Contactează-ne

Actualitate

Arsene, alt dosar penal

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ionel Arsene e cercetat penal intr-un nou dosar, tot pentru trafic de influenta. Va prezentam comunicatul DNA: “Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Arsene Ionel, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic (cercetat în stare de arest preventiv într-un alt dosar) sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La data de 31 iulie 2015, suspectul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către A.N.A.R. a sumei anterior menţionată, demersuri rămase însă fără rezultat. Suspectului Arsene Ionel i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrîngă principiul prezumţiei de nevinovăţie”. Vom reveni cu amanunte.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending