Contactează-ne

Eveniment

ApaServ, vinovată de moartea unui salariat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ firma a fost condamnată pentru două infracţiuni şi are de achitat o amendă penală de 142.500 de lei ■ prima instanţă achitase compania ■ familia va primi daune de 50.000 de lei şi 25% din salariul victimei pînă la data la care s-ar fi pensionat ■ alţi doi inculpaţi au fost achitaţi, iar unul a primit o condamnare cu suspendare ■ victima a murit prin înec, într-un canal ■

Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat definitiv într-un dosar penal care a avut ca obiect moartea unui salariat al companiei Apa Serv. Tragedia a avut loc în urmă cu aproape cinci, pe 27 mai 2014, zi în care victima efectua lucrări la o canalizare din cartierul Speranţa. Prima instanţă, Judecătoria Piatra Neamţ, dăduse o soluţie de achitare a companiei, care însă a fost obligată la plata unor daune către familia victimei. Curtea de Apel a schimbat sentinţa şi Apa Serv a fost găsită vinovată de două infracţiuni, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi ucidere din culpă. Pentru ambele au fost aplicate amenzi penale care totalizează 142.500 de lei. Instanţa de apel a majorat şi daunele către familie, care au crescut de la 40.000 de lei la 50.000 de lei, iar firma trebuie să mai achite o prestaţie periodică lunară în cuantum de 25% din salariul net încasat de victimă la data decesului, începînd cu 27.05.2014 şi pînă la data la care victima, Jipa Neculai, ar fi împlinit vîrsta legală de pensionare. Judecătorii au respins apelul declarat de Apa Serv împotriva sentinţei Judecătoriei Piatra Neamţ. Au fost menţinute dispoziţiile instanţei de fond referitoare la alţi colegi ai victimei, iar Victor Andone a fost achitat şi exonerat de răspundere penală. Ion Trofin a fost găsit vinovat de mărturie mincinoasă şi a fost condamnat la o amendă penală de 4.000 de lei. Virgil Trifan a fost găsit vinovat de ucidere din culpă şi nerespectarea, din culpă, a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea executării şi a fost obligat la 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Evenimentul nefericit a avut loc în dimineaţa de 27 mai 2014 cînd o echipă a companiei Apa Serv a mers în Speranţa pentru a face unele lucrări la canalizarea din zonă. În jurul orei 11.00, Neculai Jipa, de 49 de ani, a coborît într-un cămin de vizitare al canalizării pentru a încerca să deschidă clapeta de trecere dintre tronsoane. Omul se afla pe scara de acces în acel cămin cu o înălţime de peste 2,5 metri pînă la apă şi se pare că era asigurat cu un ham. Este posibil ca legătura hamului să se fi desfăcut, iar muncitorul, într-un moment de neatenţie, a alunecat de pe scară şi a căzut în apa aflată la cîţiva metri sub el şi care avea o adîncime de peste 2 metri. Văzînd cele întîmplate, şeful formaţiei de lucru, Virgil Trifan a coborît după coleg şi a încercat să-l salveze. L- a prins de braţe şi a reuşit să-l scoată la suprafaţă dar, din cauză că muncitorul era corpolent, l-a scăpat. A coborît din nou pînă la nivelul apei şi l-a prins de cap, dar l-a scăpat din nou. În timpul acestor încercări disperate şi şeful echipei s-a rănit. Colegii au sunat la 112, iar în scurt timp la locul nenorocirii au ajuns echipaje de la Pompieri şi Ambulanţă. „Noi am fost anunţaţi, în jurul orei 11.51, că două persoane au căzut într-un canal din cartierul Speranţa. La sosirea militarilor, una dintre persoane fusese scoasă şi preluată de echipajul de la Ambulanţă“, declara, la acel moment, Andrei Grancea, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Pompierii au fost nevoiţi să vidanjeze canalizarea pentru a putea scoate victima şi în momentul în care l-au adus la suprafaţă au constatat că decedase. Ulterior, s-a stabilit că victima s-a înecat în apa de pe fundul canalizării, ce avea o adîncime de peste 2 metri. Aceasta a fost concluzia medicilor de la Ambulanţă, care erau de faţă în momentul în care trupul bărbatului a fost scos din apă. Cadrele medicale au concluzionat că decesul s-a produs din cauza unui stop cardiorespirator produs ca urmare a înecului, iar resuscitarea nu se mai impunea. Şeful formaţiei de lucru a fost diagnosticat cu intoxicaţie cu gaze de submersie şi multiple traumatisme, fiind transportat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending