Arme si… arme

Trãim cu impresia (falsã) cã lumea zilelor noastre, mereu mai ticãlositã si mai avidã de putere, a imaginat tot felul de arme cu putere de distrugere în masã, care le pun în umbrã pe cele denumite conventionale. Existenta sau presupunerea existentei lor au declansat nenumãrate stãri conflictuale, departe de a contribui la pacea si linistea planetarã. Multi dintre contemporani trãiesc însã cu iluzia sau credinta cã asemenea arme, cu impact urias asupra populatiei, sînt inventii recente. Dar iatã cã istoria îsi face datoria si ne descoperã adevãruri uitate sau ascunse, care meritã readuse în memoria oamenilor. 1916. La data de 3/17 august, dupã o perioadã îndelungatã, plinã de frãmîntãri, România a întrerupt starea de neutralitate fatã de Puterile Centrale. Si cum intrarea în rãzboi nu însemna lipsã de fair-play fatã de fostul partener si aliat de timp de pace, chiar dacã în grabã, corpul diplomatic german pãrãsea tara în conditii normale, asigurate de statul român. Dar chiar a doua zi, dînd curs unor suspiciuni ale serviciilor secrete, Prefectura de Politie Bucuresti ordona o descindere. În grãdina Legatiei germane, „între al 8-lea si al 9-lea arbore numãrînd de la coltul clãdirii, la 50 de cm adîncime“ sînt descoperite mai multe lãzi. Unele contineau 50 de „masini infernale“ (dispozitive explozibile) fiecare cu fitilul si detonatorul respectiv si 6 flacoane cu lichid. „Masinile infernale“ au fost trimise la Laboratorul Pirotehnic al Armatei, care le-a analizat si le-a gãsit perfect functionale (fiecare „masinã infernalã“ avea 1 kg, de exploziv, 200 gr din acesta putînd distruge „un picior de pod“ sau „o clãdire mare“), iar flacoanele au fost expediate la Institutul de Patologie si Bacteriologie condus de savantul Victor Babes, care semneazã buletinele de cercetare. Rezultatele sînt uluitoare: inoculãrile la cobai au produs moartea acestora în 30 de ore de la injectare, iar disectia a arãtat afectarea masivã a tuturor organelor interne, cu antrax. Însãmîntarea pe mediile specifice au pus în evidentã culturi foarte virulente de bacili antrax si glanders, care pot provoca îmbolnãvirea cu antrax a animalelor mari si, în lant, epizootii si epidemii severe. Interesant este „modul de folosire“ specificat de producãtor: „continutul fiecãrui flacon este suficient pentru 200 de cai sau vite cornute. Recomandabil este ca substanta sã fie picuratã în gura fiecãrui animal. Dacã nu este posibil… se va amesteca în furaje“. Cercetãrile ulterioare au dezvãluit cã materialele au fost introduse în tarã prin intermediul unor vecini, prin filierele diplomatice care nu se supun controlului vamal. Faptele au fost cunoscute, intentiile usor de închipuit. Americanii au tipãrit, în 1917, o cãrtulie cu numai 15 pagini (vezi foto), continînd în amãnunt date despre eveniment, ca si copiile protocoalelor de cercetare. Comentariile sînt (aproape) de prisos. Relatii, colaborare, cooperare, într-ajutorare, parteneriat, încredere, respect reciproc etc., etc., au fost si rãmîn simpli termeni de dictionar, care nu pot acoperi realitãtile si destinul tãrisoarelor prinse în iuresul luptei pentru dominatie si putere. Cît despre armele în sine, ele sînt vechi de cînd lumea. Noi si sofisticate sînt numai mijloacele de a le face active. În rest… nu degeaba spunea cine spunea cã „vecinul cel mai bun al României este Marea Neagrã“.