Contactează-ne

Apartament trei camere zona Anton Pann, suprafata 80 mp, CT

Știre publicată în urmă cu

în data de

Apartament trei camere zona Anton Pann, suprafata 80 mp, CT, izolatie interior si exterior, gresie, faianta, instalatii sanitare si electrice noi. Pret 31.500 euro. Telefon 0726.121.400

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Liberalii despre reforma sistemului de educaţie. „Este momentul să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ echipa PNL a realizat o consultare publică pe principalele prevederi ale Legii educaţiei ■ deputatul Leoreanu este de părere că noul act normativ trebuie să fie unul modern, stabil, flexibil şi eficient, centrat pe interesele elevului ■

Liberalii nemţeni apreciază că dezbaterea conţinutului Legii educaţiei este o prioritate, ţinînd cont că aceasta este unul din cele mai importante acte normative, care privesc viitorul acestei naţiuni.

„Pentru a construi o lege în mod corect şi coerent, trebuie să fii în contact direct cu cei care simt realitatea vizată din interiorul ei, specialiştii care vor trăi efectele acestor reforme, profesioniştii care văd punctele ce necesită reformă, reglaje sau consolidări de direcţie. În acest sens, am iniţiat cea mai amplă consultare publică realizată vreodată în sistemul de învăţămînt.

Alături de preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, colegul nostru, senatorul Eugen Ţapu-Nazare şi de primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, am coordonat o serie de dezbateri majore pe Legea educaţiei naţionale la Bicaz, Tîrgu Neamţ, Piatra Neamţ şi Roman, întîlnindu-ne cu sute de cadre didactice, zeci de părinţi şi reprezentanţi ai administraţiilor locale, din toate localităţile din judeţul Neamţ.

Oameni care simt cel mai bine realitatea sistemului şi care ne-au oferit sugestii şi propuneri constructive, pentru care le mulţumim şi le vom da în lucru spre implementare. De 74 de ani, din anul 1948 nu am mai avut o reformă importantă a sistemului de învăţământ din România, ba mai mult am «trăit» din peticiri făcute peste noapte şi care, de multe ori, mai mult au încurcat, decît au ajutat, bulversînd pregătirea profesională a mai multor generaţii. Este momentul să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate şi asta ACUM, pînă cînd nu e prea târziu!“, declară deputatul Laurenţiu Leoreanu.

Acesta afirmă că membrii PNL îşi doresc o lege a educaţiei care să fie stabilă, modernă, flexibilă şi eficientă: „Elevul trebuie să fie elementul central, tratat cît mai aproape de specificul individual, urmărind maximizarea rezultatelor. Profesorii, motorul care pune în mişcare întregul sistem, vor avea la îndemînă instrumentele necesare pentru a adapta actul educaţional, în funcţie de nevoile specifice ale elevilor pe care îi îndrumă direct.

Flexibilitatea programei, adaptabilitatea ei sînt instrumente ale unui învăţămînt modern, cu adevărat orientat pe elev. Ne dorim să investim în performanţă şi eficienţă, în obţinerea maximului de pregătire pentru generaţiile viitoare, orientîndu-ne atenţia spre nevoile elevilor, dar şi spre specialiştii care le aşează viitorul în faţă, prin nobila profesie de dascăl“, este de părere deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu.

Citește știrea

Actualitate

Începe procesul unor dealeri de droguri. În boxa acuzaţilor vor ajunge şapte persoane

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii DIICOT Neamţ, pentru destructurarea grupului, au efectuat nouă descinderi imobiliare ■ anchetatorii au ridicat substanţe interzise şi un pistol neletal ■

Procurorii din cadrul Biroului Teritorial Neamţ DIICOT au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unui grup de şapte indivizi acuzaţi de afaceri ilicite cu stupefiante. Ei au vîndut în Piatra Neamţ şi împrejurimi droguri şi substanţe cu efect psihoactiv. Gruparea a fost destructurată pe 6 iunie 2022, cînd anchetatorii au efectuat nouă percheziţii.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începînd cu anul 2018 şi pînă în prezent, membrii grupului infracţional organizat au comercializat droguri de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor de pe raza municipiului Piatra Neamţ şi din localitătile limitrofe“, anunţa DIICOT.

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate cantităţile de 500 de grame de substanţă pulverulenta albă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive, 20 de grame de amfetamină, 40 de comprimate ecstasy, 500 de grame de pulbere albă, folosită pentru amestecul substanţelor psihoactive, patru cîntare electronice, un pistol neletal şi un dispozitiv de mărunţit tip grinder.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 20 persoane. La final, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 ore faţă de 5 inculpaţi, cu vîrste cuprinse între 26 şi 43 de ani. Pe 8 iunie 2022, toţi au fost duşi cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Neamţ.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile a celor cinci inculpaţi. În cauză sînt acuze de săvîrşire a infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ, precum şi al jandarmilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citește știrea

Actualitate

O şefă de promoţie de la ASE, poveste uluitoare de viaţă. A terminat facultatea deşi scrie cu un picior

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ o tânără din Bălţăteşti a avut media 10 la lucrarea de licenţă ■ a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti ■ nu i-a fost uşor, deoarece suferă de o afecţiune gravă, tetrapareză spastică ■

Diana Maria Roban are 23 de ani şi în acest an a absolvit cursurile Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, fiind una dintre şefele de promoţie ale instituţiei de învăţământ superior, ea terminând Facultatea de Management. La lucrarea de licenţă a avut media 10.00, atât la susţinerea temei alese, cât şi la proba orală. Până aici nimic deosebit, deoarece mai sunt şi alţii care termină facultatea cu media menţionată.

Numai că, Diana, de loc din comuna Bălţăteşti, judeţul Neamţ, a fost un altfel de student. Suferă de tetrapareză spastică, afecţiune care o face să nu îşi poată folosi mâinile. De altfel, ea trebuie să fie mereu însoţită. În anii de studenţie a dictat examenele profesorilor, iar atunci când a fost nevoită să scrie a făcut-o cu degetele de la piciorul stâng.

„Despre studenţie, ce să spun? Au fost satisfacţii, mă bucur de rezultatul obţinut, dar rămâne regretul că nu am putut socializa mai mult cu colegii, din cauza pandemiei de coronavirus“, destăinuie Diana. S-a înscris la ASE Bucureşti, dar decanul, profesor dr. Ioan Popa, a sfătuit-o să urmeze cursurile la învăţământ la distanţă frecvenţă redusă (IDFR) în cadrul Centrului Teritorial Piatra Neamţ. Cel mai uşor obiect i s-a părut Matematica, iar grele Filozofia şi Contabilitatea.

A făcut o pasiune pentru Management comparat, în special cel japonez, lucru care i se datorează decanului Ioan Popa. Diana, în ciuda gravei afecţiuni (care o face să nu poată merge singură, ci doar susţinută), a evoluat ca orice copil normal. Grădiniţa, clasele primare şi gimnaziul le-a urmat în comuna natală, absolvind apoi Liceul Economic „Vasile Conta“ din Târgu Neamţ. E pasionată de cultura japoneză, citit, în special romane de dragoste, şi adoră călătoriile. Iubeşte să scrie, deşi o face cu piciorul, pentru că nu-şi poate coordona mâinile.

„Diana s-a născut pe 28 iulie 1999 cu tetrapareză spastică, o afecţiune psihomotorie. A avut o soră geamănă. Din păcate, a plecat dintre noi după o săptămînă, iar Diana o consieră îngerul ei păzitor. Tatăl biologic i-a fost alături doar în primii doi ani şi jumătate din viaţă. Iulian, actualul meu soţ, îi este alături din liceu, şi îi este mai mult decât un tată“, a detaliat învăţătoarea Daniela Rotaru, mama şefei de promoţie.

Deespre oamenii care nu înţeleg şi nu acceptă persoanele speciale

Iar viaţa Dianei a fost diferită de cea a altor copii, parcursul de până acum însemnând recuperare medicală şi şcoală. Afirmă că este norocoasă, fiind încojurată de oameni buni. Rareori s-a lovit de respingerea unor persoane, care nu au înţeles-o sau a durat ceva timp până să o cunoască mai bine. Aşa a fost în primul an de liceu, după care colegii au realizat cine este „Diana“.

Mama a destăinuit că fiica poartă în suflet mulţi oameni. Universul ei este familia, mama şi tatăl, Iulian, bunicii, verişoarele, pe care le consideră surori, Carina şi Sofia, apoi cei pe care soarta i-a scos în cale: educatoarea, Mara Cozma, învăţătorul, Ştefan Timofte, diriginta din gimnaziu, Tamara Iosub, profesoara Ana Cortez.

Ar mai fi dirigintele din liceu, Marian Achirei, plus profesorii Radu Pintilie şi Loredana Frigare. Mai sunt fostele colege şi prietene din gimnaziu, Adina şi Andra, sprijinul ei în liceu. De mică a realizat că viaţa este o luptă. Despre oamenii care nu înţeleg şi nu acceptă persoanele speciale afirmă nu sunt răi, ci doar nu au răbdare să îi cunoască.

Cei care o cunosc, spun despre Diana Rotaru că este sociabilă, are o bunătate ieşită din comun şi o memorie inimagiabilă. Familia speră la o minune, una care să o facă independentă, pentru că evoluaţie ei a însemnat paşi mici, nu planificări pe termen lung. Nu se va înscrie în acest an la cursurile de Master, deoarece trebuie să facă recuperare medicală, acest aspect fiind neglijat din cauza facultăţii.

„Diana este un copil deosebit, cu o inteligenţă sclipitoare, dovadă fiind notele obţinute în timpul facultăţii şi media 10.00 la susţinerea examenului de licenţă. Pentru ea fost mult mai greu decât în cazul altor studenţi. Merită apreciată pentru eforturile depuse constant, pentru c nu-i este deloc uşor. La fel, de apreciat sunt şi părinţii ei, care o susţin necondiţionat“, a declarat Magda Onu, secretar şef ASE, Centrul Piatra Neamţ.

Citește știrea
Advertisement







Trending