Arhivă 2005-2017
Armindeni 2007, ziua muntenilor din Bicaz-Chei
• în comuna nemteanã, duminicã si-au dat întîlnire mii de localnici, invitati si vecini din alte comune • deschiderea serbãrii cîmpenesti a fost datã de primarul Gheorghe Oniga, care a declarat: „Sper ca oamenii sã se fi simtit bine, mãcar pe mãsura eforturilor noastre“ • viceprimarul Mihai Bîrsan a afirmat cã Armindenii ar putea deveni un festival al primãverii la Bicaz-Chei •
A devenit o traditie ca, la început de mai, în comuna Bicaz-Chei sã aibã loc serbarea cîmpeneascã „Armindeni“. Si de aceastã datã, asemenea anilor trecuti, puhoi de lume, purtînd straie de sãrbãtoare a purces cu mic cu mare, la chemarea Zeului vegetatiei, cum spun hrisoavele locului, întru petrecere pe dealul din Lunca Bisericii. Mii de trãitori ai comunei, dar si ai tinuturilor învecinate au avut bucuria sã petreacã o zi de neuitat în mijlocul naturii. Si asta datoritã mobilizãrii fortelor locale, ce n-au avut liniste pînã n-au simtit cã totul este bine pus la punct pentru ostoirea tuturor gusturilor celor prezenti la Armindenii lui 2007. Nici mãcar ploaia trecãtoare a miezului de zi n-a speriat lumea, ba dimpotrivã, „fluviul“ de oameni a curs necontenit, de s-a umplut înspre dupã-amiazã întregul platou. Cînd cerul s-a luminat, fiecare trãitor al serbãrii si-a aflat locul sãu pe cîmpul înverzit primãvãratic, care pe-o bancã, care pe-o cuverturã frumos brodatã, care direct pe iarbã, pentru a fi în comuniune directã cu natura, pentru cã, stiut este, Armindenii constituie sãrbãtoarea începutului verii. Asa cã mirosul de reavãn îmbibat cu acela al cãrnii încinse pe grãtarele ce înconjurau platoul n-au fãcut decît sã creeze sentimentul statorniciei si al calitãtii de buni gospodari al organizatorilor. Deschiderea oficialã a Armindenilor lui 2007 a fost fãcutã, conform traditiei, de cãtre primarul comunei, Gheorghe Oniga, care „înãltat“ pe scena special pregãtitã spectacolului de peste zi a spus: „Fiti bineveniti la sãrbãtoarea noastrã Armindeni 2007“. Dupã cum se stie, la Bicaz-Chei a fost instituitã de mai multe zeci de ani aceastã sãrbãtoare, care pentru noi coincide cu urcatul oilor la stînã. Asta, însã, nelimitînd întreaga semnificatie a Armindenilor, sãrbãtoare dedicatã Zeului vegetatiei, protectorul vitelor si holdelor. Conform celor transmise de cãtre înaintasii nostri, se cunoaste cã Armindenii mai înseamnã si sosirea verii, iar hrisoavele locului spun cã strãmosii, la fiecare început de mai, se întovãrãseau, îsi luau cu ei mîncãrurile de sezon, carne de miel, brînzã, urdã, vin pelin si lãutari si mergeau la pãdure, pe plai înverzit, sã petreacã pentru a fi veseli si sãnãtosi peste an. Or tocmai de aceea v-am invitat si noi la Bicaz-Chei, pentru a duce mai departe traditia locului, prin petrecerea si voia bunã pe care sper si vã urez sã le trãiti astãzi din plin. Gospodarii locului au pregãtit un festin anume, din meniul cãruia nu vor lipsi carnea, brînza, vinul pelin si pãlinca. Toate degustate în mijlocul naturii în sunet de fanfarã si pe acordurile înfocate ale muzicii populare moldovenesti si ardelenesti. Asadar, fie ca petrecerea sã vã întãreascã trupul si sã vã lumineze sufletul!“, au fost vorbele primarului Gheorghe Oniga.
Spectacole pe gustul participantilor
Asa cum a afirmat primul gospodar al comunitãtii, imediat ce deschiderea oficialã a fost fãcutã, s-a dat startul la desfãsurarea spectacolului, care s-a întins pe parcursul unei dupã-amieze întregi, pînã spre amurgul zilei. Primii care au „slobozit“ acordurile muzicii traditionale locale au fost copiii scolilor din Bicaz-Chei, ce si-au revãrsat peste multime întregul lor talent artistic. Au urmat artistii Ansamblului „Floricicã de la Munte“ din Piatra Neamt, cu întreaga sa suitã de dansuri populare culese din toate zonele folclorice ale tãrii, dar si ansamblul oaspete „Dor românesc“, care a acompaniat-o pe celebra cîntãreatã de muzicã popularã Matilda Pascal Cojocãrita. Piesa forte a spectacolului a constituit-o, însã, Andra, cea care a fost intens asteptatã de cãtre tinerii dornici de ritmurile muzicii moderne. Printre cele douã ansambluri folclorice de tinutã au încîntat auzul publicului si cîntãretii autohtoni, Gheorghe Dandu si Ionut Matei, dar si copilul Sergiu Paul Chirileasa, o mai veche cunostintã a iubitorilor de muzicã popularã din zona Bicaz. Una peste alta, Armindenii lui 2007 a fost o reusitã în toate cele. A însemnat traditie si modernitate, cîntec, joc si voie bunã, bunãtãtile culinare, dar si ale sufletului, ce mai, o întreagã armonie, care sã aminteascã lumii peste an de modul în care stie românul sã cinsteascã memoria înaintasilor, dar si viitorul spiritualitãtii locale. Cît despre gazde, chiar dacã în acest an înaltii oaspeti n-au tinut sã le calce pragul, bucuria le-a fost mare, dat fiind cã le-au fost alãturi cei multi si drepti. „Sper ca oamenii sã se fi simtit bine, mãcar pe mãsura eforturilor noastre. Este o traditie pe care tinem s-o ducem mai departe, an dupã an, tot mai bine organizatã“, a spus primarul Oniga, cãruia i se putea citi pe chip bucuria de învingãtor al greutãtilor ce le-a presupus zilele de dinaintea serbãrii. Iar în ceea ce priveste opinia viceprimarului Mihai Bîrsan, acesta ne-a spus cu oarece mîndrie, cã Armindenii s-ar putea ca în viitor sã devinã un festival al primãverii la Bicaz-Chei, argumentîndu-si afirmatia tocmai prin puhoiul de lume, dornic de petrecere, care purcede an de an la poale de Chei, întru primenire sufleteascã. „Tin sã felicit pe oamenii locului, dar mai cu seamã oficialitãtile locale care pãstreazã aceastã traditie. Mã aflu pentru prima datã aici la Bicaz-Chei, dar mã simt extraordinar. Si cum ar fi altfel, cînd aici, astãzi, si-au dat mîna douã zone folclorice, cea a Moldovei si o alta a Ardealului, dialogînd si întrecîndu-se pe strune de vioarã, în acordul sublim al artei noastre populare. Voi reveni la Bicaz-Chei ori de cîte ori voi fi invitatã sau voi avea ocazia“, a declarat cîntãreata de muzicã popularã Matilda Pascal Cojocãrita, aflatã pentru cîteva ceasuri la sãrbãtoarea comunei Bicaz-Chei. Si cum frumusetea ori fericirea nu dureazã o vesnicie, asa a fost sã se petreacã cu manifestarea sãrbãtoreascã de la Bicaz-Chei. Peste lumina unei zile de bucurie s-a asternut, asa cum era firesc, amurgul cuprinzînd în mrejele tainei întregul plai din Dealul Bisericii. Rînd pe rînd, întreaga multime a luat-o spre casã, nu înainte de a-si pune la pãstrare într-un colt al inimii farmecul Armindenilor lui 2007.
Rezultatele la probele sportive
Atletism – 800 m. fete cls. VII-VIII – Locul I – Mihaela Cojocariu, Scoala Dãmuc; Locul II – Lãcrãmioara Voaides, Scoala Dãmuc; Locul III – Dumitrina Blaga, Scoala nr. 2 Bicaz-Chei. 600m. fete, clasele V-VI – Locul I – Elena Voaides, Scoala nr. 1 Bicaz -Chei; Locul II – Tutuianu Ramona, Scoala Nr.1 Bicaz; Locul III – Dandu Gina, Scoala nr.1 Bicaz-Chei. 600 m. bãieti clasele V-VI – Locul I – Grigorescu Daniel, Scoala nr. 2 Dodeni; Locul II – Suciu Iulian, Scoala nr.1 Dãmuc; Locul III – Bocancea Ionut, Scoala nr.1 Dãmuc. 1000 m. bãieti clasele VII-VIII – Locul I – Archip Alexandru, Scoala Nr.1 Bicaz -Chei; Locul II – Moldovan Florin, Scoala Nr.1 Ivanes; Locul III – Soltãnescu Dragos, Scoala Nr.2 Dodeni. Fotbal – Locul I – Scoala Nr. 1 Bicaz-Chei; Locul II – Scoala nr. 1 Ivanes; Locul III – Scoala nr. 2 Bicaz-Chei; Locul IV – Scoala Dãmuc Organizatori au fost profesorii Dumitru Cotfasã, Constantin Adam si Lenuta Topliceanu
-
Actualitate3 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu