Arhivă 2005-2017
Aproape douã milioane de euro, contributia municipalitãtii pentru proiectul de pe Cozla
Executivul pietrean a supus atentiei consilierilor locali studiul de fezabilitate pentru „Dezvoltarea Infrastructurii Turistice în zona versantului Cozla“. Potrivit reprezentantilor Primãriei, una dintre prioritãtile identificate în Planul National de Dezvoltare, care urmeazã sã beneficieze de finantare prin Programul Phare 2004-2006 – de coeziune economicã si socialã este îmbunãtãtirea infrastructurii turistice locale si regionale. În portofoliul de proiecte de la nivelul Ministerului Integrãrii Europene este inclus si identificat ca eligibil si acest proiect initiat de cãtre Primãria Piatra Neamt. Orasul este identificat în Planul National de Dezvoltare ca zonã cu potential turistic pentru sporturile de iarnã. Totodatã, consilierii locali au aprobat si Planul Urbanistic Zonal pentru „Dezvoltarea Infrastructurii de Turism în zona versantului Cozla“, acesta urmînd sã fie depus la Ministerul Integrãrii Europene pînã pe 12 octombrie. Legislativul pietrean a fost de acord sã participe la cofinantarea proiectului cu o sumã cuprinsã între 1,75 milioane – 1,85 milioane de euro, reprezentînd cheltuieli eligibile si neeligibile, ca si cu acoperirea costurilor operationale si de întretinere a obiectivului, pe o duratã de minim 5 ani. Potrivit conditiilor impuse de cãtre partenerii europeni, recent, în cadrul Primãriei, a fost înfiintatã Unitatea de Monitorizare si Supervizare care urmeazã sã asigure managementul operational al proiectului, mentinerea si dezvoltarea infrastructurii pe o perioadã de minim 5 ani, precum si acoperirea costurilor operationale si de întretinere pe perioada de exploatare a proiectului, pe nu mai putin de 5 ani. Structura Unitãtii de Monitorizare – care îsi va desfãsura activitatea sub conducerea primarului Gheorghe Stefan – este formatã dintr-un asistent manager si trei responsabili – tehnic, financiar si juridic. Proiectul, a cãrui duratã de implementare ar urma sã fie de 20 de luni, are o valoare estimativã de 8,7 milioane de euro, din care 6,6 milioane de euro ar urma sã reprezinte fonduri nerambursabile asigurate de UE si din Fondul National pentru Dezvoltare Regionalã. Aplicarea proiectului va avea ca rezultate amenajarea drumului de acces pînã la Terasa Gospodinelor, a locurilor de parcare, construirea în „punctul de belvedere“ a unei clãdiri în care va functiona un punct de informare turisticã. În privinta bazei sportive, aceasta va include douã pîrtii de schi cu nocturnã, tunuri de zãpadã, patinoar artificial, centru de închiriere a materialului sportiv, telescaun pe o lungime de 1.070 metri etc.
-
Actualitate2 săptămâni,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,Maşină de gunoi răsturnată
-
Actualitateo săptămână,Mesajul profesorului Pustai către autorităţi: „Să fii atât de nepăsător să lași un club cu tradiție să dispară!”
-
Actualitateo săptămână,Scandal în Răucești și „bonus” pentru polițiști: tânăr cu mandat european, reținut
-
Actualitateo săptămână,Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană
-
Actualitateo săptămână,Recitalul „Eternul Eminescu” deschide seria de evenimente 2026 la Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Incendiu la o casă din satul Traian, comuna Zănești: 40 mp din acoperiș au ars
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: A intrat cu maşina în parapet. Două persoane transportate la spital
