Contactează-ne

Actualitate

Andrei Carabelea: „Consilierii locali din Opoziție au încercat astăzi să falimenteze orașul”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şedinţă cu scântei, joi, 7 decembrie, în Consiliul Local Piatra Neamţ. Unele proiecte, cu trimitere la fonduri europene, au fost sămânţa scandalului. Consilierii Opoziţiei au lipsit. Normal ar fi fost să facă act de prezenţă şi să explice de ce votează într-un fel. Sau altul. Oricum, din comunicatul de presă emis de reprezentanţii municipalităţii înţelegem că proiectele au trecut. Nu înţelegem ce a vrut să transmită Opoziţia. Condiţia minim necesară pentru a înţelege ar fi fost să fie prezentă (Opoziţia) şi să… se exprime. Nu ştim, n-avem de unde să ştim, dacă ar fi fost şi suficientă. Condiţia, că aleşii, fie de la Putere, fie din Opoziţie sunt mai mult decât… „suficienţi”. Cel puţin în exprimare.

„Consilierii locali au aprobat astăzi, în ședință extraordinară, o serie de hotărâri importante ce vizează modernizarea Municipiul Piatra-Neamț, un proces început în urmă cu trei ani printr-o serie de proiecte de investiții cu finanțare din fonduri europene.

Deciziile adoptate în cadrul întrunirii au fost luate, însă, în absența în masă a consilierilor Opoziției, fapt ce a pus sub semnul întrebării desfășurarea ședinței și, implicit, viitorul mai multor proiecte cu fonduri europene aflate în implementare în Municipiul Piatra-Neamț.

Respingerea acestor proiecte ar fi însemnat, în primul rând, o pierdere financiară semnificativă pentru municipiu. Mai exact, s-ar fi pierdut aproximativ 68 de milioane de lei, bani decontați deja de forurile europene pentru proiectele în implementare, pe care Primăria Piatra-Neamț ar fi fost obligată să îi restituie. Mai mult, Municipiul ar fi fost obligat să finalizeze proiectele în integralitate din fonduri proprii”, zice comunicatul Primăriei.

Mult mai aprig, în exprimare cel puţin, e primarul:  „Vă rog să constatați indolența, pasivitatea, indiferența și acțiunile constante de sabotaj cu care, de trei ani încoace, consilierii PSD și PMP tratează votul încredințat de pietreni. Vă rog să vedeți scaunele goale… (…)

Astăzi a fost o zi cu <transpirații>, pentru că am realizat că e în pericol cvorumul de ședință și bineînțeles că este în pericol munca de trei ani încoace. Ne-am străduit să absorbim bani europeni, conștienți fiind că aceasta este singura șansă de modernizare a orașului, un oraș pe care dumneavoastră știți, la fel de bine ca și mine, cât de îndatorat l-am preluat. Îi întreb pe consilierii Opoziției – dar, cu siguranță, răspunsurile le vom vedea mai degrabă din fața acestor scaune, decât din fața lor – cum ne-am fi descurcat anul viitor dacă aceste proiecte pe care le-am discutat și votat astăzi, a căror continuitate ați decis-o și vă mulțumesc, cum am fi făcut anul viitor să dăm toți banii înapoi și să zicem <La revedere!> tuturor banilor europeni pe care i-am contractat deja și pe care îi mai așteptăm să vină?”, a declarat Andrei Carabelea, primarul Municipiului Piatra-Neamț.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending