Contactează-ne

Actualitate

Anul 2022 s-a dus. Ducă-se!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Să nu privim războiul din Ucraina doar prin gaura cheii propagandei de război. Paradoxal, deşi România nu are  nici o tangenţă cu acest război, este obligată să-i suporte o parte din costuri, fără să pună întrebări.

Să fim realişti şi să înţelegem măcar după zece luni de război în Ucraina, că  adevărul în legătură cu acest conflict are şi alte faţete decât cele prezentate de propaganda rusă, ucraineană, americană, occidentală şi chiar de presa română.

Un adevăr ignorat mult prea făţiş, este cel legat de faptul că orice naţiune are dreptul de a beneficia de un anumit confort în ce priveşte  securitatea sa, care trebuie respectată.

Orice ignorare a acestui drept, de către puterile lumii, reprezintă un potenţial pericol, care ar trebui  să preocupe omenirea. Să o preocupe mai mult decât atât de des invocatul pretext „green deal”. Pretextul utilizării „energiei verzi” se dovedeşte astăzi a fi un fals pretext. Pentru că o lume bazată exclusiv pe utilizarea energiei regenerabile, este o lume utopică precum comunismul, atâta timp cât energia clasică este cu mult mai ieftină şi mai accesibilă, iar efectul ei climatic este o vrăjeală.

Pentru sancţionarea Rusiei a fost impus Europei un sever embargou privind importul de gaz rusesc, iar după perioada petrecută sub povara acelui embargou s-a demonstrat că economia ţărilor europene este în picaj, lucru care nu îngrijorează SUA şi nici Rusia, ci dimpotrivă.

Pentru respectarea acestui embargou, Europa nu se limitează doar în a schimba dependenţa faţă de gazul rusesc ieftin, cu dependenţa faţă de gazul american scump, dar cedează economiei americane producţia realizată din gazul rusesc.

Războiul din Ucraina ne-a descoperit şi faptul că suntem extrem de   nepregătiţi să experimentăm trecerea la energia verde.

 

Războiul din Ucraina este o problemă internă

a UE, nu a SUA

 

          Încă de la începutul ostilităților interne din Ucraina, în 2014, cu ocazia mişcărilor separatiste din Donețk şi Lugansk, Uniunea Europeană şi-a manifestat interesul de a preîntâmpina escaladarea acestui conflict.

În 2014 şi 2015, la Minsk, au fost semnate Tratate de pace în prezența  liderilor Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei, tratate aprobate  prin Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU.

Nerespectarea acelor Tratate de către Ucraina, sub consilierea  americanilor şi britanicilor, a dovedit ulterior că acest război intern dintre autorităţile ucrainene şi populaţiile rusofone, timp de opt ani, a reprezentat un serios risc de război în interiorul Europei, care amenința să destabilizeze Uniunea Europeană.

Puterile Europei, Germania şi Franţa, au hotărât să se implice  pentru a preântâmpina extinderea conflictului şi stingerea acestuia, dar SUA a băgat băţul  prin  gard. Ulterior, Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a susţinut public necesitatea înfiinţării unei armate proprii a UE, considerând că este exclusiv atributul UE să-şi rezolve problemele interne, fără intervenţia SUA sau NATO.

Aflată sub papucul unei șefe de comisie, Ursula von der Leyen, Uniunea Europeană a decis să împrumute Ucraina cu suma de 18 miliarde de euro pe 35 de ani, cu rambursare începând din 2033 până în 2068. Rambursarea, la calendele greceşti. Această sumă se adaugă la cele 19,7 miliarde de euro împrumutate Ucrainei în 2022.

Dobânzile şi costurile de administrare a creditului de 18 miliarde vor fi suportate de statele membre, inclusiv de România.

 

De ce ar trebui dusă Ucraina în spate?

 

Ambiţia lui Zelenski, după alegerea sa în 2019 și sfătuit de camarila militară a Ucrainei, instruită în SUA şi Marea Britanie, a fost să nu ţină seama de prevederile Tratatelor de la Minsk, care excludeau riscul invaziei ruseşti.

Această ambiţie implică astăzi costuri enorme pentru UE, din care România va suporta cotă parte.

În fața cărui organism de autoritate va da socoteală Zelenski pentru nesăbuinţa ambițiilor asumate, pentru care trebuie să plătească la greu statele UE, dar şi ucrainenii?

