Prima pagină
Apar în sfârșit dovezi „indubitabile” privind „ingerințele în alegerile din România”

O declaraţie făcută de Thierry Breton pe 11 ianuarie, ca fost comisar al Uniunii Europene până în 2024, de origine francez, ne-a lăsat de-a dreptul în șpagat, ca să nu zic că ne-a lăsat crăcănați.
Acesta a scăpat porumbelul în public, recunoscând faptul că autorităţile Uniunii Europene au impus anularea alegerilor din România, subliniind că în caz similar aceste autorităţi se vor implica şi în anularea alegerilor din Germania, după reuşita modelului românesc.
Breton a precizat, cu subiect şi predicat, că dacă nişte alegeri din vreo ţară europeană nu vor fi în trendul intereselor celor de la vârful UE, atunci vor apare „interferenţe” ale acestei Uniuni în acele alegeri, pentru ca poporul respectiv să nu o ia pe alt drum, decât cel stabilit la Bruxelles.
În traducere liberă, fără a interpreta altfel, declaraţia lui Breton a fost că UE a fost aceea care a decis anularea alegerilor din România. Acum ştim că președintele Klaus Iohannis a răspuns milităreşte ordinului de la Bruxelles, fără a-şi pune vreo clipă întrebarea dacă acest fapt nu cumva va adânci dezbinarea între români. Singura tresărire pe care şi-a manifestat-o a fost atunci când, după anularea alegerilor din 6 decembrie, acesta s-a întrebat retoric „Şi eu ce fac?”.
Nu era preocupat de ceea ce vor face cei peste nouă milioane de români cu voturile anulate. Era preocupat de propria persoană, care pe 21 decembrie îşi încheia mandatul de preşedinte, decizând să-şi acorde, cu de la sine putere, cel de al treilea mandat de preşedinte, mandat interzis expres de Constituţie. Deci, de la Breton citire, cu toate păcatele lor, nu ruşii s-au „interferat” grosolan în alegerile din România, ci chiar elita Uniunii Europene, pe care alegerile din SUA au debusolat-o total.
Declaraţia publică a fostului comisar european, Thierry Breton, dezvăluie ceea ce nu ne-am fi dorit să credem, că românii sunt cobaii găștii de la Bruxelles, iar Klaus Iohannis în loc să ne fi fost păstor ca preşedinte, a fost doar sluga preasupusă a acestei găști. Cu un astfel de comportament, dacă ar fi trăit în vremea Revoluţiei Franceze de la 1789, Klaus Iohannis ar fi fost coleg de ghilotină alături de regele Ludovic al XVI-lea.
Esenţa lecţiei lui Breton, la care am fost obligaţi să asistăm, este aceea că „Poporul nu mai trebuie lăsat de capul lui, să greşească”. Această lecţie este una din multiplele dovezi „indubitabile”, cu care se justifică Decizia CCR din 6 decembrie. Atât Klaus Iohannis, cât şi mulţi alţi posesori de limbă, au lins clanţele bruxeleze, pentru ca cineva să catadixeze să deschidă vreo uşă, ca la milogi.
La noi, toţi neomarxiștii au uitat geografia şi au început să înveţe pe de rost sintagme împănate cu europenism, crezând că astfel vor trage România de la periferia Europei mai spre centrul ei, ignorând faptul că România este în Europa. Toate proiectele noastre de viitor nu valorează doi bani, dacă nu sunt stropite cu aghiazma europenizării înainte de a fi lansate.
Trebuie să construim europeneşte, să mâncăm europeneşte, să votăm europeneşte, să ne scărpinăm europeneşte, ba şi pârțurile trebuie trase tot europeneşte. În toate discursurile, de la şeful statului până la şeful de scară, trebuie să se facă trimiteri la Europa şi europenism, după cum astfel de discursuri trebuiau împănate cu citate din Ceauşescu înainte de 1989.
Ba mai mult, după mintea unor politruci de cartier, România ar trebui să fie un bastion al europenismului în Uniunea Europeană, deşi Bruxelles-ul nici nu ne bagă în seamă. Am devenit atât de europeni, că în România cândva francofonă, se vorbeşte pe rupte engleza, mai ales de când cu Brexitul, care a scos Marea Britanie din UE. Îl ascultam siderat, zilele trecute, pe un tefelist neomarxist, care fusese gratulat şi cu o bursă Soroș să ne deştepte, că Brexitul a fost opera exclusivă a ruşilor.
L-am întrebat dacă la referendumul pentru desprinderea Marii Britanii de UE, englezii erau trezi când au votat? Individul m-a privit lung, cu dezgust. Nici Franţa nu s-a simţit mai bine, unde după rezultatele alegerilor europarlamentare, preşedintele Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul. Macron a făcut-o franţuzeşte, nu europeneşte, inspirându-l până la copiere pe Klaus Iohannis.
Guvernul nostru este „pro-european”, nu „pro-românesc”?
De-a lungul istoriei postdecembriste a României, la conducerea ţării s-au perindat tot soiul de guverne, de stânga, de dreapta, de amestecătură sau de independenţi. Niciunul dintre aceste guverne nu a scăpat neetichetat de către isteţimea românească, pentru a le putea identifica mai uşor prin devălmăşia zecilor de guverne instalate vremelnic la Palatul Victoria, timp de 35 de ani.
Ca şi în mediul rural, în care sătenii au simplificat onomastica, acordând fiecăruia câte o poreclă, pentru o mai lesnicioasă identificare, şi guvernelor din România li s-au lipit etichete după chipul şi asemănarea partidelor aflate la putere. Am avut guverne de corupţi, de trădători sau vânzători de ţară, de idioţi, de analfabeţi funcţional, de neprofesionişti, de profitori, de clientelă politică, ș.a.m.d., culminând cu Guvernul Zero din 2015, considerat ca nivel minim de referinţă.
După alegerile parlamentare de la 1 decembrie 2024, când electoratul a aplicat o lecţie usturătoare clasei politice parșivite, răspopitul Klaus Iohannis, a binecuvântat la Cotroceni un guvern surogat, vrând astfel să ne convingă că aşa a înţeles el rezultatul votului. Pentru a nu fi confundat cu guvernele anterioare, răspopitul i-a lipit pe fund noului Guvern Ciolacu-2, încă de la scoaterea din scăldătoare, eticheta de „guvern al coaliţiei pro-europene”.
Ideea cu „pro-europenismul” s-a vrut a fi briliantă, pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să-i lipească acestui guvern vreo altă etichetă, ceea ce va fi considerat ca un act de „lezmajestate”, oricât de catastrofală va fi guvernarea. Catastrofală, dar pro-europeană, asociere ce ţine de coșmar. Și coșmarul românilor nu se opreşte aici.
Curtea Constituţională ne-a reprogramat o nouă rundă de alegeri prezidenţiale tocmai în luna mai, până când i se acordă lui Klaus Iohannis un al treilea mandat, pentru a compensa rămânerea sa pe tușă. Pentru alegerile prezidenţiale care urmează, electoratul român este poziţionat în patru tabere distincte, fără nicio şansă ca barierele despărţitoare să fie înlăturate.
Avem tabăra liberală, a social-democraţilor, a suveraniștilor şi a globaliştilor (neomarxiştilor). Desigur că trendul suveranist, devenit dominant în SUA şi pe cale de a deveni dominant în Europa şi în restul lumii, nu este agreat nici la Bucureşti, nici la Bruxelles, crezându-se în mod nătâng că poate fi anihilat prin blocarea ascensiunii liderilor respectivi. În Uniunea Europeană, singura cale de blocare a liderilor suveraniști este diabolizarea lor, culminând cu declararea acestora ca fiind anti-europeni şi anti-NATO, ceea ce contrazice realitatea în mod flagrant.
Recente sondaje de opinie au scos în evidenţă că în România, curentul anti-european şi anti-NATO nu depăşeşte 10%, ceea ce trimite în derizoriu toate osanalele pro-europene şi pro-NATO, cu care suntem bombardaţi pe toate canalele, zilnic. Electoratul român suveranist, ca orice alt electorat, are şi doza lui de exaltare, dar să-l declari „pleavă”, să soliciţi „încarcerarea” sau „reeducarea” acestuia, să-l declari că este anti-european sau anti-NATO, ține de un anumit diagnostic, uzual doar prin saloanele de la Socola.
Care este cel mai mare pericol pentru Europa, Trump sau Putin?
