Contactează-ne

Actualitate

Arestat pentru că s-a răzbunat pe fosta soţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ patronul unei firme din Piatra Neamţ a ajuns după gratii după o faptă săvîrşită la adăpostul întunericului ■ în noaptea de 4/5 octombrie, el a dat foc autoturismului fostei soţii ■ pe 6 octombrie s- a predat poliţiştilor şi în aceeaşi a fost arestat ■

Frustrările acumulate în timpul unei căsnicii care tocmai se încheiase, după o acţiune în justiţie, l-au îndemnat pe un bărbat să acţioneze iresponsabil, astfel că a ajuns după gratii.

Cazul îl are în plim plan pe Marius Solomon, în vârstă de 44 de ani, administratorul unei firme din Piatra Neamţ, pentru care instanţa a decis ieri, 6 octombrie 2020, arestarea, pentru o perioadă de 30 de zile. Sentinţa nu este definitivă şi ar putea fi atacată la Tribunalul Neamţ, dar acuzatul nu a uzat de calea de atac după pronunţare.

Situaţia în care se află Marius Solomon survine unei fapte penale petrecute în noaptea de 4/5 octombrie 2020. În jurul orei 23.00, printr-un apel la 112, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ era solicitat să întervină pentru stingerea unui incendiu. Ardea generalizat un autoturism aflat în parcarea unui centru comercial din centrul oraşului, la locul indicat plecând două echipaje de pompieri.

Cadrele ISU au intervenit la timp şi au eliminat posibilitatea ca flăcările să se propage la alte două maşini aflate în apropiere, dar cea care ardea a fost distrusă total. La finele intervenţiei, pompierii au stabilit drept cauză de producere a incendiului ca fiind acţiunea intenţionată.

După demararea cercetărilor, Marius Solomon a devenit principalul suspect, au demarat activităţile de identificare, dar acesta nu a fost de găsit, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.

„În urma activităţilor de cercetare şi documentare s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict intrafamilial, un bărbat de 44 de ani, ar fi stropit cu o substanţă inflamabilă autoturismul utilizat de fosta sa soţie, după care l-ar fi incendiat.

Ulterior, cel în cauză ar fi părăsit locul faptei şi s-a sustras cercetărilor desfăşurate în această cauză“, a anunţat Poliţia Neamţ. Pietreanul a stat două zile fugar, după care miercuri, 6 octombrie, s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, iar în aceeaşi zi s-a cerut arestarea.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Solomon Marius Răzvan.

Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.10.2020 până la data de 04.11.2020, a inculpatului Solomon Marius Răzvan (…) cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere“, conform încheierii de şedinţă a Judecătoriei Piatra Neamţ.

Articolul 253 din Codul penal prevede că distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Zilele Orașului Piatra-Neamț 2021 Piatra Fest și Piatra Food Fest

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primăria Municipiului Piatra-Neamț organizează în perioada 23-27 iunie 2021 evenimentul „Piatra Fest”, prilejuit de Zilele Orașului Piatra-Neamț. Pe parcursul celor cinci zile de sărbătoare vor avea loc manifestări cultural-artistice, concerte, un festival gastronomic și evenimente religioase dedicate sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, patronul spiritual al orașului. Festivalul gastronomic Piatra Food Fest se va desfășura în Piața Ștefan cel Mare, zona din fața Parcului  Central, ce va fi transformată în acea perioadă în pietonal, iar spectacolele la scenă vor fi organizate în Piața Curtea Domnească.

Duminică, pe scena de la Curtea Domnească va avea loc Gala Generațiilor, eveniment în cadrul cărora vor fi premiați șefii de promoție din anii terminali de la unitățile de învățământ din municipiu, dar și cuplurile care în acest an au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

Toate manifestările se vor organiza cu respectarea măsurilor de prevenire Covid în vigoare.

Pregătim  programul detaliat al evenimentului și vom face publice toate detaliile în zilele următoare!

Citește știrea

Actualitate

Se încălzeşte spectaculos!

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice de 30 de grade ■ din a doua parte a săptămînii viitoare se mai răcoreşte ■ vestea proastă este că nu scăpăm de instabilitate atmosferică ■

Ultima decadă a lunii iunie aduce o apreciere considerabilă a reistrului termic, iar meteorologii anunţă valori de pînă la 30 de grade. Acest lucru se va întîmpla pînă la mijlocul săptămînii viitoare, iar în a doua parte a intervalului se mai răcoreşte niţel. Acelaşi trend îl cunosc şi valorile termice nocturne.

Vestea proastă este că nu scăpăm de instabilitate şi va ploua, cam în fiecare zi, cel puţin pînă la final de Cireşar, conform prognozei. Pînă atunci, trebuie spus că toată ţara, inclusiv judeţul Neamţ, este sub o informare meteo de vreme rea, ce intră în vigoare de azi, 18 iunie, de la ora 12:00 şi expiră pe 20 iunie, la ora 22:00, anunţîndu-se cantităţi de apă însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată.

„În sudul, estul şi centrul ţării va ploua abundent şi vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25-50 l/mp“, conform ANM. Şi ziua de azi, 18 iunie, va fi plăcută din punct de vedere termic şi ne vom bucura de o maximă de 24 de grade, dar nu scăpăm de furtuni. Noaptea va fi cea mai caldă din ultimul timp, iar minima va fi de 18 grade. Furtuni vor avea loc şi sîmbătă, 19 iunie, cînd sînt prognozate numai 19 grade.

Peste noapte mercurul din termometre ajunge la 17 grade. Duminică, 20 iunie, vor fi 24 de grade, însă nu scăpăm de instabilitate, furtuni cu toată suita de fenomene caracteristice, vînt, descărcări electrice şi poate grindină. Aprecierea regimului termic începe de luni, 21 iunie, iar meteorologii dau asigurări că în zona noastră mercurul din termometre saltă la 28 de grade, în timp ce minima nocturnă va fi de 17 grade.

Sînt posibile furtuni atît luni, cît şi marţi, 22 iunie, cînd va fi cea mai caldă zi din acest sezon şi vom avea parte de valori estivale de pînă la 30 de grade. Regimul termic diurn îl va influenţa şi pe cel nocturn, astfel că minima va fi de 18 grade. Miercuri, 23 iunie, va fi la fel de cald şi se vor înregistra 30 de grade, dar din nou vor fi furtuni. Urmează cea mai caldă noapte din vara aceasta şi minima se opreşte la valoarea de 21 de grade. Din a doua parte a intervalului se mai răcoreşte, iar joi, 24 iunie, vor fi doar 25 de grade, cu furtuni după amiază.

Noaptea aduce temperaturi în scădere, 19 grade. Vineri, 25 iunie, cerul va fi degajat în prima parte, apoi după amiază vin ploi consistente. Maxima diurnă nu trece de 26 de grade, iar minima nocturnă va fi de 20 de grade. Week-end-ul viitor, în perioada 26 – 27 iunie, vor fi temperaturi diurne de 25 de grade, cu furtunile de rigoare, iar peste noapte se vor înregistra 18 grade.

Citește știrea

Actualitate

Pene de curent, furnizorul taxat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în cazul întreruperior neanunţate, furnizorul poate acorda despăgubiri ■ apelurile clienţilor trebuie preluate mai repede de reprezentanţii firmelor de distribuţie ■ în caz contrar, amenzile pot ajunge la 200.000 lei ■

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energieie a stabilit că de acum înainte furnizorii îşi vor despăgubi clienţii în cazul întreruperilor care nu au fost anunţate. Cele scurte, între 3 secunde şi 3 minute, au fost incluse în categoria întreruperilor care se monitorizează şi pentru care operatorii de distribuţie sînt obligaţi să acorde compensaţii la depăşirea numărului maxim stabilit prin standard.

Pentru fiecare astfel de depăşire operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii tuturor utilizatorilor afectaţi, astfel: înalta tensiune: 300 lei peste 10 întreruperi pe an; medie tensiune: 10 lei peste 10 întreruperi pe săptămînă; joasa tensiune: 5 lei peste 10 întreruperi pe săptămînă. Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte şi prevederea acordării de compensaţii utilizatorilor la depăşirea numărului maxim stabilit de standard, contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide şi eficiente pentru remedierea disfuncţionalităţilor care în prezent se manifestă în diferite zone de reţea de joasă tensiune şi care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice, precum şi generarea de disconfort clienţilor.

O altă noutate constă în aceea că apelurile efectuate de clienţi către furnizorul de energie electrică, trebuie preluate de acesta din urmă într-un timp mai scurt. Astfel, au fost stabilite intervale privind preluarea apelurilor telefonice efectuate de utilizatorii reţelei prin centrele de telefonie gestionate de operatorii de distribuţie, şi anume: maximum 30 de secunde de la iniţierea apelului de către utilizator pînă la preluarea acestuia, fără intervenţia operatorului uman; maximum 180 de secunde de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opţiunea de a transfera apelul la un operator uman; maximum 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

Prin această măsură se urmăreşte îmbunătăţirea comunicarii între utilizator şi operatorul de distribuţie astfel încît evenimentele semnalate de utilizatori să poată fi preluate cît mai rapid în scopul remedierii, precum şi reducerea timpilor de aşteptare în beneficiul utilizatorilor. „Deşi numărul de apeluri telefonice pentru care nu sînt respectate intervalele de timp menţionate anterior este doar monitorizat, nerespectarea acestor valori poate fi sancţionată conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile în situaţia nerespectării de către operatorul de distribuţie a prevederilor standardului de performanţă cu amendă de la 10.000 lei pînă la 200.000 lei“, conform ANRE.

Pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă privind calitatea curbei de tensiune operatorul e obligat să acorde compensaţii, după cum urmează: pentru persoane juridice: 270 lei, la 110 kV, respectiv 130 lei la joasă tensiune şi medie tensiune pentru fiecare perioadă de monitorizare; pentru persoane fizice: 270 lei 110kV, respectiv 70 lei la joasă tensiune şi medie tensiune pentru fiecare perioadă de monitorizare.

Racordarea unui client trebuie să se realizeze în maxim 90 zile, în cazul clienţilor casnici şi finali noncasnici ale căror locuri de consum sînt alimentate prin instalaţii de racordare cu lungimi de pînă la 2.500 metri. Cuantumul compensaţiei cuvenite în această situaţie este de 100 lei. ANRE a reglementat şi un calendar de implementare a unor echipamente cu rol de monitorizare a continuităţii în alimentarea cu energie electrică şi a calităţii tehnice a energiei electrice. Pînă la finele anului 2026, România trebuie să aibă capacitatea de monitorizare a tuturor staţiilor electrice.

Citește știrea

Trending