instanţa care l-a încătuşat pe Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, sînt prezentate şi alte aspecte interesante ale cazului. Reamintim că totul a plecat de la un denunţ al fostului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, la DNA prin care a arătat că i-ar fi dat lui Arsene 100.000 de euro ca acesta să facă demersurile necesare la vîrful Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a-l „anihila“ pe preşedintele Consiliului Judeţean de la acea vreme. Arsene nu a făcut treaba, iar Pinalti a cerut să-i fie restituiţi banii. Ar fi primit numai 20.000 de euro, motiv pentru care a recurs la denunţ. Ulterior, Ionel Arsene a ajuns cu propunere de aresare preventivă la Tribunalul Bacău, instanţă care l-a pus sub control judiciar. Acolo, şeful CJ s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii. Ulterior, atît el, cît şi DNA au formulat contestaţie, iar Curtea de Apel a admis propunerea de arestare. Prezentăm în continuare ce a declarat Ionel Arsene şi pledoariile avocaţilor la Curtea de Apel.

Ruşinea „ţăranului autentic“

Contestatorul inculpat A.I., (Arsene Ionel – n.r.), avînd ultimul cuvînt, arată că este nevinovat, are 46 de ani şi nu a avut niciodată un dosar penal. Precizează că este om politic de 10 ani şi a dovedit că este un om politic responsabil, nu a făcut niciodată fapte de care să nu fie mîndru sau de care să-i fie ruşine. Este uluit de ce i se întîmplă astăzi şi o ia ca pe o încercare dată de Dumnezeu, dar crede că astfel de situaţii nu ar trebui să se întîmple în România, respectiv, ca denunţători de profesie să spună anumite lucruri despre oameni politici, iar Ministerul Public este de datoria lui să se sesizeze, dar, de-a lungul timpului au fost scoşi oameni politici din loc şi au fost destine distruse, după care instanţele de judecată au constatată că acele persoane sînt nevinovate. Arată că toate acele denunţuri calomnioase sau mincinoase au fost avute în vedere de reprezentantul Ministerului Public şi s-au invocat anumite situaţii în care ar fi spus, ar fi făcut sau că s-ar fi exprimat că G.Ş. (Gheorghe Ştefan – n.r.) i-ar fi cerut să intervină la Agenţia Naţională de Mediu. Menţionează că foarte mulţi oameni politici, şi nu numai, i se adresează să-i ceară să le rezolve anumite situaţii, dar asta nu înseamnă că şi face ce i se cere. Precizează că nu are cunoştinţă despre situaţia pe care o invocă reprezentantul Ministerului Public, nu a făcut aşa ceva, nu a luat niciodată nici un ban de la nimeni şi nici de la G.Ş. pentru a facilita pe cineva, ci a făcut ce îi dădea dreptul legea, respectiv, a făcut o sesizare către ANI, adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie, adresă către DIICOT, pentru a aduce la cunoştinţă ceea ce se vehicula în spaţiul public că face C.T. Menţionează că în înregistrarea ambientală în care îi spune dlui P. că a făcut lucruri pentru a fi executat C.T., s-a referit să fie executat de către instituţiile statului, dar nu că a primit vreodată bani ca să facă aşa ceva, ci a făcut tot ceea ce-i dădea voie legea pentru ca presupusele infracţiuni ale lui C.T. să fie aduse la cunoştinţa instituţiilor statului. Precizează că este un om responsabil şi înţelege gravitatea situaţiei şi că nici nu s-a gîndit vreodată să vorbească cu vreun martor din dosar, sau să facă ceva ce ar putea periclita bunul mers al anchetei, pentru că este şi în interesul său să se desfăşoare această anchetă, să se afle adevărul, pentru că este nevinovat şi situaţia prin care trece astăzi nu este deloc bună. Menţionează că are 46 de ani, a plecat de la ţară şi încă i-a rămas ruşinea de ţăran autentic, îi este ruşine pentru că familia şi părinţii săi trebuie să treacă prin această situaţie şi că s-a spus în spaţiul public, iar oamenii au putut să creadă aşa ceva deşi a fost susţinut de marea lor majoritate. Consideră că astfel de situaţii ar trebui să nu se mai întîmple şi că oamenii politici ar trebui să fie cercetaţi şi judecaţi cu dovezi, nu doar cu fapte denunţate de denunţători de profesie, care au fost dovediţi şi în alte dosare că au denunţat oameni politici care au fost ulterior achitaţi şi că sînt denunţători mincinoşi. Precizează că are încredere în judecată şi crede că Dumnezeu va face ca adevărul să triumfe“, conform Curţii de Apel.

Adevărul acuzării, adevărul apărării şi adevărul pămîntean

Avocaţii lui Arsene au încercat să-şi scape clientul nu doar de controlul judiciar, ci şi de arestare. „Apărătorul arată că este necesar a se pipăi fondul cauzei pentru ca magistratul să-şi facă o imagine asupra întregului tablou şi într-adevăr, cu multă dibăcie procurorul a prezentat situaţia de fapt, dar procurorul vine cu adevărul acuzării, apărarea vine cu adevărul apărării, iar magistratul trebuie să încerce să identifice adevărul pămîntean, adevărul absolut, care rezultă din probe, pentru că adevărul adevărat este unic, iar părţile doar încearcă să tragă o concluzie, analizînd ce li se prezintă, pentru a vedea dacă se impune sau nu luarea unei măsuri preventive. Precizează că a afirmat public de nenumărate ori faptul că lupta anticorupţie trebuie să existe şi trebuie să continue, orice denunţ trebuie tratat cu maximă seriozitate. Cînd este formulat împotriva unui magistrat, deputat, senator, ministru, primar, un om care are oareşce responsabilitate, rigoarea trebuie să fie mai mare, dar asta nu înseamnă că acea persoană trebuie „înhăţată“, ci trebuie tratată cu seriozitate, cu atenţie. Menţionează că procurorul spunea că profilul moral al denunţătorului G.Ş., precum şi faptul că e cercetat în multe alte dosare penale, nu are absolut nici o relevanţă în prezentul dosar. Arată că într-adevăr orice denunţ trebuie înregistrat şi trebuie făcute verificări dacă se confirmă sau nu, dar, în momentul în care este un astfel de profil moral al denunţătorului, pe care de altfel şi procurorul îl recunoaşte în mod direct ca nefiindu-i favorabil, atunci procurorul trebuia să dea dovadă de o rigoare şi mai mare. Inculpatul trebuia să fie chemat la audieri, împotriva sa trebuia începută urmărirea penală, să se administreze probele pentru aflarea adevărului, atît în favoarea cît şi în defavoarea inculpatului, fără patimă, fără a fi prezentate judecătorului în mod direcţionat, cu sens unic, şi în nici un caz, pe actele aflate la dosar inculpatul A.I. nu trebuia reţinut în nici un stat de drept. (…) Apreciază că inculpatul A. nu trebuie arestat preventiv în contextul în care dubiile nu doar că trebuie să-i profite, ci sînt majore. Arată că în motivele scrise de contestaţie a reliefat cîteva neconcordanţe, care sînt suficiente. Menţionează că orice om cu mintea limpede care citeşte această convorbire, înţelege şi de asemenea, spunea procurorul că P.V. a fost susţinut şi că este un apropiat al lui A.I., în funcţia de prefect, dar acest domn este cunoscut în Piatra Neamţ ca fiind copilul lui G.Ş., iar acesta îl trata cu mult mai bine decît pe propriul său copil biologic. E un martor foarte apropiat de denunţător, este un martor cheie, iar DNA îl consideră o cărămidă la temelia acuzării. Invocă discuţia dintre P.C. care este concubina denunţătorului, dar consideră că în clipa în care procurorul are un denunţ al unui om cu un asemenea profil, denunţ care nu este susţinut decît indirect şi din dosar rezultă foarte multe contradicţii între declaraţia concubinei, care era procausa şi a acestui om care este considerat ca şi copilul lui, iar rigoarea trebuia dusă la extrem şi ar trebui să fie mult mai amplă şi eventual emiterea rechizitoriului să se fi făcut doar dacă erau alte probe certe. Consideră că nici măcar o emitere a rechizitoriului cu A.I. în stare de libertate, în acest context nu ar trebui să se întîmple. Citează din discuţia purtată de martorul P. cu P.C.: P.C.M.: Are nevoie, de dat prejudiciul acesta … P.V.: OK! – P.C.M.: Dar ştii banii ăia care… P.V.: Nu ştiu măi nimic, totu-i să-i transmit eu lui. Deci P., în înregistrarea efectuată din dispoziţia procurorului anchetator, transcrisă la dosarul de urmărire penală, spune foarte clar că nu ştie nimic, ci doar transmite ce i se spune. De asemenea şi din alte interceptări rezultă foarte clar „Băi, eu nu ştiu, mi-a spus el, mi-ai spus tu“. Arată că a învederat şi la fondul cauzei acea declaraţie în care spune că el de fapt nu este decît un mesager al comunicării informaţiilor pe care le-a promit, deci P. nu este un martor al acuzării, deoarece ar fi trebuit să fie un martor ocular, să fie prezent la săvîrşirea acelei infracţiuni sau să ştie de săvîrşirea acelei infracţiuni. Consideră că în nici un caz nu poate susţine procurorul că apărarea interpretează trunchiat ceea ce se spune în referatul cu propunere de arestare preventivă“, se arată în acelaşi document.

Zona patimii

„Apreciază că lucrurile sînt într-o zonă a patimii, în sensul că se prezintă de către procuror o situaţie pentru emiterea mandatului de arestare preventivă. Arată că la fila 3, alin. ultim din Referat se spune: „În 2013, preşedinte ANI era H.G., persoană care a ocupat această funcţie cu sprijinul PSD, partid aflat în acea perioadă la guvernare“. Apreciază că aici lucrurile deja sînt foarte clare, indiferent dacă ne uităm sau nu la televizor sau dacă citim sau nu presa, un lucru e cert, şi, dacă tot analizăm lucrurile în cheia lor de atunci, ştim foarte bine că H.G. a fost numit acolo cu sprijinul PDL. Judecătorul de drepturi şi libertăţi întreabă apărătorul dacă nu cumva a fost organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate. Avocat D.C.F. arată că acea funcţie întotdeauna a fost ocupată prin concurs, dar problema se pune cine şi-l asumă, iar preşedintele T.B. şi PDL şi l-au asumat. Arată că este pertinentă observaţia judecătorului de drepturi şi libertăţi dar, fiind foarte clar că şi din atitudinea şi din felul cum s-au derulat lucrurile şi cine era cercetat, pentru că pe vremea aceea, cu toate că PSD se afla la guvernare, membrii PSD erau cei mai mulţi cercetaţi de către ANI, nu cei din cealaltă parte a eşichierului politic şi asta arată foarte clar cu sprijinul cui a fost, dar în niciun caz cu sprijinul PSD. Întîmplător PSD era la guvernare, H.G. era preşedintele ANI, iar preşedintele T.B. şi l-a asumat fără doar şi poate. Precizează că dl. G.Ş. avea o funcţie foarte importantă, nu doar la nivelul judeţului Neamţ, ci la nivel naţional în PDL, avea o relaţie senzaţională cu E.U., iar faptul că G.Ş. ar fi cerut sprijinul oricui, nu doar al inculpatului A.I., deja frizează absurdul, pentru că el avea toate căile deschise să solicite şi să facă exact ce-i trecea prin cap, de la înălţimea şi puterea funcţiei pe care o avea. Consideră că dl. P. este singurul martor real al cauzei, nu pentru că a prezentat o situaţia favorabilă inculpatului A., ci pentru că este singurul care nu este rudă, concubin cu cineva implicat în cauză, nici de-o parte nici de alta, iar declaraţia lui corectă îi este 100% favorabilă inculpatului A.I., în condiţiile în care acest om nici măcar nu l-a cunoscut înainte de întîlnirea aceea la de la Hotel Caro, nu l-a cunoscut şi l-a considerat atît de „important“ încît nici măcar nu i-a solicitat numărul de telefon, nici direct, nici indirect, nu s-au auzit niciodată la telefon, ci pur şi simplu a constatat că este «un biet deputat» din Parlamentul României şi atît. Mai mult decît atît, chiar el a recunoscut că atunci cînd vorbea de dl. A. a folosit cîteva cuvinte licenţioase în discuţia cu G.Ş. Precizează că această declaraţie se află la dosarul cauzei, dar constată uluit că nu a fost avută în vedere. Apreciază că declaraţia pe care G.Ş. a dat-o în faţa organelor de urmărire penală pe 5 decembrie 2017 poate fi chintesenţa dosarului, atît favorabilă apărării, cît şi de structurare a acuzării. Cu toate acestea, în mod «dibaci» procurorul anchetator în referat spune că acest martor a reliefat o situaţie pe care toată lumea o cunoştea, respectiv faptul că cei trei, G.Ş., P.A. şi A.I., se întîlneau, mînaţi fiecare de motivele lui, împotriva lui C.T. Consideră că ar trebui stat strîmb şi judecat drept“, conform instanţei.

Proba regină

„Subliniază că atitudinea inculpatului A. a fost întotdeauna în sensul negării unei astfel de datorii, atît direct în 22.11.2017 – inc. A. spune: «eu nu am nici o datorie la el» sau indirect – în 23.08.2017, atunci cînd P. îi spune lui P. – concubina lui G.Ş.: «Pentru el nu există aşa ceva, ţi-o spun prieteneşte. Care bani? Am avut o înţelegere, nu s-a putut rezolva» şi ea zice «Tu ştiai de la P.?» El zice: «Nu. Mi-a spus P. ulterior». Deci, iată că nici direct, nici indirect, A. nu recunoaşte o asemenea ipoteză. Consideră că proba regină în acest dosar, că lucrurile nu stau aşa cum le afirmă aceşti martori mincinoşi, rezultă din interceptarea tot în mediu ambiental, reprodusă de Ministerul Public în referatul cu propunerea de arestare preventivă, la fila 22, când dna P. îi spune lui P.: «Băi, dar el s-a legitimat cu banii ăştia. Cerea de la G. să se legitimeze la partid, la L.D., că altfel nu ar fi pupat din fundul pămîntului să ajungă ce este». Iată că martora P., sigur nefiind un investigator de profesie, mai scapă şi adevărul cîteodată, reproduce o chestiune care nu are nici o legătură cu aşa zisa sumă de bani dată pentru un trafic de influenţă şi afirmă că ar fi vorba de nişte bani, că cerea de la G. să se legitimeze la partid, nicidecum nu se vorbeşte de vreun trafic de influenţă sau de vreo asemenea chestiune. Raportat la ceea ce susţine Ministerul Public – că în 2013 eram într-o plină guvernare PSD şi, raportat la ceea ce şi colegul a susţinut şi, pe bună dreptate şi judecătorul de drepturi şi libertăţi a remarcat referitor la concursul pe baza căruia ar fi trebuit să se ocupe şefia ANI de către H.G. şi pentru că procurorul ne roagă să punem lucrurile în matca lor temporală de la acel moment, face un apel la memoria colectivă a tuturor participanţilor din sala de judecată şi arată că la sfîrşitul anului 2012, în guvernare PDL – B., i-a încetat mandatul de preşedinte al ANI lui C.M. şi, începînd cu 1.04.2014, secretarul general al ANI – H.G. a îndeplinit această funcţie. Pe cale de consecinţă, numirea lui H.G. la conducerea ANI s-a făcut în plină guvernare PDL -B., înainte de alegerile locale din 2012, înainte de alegerile parlamentare din 2012, cînd USL a cîştigat. Aşadar, aserţiunea Ministerului Public prezentată în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că H.G. ar fi fost susţinut de PSD în această funcţie şi că aşa s-ar explica cumva trecerea lui A.I. în faţa preşedintelui ANI consideră că este pur şi simplu o chestiune total neadevărată. O altă chestiune pe care o invocă şi prin care lucrurile nu se leagă, este acea discuţie, sau părţi din declaraţia lui G.Ş., care atestă ba că el ar fi dat 100.000 euro din partea lui, sau că A.I. i-ar fi cerut aceşti 100.000 euro pentru a interveni, dar se observă că de fapt în denunţ şi în declaraţie G.Ş. spune că de fapt aceşti 100.000 euro ar fi trebuit să fie puşi de către toţi cei trei participanţi în comun, respectiv, G.Ş., P.A. şi A.I., pentru a ajunge la acest rezultat al declarării ca incompatibil a lui C.T. de către ANI. Ori, din această perspectivă, nu consideră că se mai leagă nici măcar teza pretinderii de către A.I. a unei sume de 100.000 euro. Arată că G.Ş. denunţă pretinderea unei sume de 100.000 euro, dar în declaraţia din 29.05.2017, spune: «de comuna acord am stabilit cu A. să punem la bătaie suma de 100.000 euro, considerată de noi suficientă pentru a ne atinge scopul. Iniţial am discutat ca această sumă să fie suportată de noi doi, adică de mine şi de A.I., în părţi egale. Ulterior i-am propus şi lui P.A. să contribuie cu o sumă de bani». Ori, în condiţiile astea, în care chiar martorul denunţător nu mai spune că i s-a pretins 100.000 euro şi că i-a şi dat el, spune că au stabilit de comun acord să pună nişte sume de bani împreună, mai poate fi crezut G.Ş.? Cu siguranţă nu. De aceea consideră că sîntem pe un tărîm extrem de mlăştinos, al unor declaraţii interesate şi foarte pro causa, sîntem pe un teren al audierii unui prefect de două ori în calitate de martor, în condiţiile în care există discuţiile ambientale dintre prefectul P.V. şi G.Ş., sau concubina lui G.Ş., cu privire la trucarea unor licitaţii publice la Primăria Icuşeşti din judeţul Neamţ şi, cu toate astea, deşi are astfel de informaţii, Ministerul Public nu face nimic, în schimb îi audiază ca martori cinstiţi pe aceste personaje. Ori, din această perspectivă, există o îndoială profundă asupra realităţii celor afirmate.

Există sau nu există tulburarea ordinii publice

„De aceea susţine ipoteza în care se va impune admiterea contestaţiei inculpatului şi, rejudecînd, solicită respingerea întru totul a propunerii de arestare preventivă şi desfiinţarea încheierii prin care s-a instituit măsura controlului judiciar faţă de inculpatul A.I. Arată că s-a mai reclamat de către Ministerul Public în contestaţia pe care a formulat-o, în primul rînd o practică judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Arată că aici este foarte interesant cum se încearcă să se lucreze cu un dublu standard. Pe de o parte Ministerul Public spune că hotărîrile judecătoreşti care au desfiinţat denunţurile lui G.Ş. sînt lipsite de relevanţă juridică în acest dosar şi că profilul moral al acestuia este lipsit de relevanţă, iar pe de altă parte se arată relevanţa juridică a unor alte încheieri, din alte speţe şi cu totul alte stări de fapt. Apreciază că acesta este exact un exemplu de dublu standard, întrucît dacă unele au relevanţă juridică, respectiv, cele pe care le invocă Ministerul Public, cu siguranţă că şi acelea în care G.Ş. a minţit şi e dovedit că a minţit, au la fel de mare relevanţă juridică. Însă, consideră că fiecare caz trebuie tratat individual, pe probele existente între coperţile dosarului. (…) Arată că tot Ministerul Public spune că această faptă a rămas fără nici un fel de repercusiuni în viaţa reală. Păi, dacă la vremea comiterii aşa-ziselor fapte n-au existat repercusiuni faţă de societate, faţă de ordinea publică, cum ar putea exista o astfel de tulburare acum, la 5 ani distanţă. Precizează că textul art. 223 alin.2 teza finală spune că măsura arestării preventive ar trebui să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Dacă se interpretează textul de lege atît gramatical, cît şi sistematic, «ca să înlăturăm o stare de pericol» ar însemna că ea se manifestă şi ar trebui să o simţim cu toţii. Întrebarea este «care sînt probele pozitive» (pentru că Ministerul Public nu le-a exhibat sub nicio formă), care trădează această tulburare a ordinii publice astăzi, şi pe care Judecătorul de drepturi şi libertăţi ar putea să o înlăture, doar pe această cale a arestului preventiv. Ori, pe chestiunea asta, Ministerul Public, din păcate nu face nici un fel de afirmaţie, pentru că nu există nici un fel de tulburare a ordinii publice. Arată că este şi o probă pozitivă că nu există o tulburare a ordinii publice, respectiv, avem aproape 10 zile de cînd inculpatul A. este plasat sub control judiciar şi nu a existat în acest timp vreo tulburare a ordinii publice. (…) Din această perspectivă, apreciază contestaţia Ministerului Public ca nemotivată, pentru că nu se arată care sînt probele pozitive care trădează această stare de pericol pentru ordinea publică şi de ce e mult mai necesară o privare de libertate în acest fel. Apreciază că aici ar mai fi o chestiune, aceea a proporţionalităţii. Arată că balanţa proporţionalităţii este extrem de subiectivă, pentru că nu există elemente foarte obiective sau palpabile, pe care să le punem pe aceste talere ale balanţei proporţionalităţii, însă, trebuie să avem în vedere şi aici face trimitere la o şcoală pozitivistă în criminologie, la autorii italieni, respectiv, la G. şi face trimitere la ideea conform căreia trebuie cumva proiectat în viitor prezumtivul comportament al persoanei acuzate. Arată că dacă dintr-o astfel de proiecţie imaginară pe care judecătorul cauzei o face raportîndu-se la persoana ce este acuzată ar trage concluzia că ordinea publică ar fi periclitată, atunci dintr-o astfel de proiecţie imaginară s-ar putea trage concluzia că într-adevăr este necesară o astfel de măsură. Însă, o astfel de proiecţie sau de premoniţie asupra comportamentului viitor al inculpatului A.I. nu pare a fi făcută, pentru că nu există, nici raportat la personalitatea lui, nici la gradul de pregătire intelectuală, nici la poziţia sa, nici la datele concrete ale speţei, vreun element din care să tragem ideea, nici că ar urma să se sustragă, nici că ar urma să pregătească o nouă infracţiune, nici că ar urma să influenţeze în vreun mod ilicit probatoriul. Cu privire la ceastă ultimă teză, arată că inculpatul A. este intelectual, este inginer şi în urma discuţiilor pe care le-a avut a înţeles care sînt rigorile legii penale. Consideră că unui om care înţelege care sunt rigorile legii penale îi este mai frică de ceea ce i s-ar putea întîmpla dacă influenţează în mod ilicit probatoriul, decît de un control judiciar. Arată că orice om normal înţelege că există instituţii de drept procesual penal cu privire la împiedicarea unei persoane să influenţeze mărturiile în cauză şi instrumente de drept substanţial“, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Bacău.