Un lucru este cert, dacă Zelenski şi-a asumat ambiţiile, trebuie să-şi asume şi costurile.

Din această perspectivă, aserțiunea des invocată, că Ucraina este implicată într-un război neprovocat, este falsă. După cum la fel de false au fost și justificările războaielor din Irak, Afganistan și alte țări. În schimb, consecinţele acestor războaie sunt cât se poate de reale.

Dintr-un recent bilanț economic, realizat la nivelul structurilor UE, rezultă că Ucraina este datoare vândută. Această ţară nu a contractat datorii de azi, de ieri şi acestea nu se datorează exclusiv războiului, de pe teritoriul său.

Ucraina a intrat în război, pe 24 februarie 2022, având datorii anterioare colosale, estimate la 130 miliarde de euro, adică la 80% din PIB-ul său din 2021. Este dovada peremptorie că regimul Zelenski, ca şi  regimurile anterioare, au pus țara pe butuci înainte de război, fără a fi împinşi din spate de Putin.

Uniunea Europeană, fără a fi împinsă nici ea din spate de vreo obligaţie directă faţă de Ucraina, în afară de obligaţia rusofobiei, cere astăzi ţărilor membre ca împrumuturile acordate regimului Zelenski să fie nerambursabile.

Zelenski a recunoscut public că Ucraina nu va fi capabilă vreodată  să-şi achite datoriile, inclusiv „zestrea” antebelică de 130 de miliarde.

Federaţia Rusă şi-a anexat deja cca 20% din teritoriile Ucrainei, ocupate cu  populaţie  rusofonă. Aceste teritorii  produceau circa 50% din PIB-ul Ucrainei. Din această cauză, Ucraina a înregistrat pentru 2022 o scădere a PIB-ului cu circa 35%.

Nerambursabilitatea împrumuturilor UE către Ucraina este propusă în acest context.

Pe de altă parte, Regulamentul UE de acordare a unui astfel de sprijin financiar, condiţionează Ucraina de respectarea „în continuare” a mecanismelor democratice şi instituţiile acestora, inclusiv existenţa unui sistem parlamentar pluripartit şi a statului de drept, să respecte garantarea drepturilor omului, a minorităţilor şi să elimine corupţia. Condiţiile incluse în Regulament sunt mai mult „de ochii soacrei”, deoarece Ucraina este departe de a le îndeplini. Important este ca Ucraina să primească  sprijinul financiar acum, pentru că Rusia trebuie învinsă cu orice preţ.

Pentru creditele respective tot ţările UE trebuie să asigure şi garanţiile solicitate de  băncile creditoare.

 

 

 

 

Se ascute concurenţa dintre SUA și UE,

privind finanţarea războiului din Ucraina

 

Aflată la mare concurență cu UE, pentru ca aceasta să nu-şi exercite  un control prea mare asupra Ucrainei, SUA a decis ca să se implice în finanţarea regimului Zelenski, livrându-i până acum ajutoare de cel puţin 100 de  miliarde de dolari.

Miercuri 21 decembrie 2022, Zelenski s-a deplasat la Washington, fiind invitat acolo de Biden, care l-a anunţat că SUA vrea să-l ajute să încheie „o pace justă”.

Întrebat de către ziariști ce înţelege printr-o „pace justă”, Zelenski a ridicat din umeri, lăsându-l pe Biden să descifreze etimologic termenul.

La Washington, Zelenski a fost primit cu braţele deschise şi cu promisiunea că va primi o tranșă de 1,85 miliarde de dolari în echipamente militare.

Vizitând şi Congresul SUA, Zelenski a aflat că dacă reuşeşte să-i impresioneze pe republicani, ar putea spera la un ajutor suplimentar  de 45 de miliarde de dolari.

Asta pentru ca Europa să vadă cum stă concurența, când este vorba de cine este jupânul pe plan mondial şi implicit în Europa.

Cert este un lucru, care s-a văzut din concluzia pe care a tras-o Zelenski  când se afla în faţa  Congresului SUA.

Pentru a repurta o victorie împotriva Rusiei, Ucraina are nevoie de mult mai mult decât îi poate da SUA.

Rusofobia Occidentului european şi nord american a atins cote atât de înalte, încât pentru a desfiinţa Federaţia Rusă se apreciază că nici o cheltuială nu este prea mare. Cheltuială pe care iniţial Zelenski şi-a  asumat  să o suporte, dar pe care acum  pretinde să o suporte Europa, care se află în plină criză.

Federaţia Rusă şi-a extins suprafaţa, ocupând cu forţa 20% din suprafaţa Ucrainei, o ţară formată din furtișagurile Rusiei ţariste şi postbelice. Furtişaguri realizate din teritoriile vecine, pe care acum SUA le consideră legale, dorind a fi incluse în UE şi NATO sub pavilion ucrainean. Furtişaguri pe care şi România a trebuit să le legalizeze în 1997 prin Tratatul încheiat cu Ucraina, sub presiunea ademenirii intrării imediate  în NATO, promisiune abandonată imediat după semnare.

Propunerea UE, de nerambursare a împrumuturilor acordate Ucrainei, se doreşte să fie parte a programului de reconstrucţie a acestei ţări, o operaţiune aparent benefică, dar cu un puternic caracter  discriminator.

Nu există în politica UE o măsură de ajutorare a vreunei tari nemembre, care să constituie un precedent.

Un astfel de minim ajutor ar fi  putut fi  acordat României şi Bulgariei  pe 8 decembrie 2022, dar Bruxelles-ul a refuzat intrarea acestor tari în Spaţiul Schengen.

În schimb azi, acelaşi Bruxelles cere României să renunţe  la a spera că va primi vreodată înapoi sumele investite pentru întrajutorarea Ucrainei, care a refuzat să ne retrocedeze pe cale legală măcar Insula Șerpilor şi cele trei insule de pe braţul Chilia.

 

Republica Moldova în rolul lui Brutus

 

În timp ce România îşi rupe de la gură, pentru a ajuta şi ea cum poate Republica Moldova, ca să nu sufere prea mult de pe urma potopului rusesc din Ucraina, la Chişinău se tot lucrează la un proiect, pe coperțile căruia scrie „Reintegrarea Transnistriei”. Republica Moldova este în conflict cu Republica Transnistria de prin 1992.

Vicepremierul Republicii Moldova, Oleg Serebrian, care se ocupă exclusiv de „integrare”, a făcut public, la finele lui 2022, faptul că în ultimii 30 de ani au fost  lansate vreo 14 strategii de reintegrare a Transnistriei, dar în care României nu-i  este rezervat nici măcar un rol  marginal.

Rolul principal de negociator în integrare este rezervat Ucrainei, recte lui Volodimir Zelenski şi Rusiei, recte lui Vladimir Putin.

În aceste strategii, vicepremierul Serebrian dovedeşte că nu prea ştie unde este plasată România faţă de Moldova lui, deoarece Ucraina este considerată de el ca „cel mai important vecin al nostru”.

În aceste negocieri, programate pentru „reintegrare”, până şi UE şi SUA au primit câte un rol de „observator oficial”.

Oricât s-ar băga în seamă prin cancelariile străine Klaus Iohannis şi  ministrul lui de externe, Bogdan Aurescu, României nu-i este rezervat nici măcar un rol decorativ în aceste strategii ce ţin de Moldova.

Singurul rol rămas României este să acorde în continuare sprijin financiar şi material Republicii Moldova şi „vecinului important” al acesteia, Ucraina.

Strategia negocierii „reintegrării” este planificată să se realizeze  după formula „5 + 2”. Adică cinci negociatori şi doi observatori.

Paradoxal, dar printre negociatori se regăsesc incluse Rusia şi Ucraina, care în prezent  sunt  țări  beligerante şi cel puţin una ar trebui exclusă, ceea ce vicepremierul serebrian nu achiesează.

Deoarece în Republica Transnistreana staţionează astăzi trupe ruseşti, Republica Moldova nu va putea adera la UE, dacă nu este soluționată problema „reintegrării” Transnistriei.

Aderarea Republicii Moldova la UE poate fi sprijinită efectiv de România, nu de Ucraina, care este departe de a fi admisă în UE.

Lovită în 8 decembrie 2022 de refuzul de a fi admisă în spaţiul Schengen, România poate exclama amar acum „și tu Moldovo?”

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending