Contactează-ne

Actualitate

Apetrei Gheorghe, candidat PNL la funcția de primar al orașului Târgu-Neamț

Știre publicată în urmă cu

în data de

Mă numesc Apetrei Gheorghe și am fost nominalizat în onoranta postură de candidat al PNL la funcția de primar al orașului nostru Târgu-Neamț.

Mi-am asumat această candidatură, convins fiind de nevoia unei abordări cinstite și pragmatice a politicilor administrative în folosul cetățenilor. Cu alte cuvinte, îmi doresc mai multă implicare în crearea condițiilor de bunăstare, o mult mai mare responsabilitate în cheltuirea banilor publici, o mai bună informare a cetățenilor asupra a tot ce se întâmplă și urmează să se întâmple în urbea noastră.

Anul aceasta voi împlini vârsta de 50 de ani și cred cu tărie că am ajuns la vârsta și  experiența necesară de a îndruma și conduce destinul unei comunități. M-am născut într-o familie de cadre didactice, atât tatăl meu – profesorul de biologie Gheorghe Apetrei, cât și mama mea Ileana Apetrei- marcând evoluția multor generații de elevi. Fac parte dintr-o familie în care am crescut trei băieți, și sunt foarte mândru de familiile și realizările fraților mei, unul dintre ei, cel mare, antreprenor cu afaceri în Florida – SUA, iar cel mai mic profesor de biologie la Liceul Vasile Conta.

Am absolvit Liceul ,,Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, studiile universitare le-am absolvit în anul 1998 la Universitatea ,,Al. I, Cuza”, Iași- Facultatea de Biologie, alături de soția mea Daniela, colegi fiind toți cei patru ani. Sunt tatăl a doi copii minunați, băiatul, Rareș, fiind student al Facultății de Medicină generală ,,Iulius Hățieganu” din Cluj-Napoca, iar Ilinca, este elevă în clasa a IV-a. Cred cu tărie în valorile familiei, ale familiei tradiționale românești.

Sunt profesor de biologie, având o vechime în muncă de 26 de ani, iar începând din iunie 2008, sunt director al Colegiului Tehnic ,,Ion Creangă” din Târgu-Neamț, unitate școlară de referință a învățământului nemțean. Pe parcursul acestor ani am căpătat competențe solide în ceea ce privește resursele umane, dar și cunoștințe administrative și de management financiar. În același timp, sunt convins că mai am foarte multe lucruri de învățat. Pentru mine, activitatea de învățare și de împărtășire apoi, a propriei experiențe, este continuă.

Îmi place să promovez corectitudinea, cuvântul dat, munca și puterea exemplului personal. Consider că schimbările pozitive dintr-o comunitate vin de jos în sus prin implicare personală. Nu putem aștepta și crede că alții ne vor face condițiile și viața pe care noi ne-o dorim. Acesta este și principalul motiv pentru care îmi doresc funcția de primar al orașului Târgu-Neamț. Muncesc de 26 de ani în orașul nostru și îmi doresc să fac acest lucru și în continuare, încă 20 de ani. Am refuzat să rămâ în Iași, pentru o carieră universitară, am refuzat să mă stabilesc în SUA împreună cu fratele meu, cred că rolul meu, destinul meu, este aici în Târgu-Neamț, unde îmi doresc să aduc bunăstare, decență și respect față de valorile tradiționale ale oamenilor locului și ale poporului român. Multe din problemele grave cu care orașul nostru se confruntă cer discuții cu specialiști și fapte, nu doar veșnice analize și studii de fezabilitate scumpe și profitabile doar celor care le întocmesc. Interesul cetățeanului trebuie să fie în prim planul fiecărei zile de muncă al primarului.

Iubesc munca în natură, animalele, în gospodăria mea trăiesc albine, găini, capre, pisici, căței, îngrijesc o seră de legume, sunt un om normal, care știe să asculte glasul vieții, care apreciază o cană de apă rece din fântână la sfârșitul unei zile istovitoare de muncă. Am mulți prieteni, împărtășesc clipe frumoase cu aceștia, motiv pentru care le mulțumesc că sunt parte din viața mea.

Cred că sprijinul domnului George Lazăr –  candidat PNL la șefia Consiliului județean – va fi cel promis și că vom rezolva problemele cu care ne confruntăm. Sunt încrezător că echipa pe care o am în spate este o echipă performantă, motivată să demonstreze profesionalism, implicare și care să pună întotdeauna interesul comun înaintea unor mofturi personale.

Îmi doresc să fiu primarul unui oraș de munte cochet, european, curat, în care cea mai valoroasă resursă – omul de lângă tine – să se simtă mereu acasă.

Vă doresc tuturor – un gând curat de mărțișor!

 

Gheorghe Apetrei

Candidat PNL

la funcția de primar al orașului Târgu-Neamț

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending