Contactează-ne

Actualitate

“Arsene recunoaște că a făcut o investiție neperformantă la Lețcani”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ susţine Liviu Harbuz, coordonatorul Pro România Neamţ

Liviu Harbuz, coordonatorul Pro România Neamţ, a emis, recent, un comunicat de presă în care critică în termeni duri investiţia în spitalul modular de la Leţcani.

“Spitalul modular de la Lețcani nu va fi niciodată folosit la întreaga capacitate. O recunoaște chiar Ionel Arsene în documentele pe care le-a transmis consilierilor județeni pentru ședința de azi. Și dacă tot a cheltuit 16 milioane de lei din banii nemțenilor pe un spital modular în care pot fi utilizate doar 48 de paturi din 103, propunerea președintelui a fost ca o parte din paturi să fie cedate de tot la SJU Piatra Neamț. Adică, Ionel Arsene a renunțat la ideea ca Spitalul de la Lețcani să funcționeze în totalitate, vreodată. O recunoaștere evidentă a unei investiții oportune, dar prost realizate. Ionel Arsene declară, în ipocrizia lui, că în ședința de azi consilierii județeni au votat împotriva transferului de echipamente medicale de la Lețcani în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, spunând, ca de obicei, un adevăr incomplet.

De fapt, consilierii județeni au fost de acord cu transferul echipamentelor medicale de la Lețcani pentru 6 luni, cu posibilitatea de prelungire din 6 în 6 luni, existând riscul major ca pe aceste echipamente să se pună sechestru de către procuratură, în cazul în care se va declanșa o anchetă penală la Spitalul Modular de la Lețcani, așa cum deja a anunțat presa din Iași. De aceea, consilierii au impus ca după acest interval să poată reevalua în plen starea investiției de la Lețcani, dar și modul în care CJ Neamț va rezolva problema secției ATI în care 10 oameni au murit în incendiul de pe 14 noiembrie. Prioritatea noastră este operaționalizarea secției ATI de la Piatra Neamț mai ales în contextul în care Fundația Altex, condusă de pietreanul Dan Ostahie și Fundația Dăruiește Viața au anunțat deja importante donații de echipamente în acest sens.

Ionel Arsene ar trebui să fie preocupat de pregătirea spațiului în care echipamentele să poată fi utilizate și nu de devalizarea patrimoniului unui spital inaugurat electoral în urmă cu nici două luni. Disperat de faptul că deciziile din trecut se întorc împotriva lui, Ionel Arsene încearcă, într-o retorică electorală „să dreagă busuiocul”. În curând o să vă comunicăm și alte ”fapte de arme” care au dus la risipa banului public din baroniada Arsene. Arsene continuă să conducă județul într-un stil dictatorial, îmbrăcând haina de „baron” care îl caracterizează. AJUNGE!”, se precizează în comunicatul de presă semnat de coordonatorul PRO România Neamț, Liviu Harbuz.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Vînt şi scîntei, foc în două gospodării

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ambele incendii au avut loc pe 10 mai, unul la Valea Albă, comuna Războieni, iar celălalt la Barticeşti, în comuna Boteşti ■ nu au fost victime, ci doar pagube materiale ■

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au avut de lucru şi pe 10 mai 2021 au intervenit pentru stingerea unor incendii ce au avut loc la două gospodării din judeţ.

Unul dintre evenimente a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamţ în jurul orei 16:24, forţele de intervenţie fiind solicitate la un incendiu produs la o anexă gospodărească din localitatea Valea Alba, comuna Războieni. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj pompieri voluntari din cadrul SVSU Războieni cu o autospecială de stingere, precum şi un echipaj de militari din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ, cu o autospecială de stingere.

La ajungerea salvatorilor, focul se manifesta la o anexă gospodărească (adapost plante furajere) şi la acoperişul casei de locuit, cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Pînă la final a ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp şi anexa gospodărească cu suprafaţă de aproximativ 50 mp.

Din fercire au fost doar pagube materiale, nu şi şi victime. Specialiştii ISU au ajuns la concluzia că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de focul deschis în spaţii deschise. Un alt eveniment nedorit a avut loc în aceeaşi zi, în jurul orei 13:00, cînd pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din localitatea Barticeşti, comuna Boteşti.

Iniţial au intervenit voluntari din cadrul SVSU Boteşti, dar au venit şi două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. La ajungerea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la cîţiva snopi de strujeni de porumb, rezemaţi de o anexă gospodărească, şi acoperişul unei anexe, cu posibilitatea propagării la casa de locuit. Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite.

A ars aproximativ o tonă de strujeni de porumb şi 10 mp din acoperişul anexei gospodăreşti. Scînteile purtate de vînt şi căzute pe materiale combustibile au fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu, conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Situaţie hilară la CARP. Au fost alegeri şi sînt doi şefi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor s-au ţinut două rînduri de alegeri ■ instituţia are acum doi preşedinţi: Anca Maria Popovici şi Mircea Anton ■

Bîlciul de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Roman este departe de a se fi încheiat, aşa încît după şapte ani de litigii prin instanţe s-a ajuns la situaţia hilară ca organizaţia, care gestionează banii a peste 26.000 de pensionari, să aibă două conduceri, niciuna recunoscută pînă acum de Judecătorie.