Pentru a fi ales preşedinte al SUA, Donald Trump a câştigat tot ce se putea câştiga. Până la momentul alegerii lui Donald Trump, Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, era incontestabil socotit cel mai mare pericol pentru Europa. La orele de cea mai mare audienţă a televiziunilor nu se vorba decât despre „pericolul Putin”. Până şi reclamele pentru tigăi, conţineau mesaje subliminale despre acest pericol.
În perioada derulării alegerilor din SUA am fost informaţi, cu lux de amănunte, cum se implică Putin în procesul electoral american pentru a fi ales Trump. Conform relatărilor isterice ale democraţilor, intervenţionismul rus în alegerile din SUA a fost mult mai eficient decât cel din Republica Moldova; în care Putin s-a implicat fără succes.
După alegerea lui Trump ca locatar la Casa Albă, constatăm cu nedumerire că temerile Europei au schimbat macazul. Putin a rămas pentru UE doar o sperietoare second hand, pentru că pe funcţia de bau-bau al Europei s-a instalat Donald Trump, provocând insomnii. Aceste insomnii sunt provocate în primul rând de faptul că Trump a declarat că va aplica taxe vamale pentru fiecare produs european ajuns pe piaţa SUA.
În al doilea rând, spaima liderilor europeni îşi are seva în declaraţia șocantă a lui Trump, că va pune capăt imediat războiului dintre Rusia şi Ucraina. Într-un interviu acordat de Trump în ziua de 22 ianuarie, acesta a subliniat că „îi iubeşte pe ruşi şi nu are de gând să îi ofenseze”. Aceste declaraţii ale lui Trump spulberă orice speranţă a liderilor europeni de a continua războiul până la victoria finală a Ucrainei (!)
S-a năruit ambiţia acestor lideri de a rămâne pasageri de lux pe transatlanticul SUA, pe care Trump i-a anunţat că toate serviciile vor costa, nu vor mai fi moca. Dacă Europa va dori să navigheze în continuare fără griji, va trebui să-şi ia soarta în propriile mâini, motiv de îngrijorări suplimentare.
Una din spaimele trumpiste ale europenilor verzi, încorsetaţi de soroșismul ecologic, este faptul că lui Trump i se rupe de afacerile acestora cu energia regenerabilă, cu energia solară sau eoliană, cu combustibili alternativi sau cu vehiculele electrice. Acestea erau teme cu care Europa spera să devanseze SUA. Trump a dispus deja să retragă SUA din Acordul de la Paris şi să revigoreze consumul de combustibili fosili.
Donald Trump militează pentru reducerea importanţei acţiunilor climatice, ceea ce provoacă frisoane miilor de ONG-uri care mănâncă o pâine pe această temă. Până şi relaţia lui Trump cu miliardarul Elan Musk, proprietarul platformei „X”, îngrijorează Europa. Cu atât mai mult cu cât Trump a anulat interdicţia TikTok-ului pe teritoriul SUA. Europa vede că Trump ameninţă că SUA nu va mai fi furnizor de securitate, aceasta fiind obligată să se descurce singură în fața Rusiei.
Europa este pusă în faţa unei dileme, care o împovărează şi mai mult, aceea de a accepta sau nu să suporte costurile susţinerii unei Ucraine condusă de un lider preocupat mai mult de locul pe care îl va ocupa în istorie, decât de vieţile ucrainenilor care nu sunt ruşi. Deja în cercurile militare ale SUA se discută scenariul retragerii susţinerii Ucrainei, care riscă să devină pentru americani un al doilea Vietnam.

-
Actualitate5 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate5 zile,
Ratis Serv – angajează
-
Prima pagină5 zile,
Camelia Stoean: o viață pentru copiii nimănui
-
Prima pagină2 săptămâni,
Proiect de 80 de milioane de euro pentru drumuri și poduri din Neamț
-
Eveniment2 săptămâni,
Artefactele de aur și argint din Neamț, în siguranță după furtul din Olanda
-
Eveniment2 săptămâni,
Jaf spectaculos în Olanda: tezaurul dacic al României, furat în doar două minute
-
Eveniment2 săptămâni,
Spitale bolnave: instituții medicale din Neamț fără autorizație de incendiu
-
Actualitate5 zile,
Schimbare la vârful Publiserv Piatra Neamț