Contactează-ne

Actualitate

Arestat preventiv pentru furt calificat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ hoţul de loc din Suceava a pădat două firme din Neamţ ■ el a plecat cu peste 13.000 de lei ■

Un bărbat în vîrstă de 35 de ani, din judeţul Suceava, a fost arestat în Neamţ după ce a a prădat două societăţi din Brusturi, prejudiciul fiind de peste 13.700 de lei.

Pentru prinderea acestuia, pe 5 noiembrie 2021, poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Investigaţii Criminale Tîrgu Neamţ, sub coordonarea procurorilor, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi un mandat de percheziţie auto, la Suceava. În urma activităţilor desfăşurate în cauză, s-a reuşit documentarea activităţii infracţionale a suspectului.

„Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 26/27 octombrie a.c., cel în cauză, avînd faţa acoperită, ar fi intrat prin efracţie, respectiv prin forţarea uşii de acces în două societăţi comerciale, din localitatea Brusturi, de unde a sustras suma totală de 13.747 de lei“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. La data de 6 noiembrie acesta a fost prezentat Judecătoriei Tîrgu Neamţ, faţă de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamt prin referatul nr. 1687/P/2021 din 06.11.2021, şi în consecinţă: În baza art. 202 alin. 1, 3 si 4, lit. e, art. 223 alin. 2 şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului: Marfici Ioan Alexandru, pentru săvîrşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d din Cod Penal şi furt calificat şi de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d din Cod Penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 din NCP pe o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 06.11.2021 şi pînă la data de 05.12.2021 inclusiv.

Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă faţă de inculpatul Marfici Ioan Alexandru. Respinge cererea inculpatului, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau control judiciar. În temeiul art.272 alin.2 Cod procedură penală, onorariul aparătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 626 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ“, conform instanţei.

Pentru prinderea inculpatului, în activităţi au fost angrenaţi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Hoţi fără Dumnezeu! Au vrut să prade două biserici

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un major şi un minor au intrat să fure în două biserici, în sediul unei firme şi în două locuinţe ■ la ultima dintre case au fost prinşi în flagrant, dar au reuşit să fugă ■ în scurt timp au fost identificaţi şi încătuşaţi ■

Un minor şi un major au făcut un adevărat tur de forţă într-o singură noapte, încercînd, iar în unele cazuri chiar au reuşit, să prade nu mai puţin de cinci obiective între care două biserici, două locuinţe particulare şi un bar.

În una din case au fost prinşi în flagrant de proprietar, însă au reuşit să fugă. Au fost sesizaţi oamenii legii, care la scurt timp au dat de spărgătorii de 15, respectiv 18 ani şi i-au încătuşat. Prada a fost modică, fiind recuperată şi restituită victimelor.

Totul a ieşit la iveală în zorii zilei de luni, 17 ianuarie 2022. În jurul orei 06:30 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un lăcaş de cult, din localitatea Zăneşti.

„În baza activităţilor investigative realizate în cauză, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor în vîrstă de 15 ani şi un tînăr, de 18 ani, ambii din localitatea Zăneşti, care în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în interiorul lăcaşului de cult“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma anchetei efectuate a reieşit că, în cursul aceleiaşi nopţi, cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Zăneşti, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice şi alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

Totodată, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, persoanele în cauză ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în incinta unui alt lăcaş de cult din localitatea de baştină. De asemenea, prin escaladarea gardului, cei doi ar fi pătruns în curtea a două imobile din aceeaşi localitate şi ulterior în incinta locuinţelor, unde ar fi răvăşit mai multe bunuri, moment în care au fost surprinşi de persoanele vătămate, aceştia părăsind locul faptei.

Bunurile sustrase au fost recuperate de anchetatori, fiind restituite persoanelor vătămate. Pe 17 ianuarie, în baza probatoriului administrat, cei doi spărgători au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat. Ambii urmează a fi prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

Grevă în învăţămînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-a majorat numărul participanţilor la greva de avertisment din învăţămînt, ajungîndu-se la 3.588 sindicalişti ■ revendicările sînt de ordin salarial şi se mai cere alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea Educaţiei ■ există şi unităţi şcolare cu un procent nesemnificativ de grevişti ■

Urmare a referendumului desfăşurat în şcolile din judeţ, de către FSLI Neamţ, 59,70% dintre membrii de sindicat au decis intrarea miercuri, 19 ianuarie, în grevă de avertisment.

Conform declaraţiei liderului Gabriel Ploscă, vicepreşedinte al FSLI la nivel naţional şi lider în judeţul Neamţ, procentul de 59,70% membri de sindicat care au decis intarea în grevă, reprezintă un număr covîrşitor de participanţi.

„În preziua grevei de avertisement, aşa cum era de prevăzut, s-au alăturat formelor  noastre de protest un procent semnificativ de colegi, respectiv  3.588 de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, faţă de 3.385 cît semnaseră iniţial. Acum procentul celor care doresc să participle la grevă a ajuns la 59,70%.

Sperăm ca pînă mîine să mai vină alături de noi şi alţi colegi. Vreau să vă spun că există unităţi şcolare în care procentul de participanţi este chiar peste aşteptările noastre,  lucru care spune multe despre nemulţumirile oamenilor. Aş vrea să menţionez doar o parte dintre acestea şcoli, care reprezintă ca arie geografică toate colţurile judeţului, deopotrivă din mediul urban, cît şi din cel rural.

Printre unităţile cu numărul cel mai mare de personal care au semnat pentru grevă pot enumera: Colegiul Naţional Petru Rareş, Liceul Economic, Liceul de Informatică, Liceul Dimitrie Leonida, Şcoala Gimnazială Nr.3, Colegiul Spiru Haret, Şcoala Nr.2, Şcoala Nicu Albu, din Piatra Neamţ, dar şi LPS Roman, unde au semnat 118 membri de sindicat, din 120. Tot la Roman, au semnat în masă pentru grevă colegii de la Liceul Teologic Melchisedec Ştefănesu, cei de la Colegiul Petru Poni, Liceul Tehnologic Vasile Sav, Şcoala Nr. 1, Şcoala Nr. 5, Şcoala Mihai Eminescu. Spre dezamăgirea noastră, la Colegiul Naţional Roman Vodă au fost consultate doar 33 de cadre didactice din 70 membri de sindicat.

Aici au semnat pentru grevă de avertisment 32 şi un coleg vrea direct grevă generală, ceea ce nu e posibil. De semnalat că nu există semnătura niciunui membru de sindicat din restul categoriilor de personal, care, probabil, nu au reuşit a fi consultaţi“, a precizat Gabriel Ploscă.

Acesta mai declară că în rîndul şcolilor cu un număr mare de semnatari pro grevă se numără şi cei din zona Tîrgu Neamţ, respectiv sindicaliştii de la Colegiul Ştefan cel Mare, cei de la Colegiul Ion Creangă şi cei de la Ţcoala Nr. 2. Există şi şcoli cu mulţi semnatarii în zona rurală: Scoala Profesională Adjudeni, Şcoala Horia, Şcoala Oniceni, Şcoala Tămăşeni.

„Din păcate, mai există încă foarte mulţi colegi care nu au încă o cultură sindicală, aceea a protestelor. Este regretabil acest lucru cu atît mai mult cu cît atunci cînd reuşim să obţinem majorări salariale se bucură, ceea ceea ce înseamnă «La plăcinte înainte, la război înapoi»“ a mai menţionat Gabriel Ploscă, care a recomadat greviştilor, şi în scris, să intre în sălile de clasă, să scrie pe tablă „GREVĂ“, să explice elevilor de ce protestează şi să-i supravegheze pentru a nu se întîmpla vreo nenorocire.

Lista doleanţelor sindicale cuprinde şase revendicări: acordarea încă de la începutul anului 2022 a salariilor de bază prevăzute în anexele la Legea cadru 153/2017 pentru întreg personalul din învăţămîntul preuniversitar; acordarea procentului de 6% din PIB pentru finaţarea Educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie pentru întreg personalul din învăţămînt; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, prevăzută de Legea 153/2017; plata orelor suplimentare pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar şi suplimentarea numărului de posturi didactic auxiliare şi nedidactice, pentru asigurarea unui climat de muncă adecvat  situaţiei actuale din unităţile şcolar.

Citește știrea

Actualitate

Un şofer băut s-a dat pasager

Știre publicată în urmă cu

în data de

Începtul săptămînii a fost cu ghinion pentru un şofer care s-a urcat băut la volan, a condus cu viteză, iar cînd a văzut poliţiştii a oprit şi s-a mutat pe bancheta din spate.

S-a întîmplat pe 17 ianuarie, în jurul orei 17:00, pe DNl 12 C, la Neagra, un  bărbat de 40 de ani, din Harghita, fiind surprins cu o viteză de 61 km/h, pe un sector de cu limită de 50 de km/h.

La vederea poliţiştilor, persoana în cauză ai oprit maşina şi s-a mutat pe bancheta din spate. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal.

Citește știrea

Trending