Contactează-ne

Actualitate

Armata mai are nevoie de recruţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional sînt 1.500 de locuri, din care 40 în judeţul Neamţ ■ doritorii trebuie să aibă minim 10 clase şi vîrsta între 18 şi 50 de ani ■

Nemţenii cu dor de uniformă trebuie să ştie că Armata Română face angajări, iar din cele peste 1.500 de posturi oferite la nivel naţional, 40 sînt în judeţul Neamţ. mai exact, sînt disponibile 1.585 de locuri iar doritorii se pot înscrie pe oricare, indiferent de domiciliu. Cei interesaţi trebuie să se adreseze pentru detalii şi întocmirea dosarului de candidat, la biroul informare – recrutare din cadrul centrului militar unde au domiciliul.Condiţiile de accedere sînt pentru toată lumea, pentru că se se cer minim 10 clase absolvite şi vîrsta cuprinsă între 18 ani împliniţi pînă la data începerii programului de instruire şi cel mult 50 de ani, împliniţi pînă la data încheierii primului contract de angajare. Recrutarea se desfăşoară în doua etape. Prima include prezentarea candidaţilor la birourile informare – recrutare pentru a li se elibera adeverinţa necesară efectuarii vizitei medicale. Candidaţii trebuie sa aiba la ei cartea de identitate. termenul limită este pînă la data de 18 iunie 2019. Etapa a doua demarează cu depunerea documentelor în vederea finalizării dosarelor de candidat. Cei declaraţi apţi la vizita medicală trebuie să se prezinte la birourile informare – recrutare cu documentele necesare întocmirii dosarului, pentru a fi declaraţi recrutaţi. Recrutorul va informa candidaţii care sînt aceste documente, cu ocazia eliberării adeverinţei pentru vizita medicală. Termenul limită este 3 iulie 2019. Selecţia candidaţilor are loc în perioada 24 – 26 iunie. Repartizarea candidaţilor declaraţi admişi după participarea la selecţie are loc în perioada 5 – 6 august 2019 (şi 13 august 2019 – sesiunea a doua, dacă va fi necesar). Prezentarea candidaţilor repartizaţi, la centrele/unităţile de instruire: 26.08.2019 (ora 10:00) – candidaţii fără stagiu militar; 04.11.2019 (ora 10:00) – candidaţii cu stagiu militar. 02.11.2019 – depunerea jurămîntului militar. Lista funcţiilor pentru care se organizează concurs (garnizoane, unităţi militare, arme/servicii şi specialităţi militare), precum şi criteriile specifice de recrutare şi selecţie pentru fiecare armă/serviciu/specialitate militară pot fi consultate la sediile birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare zonale/judeţene/de sector.

Advertisement








Trending