Cert este că, de mai bine de o săptămînă, cele două conduceri, rezultate din două rînduri de alegeri s-au instalat în sediul CARP cu pretenţii de preluare a şefiei. În zilele de 18,19, 20 şi 21 aprilie, la sediul Clubului CARP s-au desfăşurat alegerile grupării Gheorge Popa, unde preşedintă a fost aleasă fiica acestuia, economista Anca Maria Popovici, iar în Consiliul Director cei 420 de membri, care au trecut prin faţa urnelor, i-au ales pe Constică Rusu, Vasile Rusu, Sava Ifrim şi Rotaru Costel.

Pe 6 mai, la un restaurant din oraş s-au desfăşurat alegerile organizate de gruparea: Mircea Anton-Albu-Călărăşanu, la care au participat 92 de persioane, de unde a rezultat o conducerea formată din Mircea Anton – preşedinte şi Eugen Pătraşcu, Dumitru Călărăşanu (care între timp a demisionat), colonelul Alexandru Albu şi Ion Cobzaru.

„Alegerile organizate de gruparea Călărăşanu- Anton-Albu sînt ilegale, pentru că nu s-a respecta statutul. Adunarea Generală a fost organizată cu 10 zile după expirarea mandatelor, care de alfel nu au fost niciodată recunoscute de Judecătorie. Nu au afişat la loc vizibil listele cu delegaţii (1 la 200 membri), nu a fost afişat Raportul de activitate, Raportul comisiei de cenzori.

Delegaţii au fost în familie. De exemplu la alegeri a participat soţia, fiica şi colonelul Albu. S-a votat şi de către două ori de aceeaşi persoană. A fost o băşcălie. Noi am depus la instanţă documentele privind alegerile noastre şi aşteptăm ca instanţa să se pronunţe“, a declarat Gheorghe Popa.

Mircea Anton, preşedintele ales al grupării adverse a susţinut următoarele: „Lucrăm la finalizarea documentelor de înscrie la grefa Judecătoriei. Acum ne aflăm la sediul CARP, unde s-a instalat şi gruparea Popa, care înceracă să blocheze activitatea. Pînă cînd instanţa se va pronunţa, la CARP împrumuturile sînt aprobate de către domnul Călărăşanu, fostul preşedinte“, a declarat Mircea Anton.

Citește știrea

Actualitate

Iată ce meserii au căutare pe piaţa muncii din Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sînt 513 locuri de muncă în judeţ ■ cea mai mare cerere de personal vine de la angajatorii din zona piatra Neamţ ■ la Tîrgu Neamţ sînt doar 56 de posturi ■ se caută numai 29 de persoane cu studii superioare ■

S-au dus vremurile în care în judeţ erau peste 1.000 de locuri de muncă şi nu le dorea nimeni, criza sanitară restrîngînd foarte mult piaţa din domeni. La acest moment, cea de-a doua decadă a lui Florar, angajatorii din tot judeţul au raportat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ un număr total de 513 locuri vacante.

Cele mai multe recrutări de personal ar putea avea loc în reşedinţa de judeţ şi comunele limitrofe, unde patronii ar avea nevoie de 331 noi salariaţi, iar la Roman sînt disponibile 126 de job- uri. La polul opus, cele mai puţine oferte pentru personal nou vin de la Tîrgu Neamţ, unde doar 56 de persoane şi-ar putea găsi de lucru.

Din cererea de personal din Piatra Neamţ, puţine sînt pentru cei cu înaltă calificare. Ar fi nevoie de un consilier inginer horticol, mai este nevoie de un economist sau un inginer serviciu furnizare, la care se mai adaugă şapte posturi pentru ingineri specializaţi în industrializarea lemnului sau patru ingineri pentru compartimentul calitate, plus alţi cinci ingineri specializaţi în prelucrarea lemnului.

Pentru ceilalţi, sînt vacante un număr de 21 de posturi de tapiţer, alte 13 posturi sînt pentru tîmplari universali, se mai caută 14 ospătari, precum şi 10 operatori vopsitori. Angajatorii mai au nevoie de 20 de operatori la maşini unelte cu comandă numerică în prelucrarea lemnului, iar alte 39 de cereri sînt pentru muncitori necalificaţi pentru mai multe domenii.

Pot găsi de lucru şi 10 lucrători montaj feronerie, 37 de lăcătuşi mecanici, ori 10 filatori. La Roman este ceva mai puţin de lucru pentru personal de înaltă calificare şi se pot angaja doi ingineri constructori, un inginer proiectant, un inspector resurse umane, precum şi un manager echipă de vînzări.

La polul opus, pentru muncitori necalificaţi sînt 14 strigări, dar ar mai fi nevoie de 10 operatori producţie ceramişti, iar alte 34 de locuri de muncă sînt pentru cei care pot presta în ocupaţia de confecţioner – asamblor articole textile. În restul ocupaţiilor este mai puţin de lucru şi s-ar putea angaja cei calificaţi ca bucătar, chelner, cofetar, fierar betonist, tîmplar universal, şofer, vînzător, tractorist sau sudor.

La Tîrgu Neamţ sînt puţine oportunităţi de angajare pentru licenţiaţi şi sînt două job-uri pentru inginer constructor, se mai caută un kinetoterapeut şi un sculptor în lemn, post vacant de mai mult timp. Un alt agent economic din zonă caută o secretară vorbitoare de limba franceză sau turcă. Ar mai fi de lucru pentru cei care pot presta ca strungari, sudori, muncitori necalificaţi, asistent medical generalist, confecţioner textilist, infirmieră, gaterist sau frezor.

Citește știrea

Trending