Contactează-ne

Actualitate

Anunț mediu

Știre publicată în urmă cu

în data de

SC DELGAZ GRID SA, prin SC INSTGAZ SRL, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: Înlocuire conducte și branșamente gaze naturale presiune redusă, străzile: Griviței, Alexandru cel Bun, Matei Millo, Aleea Moldovei, Bicaz, Victoriei, Luceafărului, Panait Moșoiu, Cerbului, Fănel Ciupitu, Traian, Dimitrie Cantemir, Renașterii, Crângului, Bogdan Dragoș (parțial), Vasile Alecsandri, Aleea Luncii, Aleea Florilor, Bistriței, propus a fi executat în intravilanul municipiului Roman, județul Neamț.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Neamț, Piața 22 Decembrie, nr. 5 şi la sediul titularului, în zilele de luni până joi, între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00-14.00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Neamț, Piața 22 Decembrie, nr. 5, din Piatra Neamț

SC DELGAZ GRID SA, prin SC INSTGAZ SRL, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: Înlocuire conducte și branșamente gaze naturale presiune redusă, străzile: Dumbrava Roșie, Tineretului, C.A. Rosetti, Tudor Vladimirescu (parțial), Aleea Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Calistrat Hogaș, Veronica Micle, propus a fi executat în intravilanul municipiului Roman, județul Neamț.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Neamț, Piața 22 Decembrie, nr. 5 şi la sediul titularului, în zilele de luni până joi, între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00-14.00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Neamț, Piața 22 decembrie, nr. 5, din Piatra Neamț.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending