Actualitate
Anchetatorii, înfrînţi în dosarul lirelor sterline
■ Parchetul a contestat decizia Tribunalului Neamţ de a-l lăsa în libertate pe inculpat, dar fără folos ■ bărbatul ar fi retras 37.000 de lire sterline din contul victimei şi i-a mutat în cel personal ■ operaţiunea a avut loc online ■ banii erau în contul unei bănci din Regatul Unit ■
Ieşeanul de 34 de ani acuzat că ar fi retras, în mod ilicit, 37.000 de lire sterline din contul unui pietrean şi i-a mutat în cel personal, va fi cercetat în stare de libertate.
Propunerea de arestare preventivă a fost cerută la Tribunlaul Neamţ, însă instanţa i-a refuzat pe procurori şi a dispus cercetarea în stare de libertate. Anchetatorii au contestat decizia instanţie de fond, iar cauza a ajuns la Curtea de Apel Bacău. Prin decizie definitivă, judecătorii din judeţul vecin au consfinţit hotărîrea instanţei de fond.
„În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ împotriva încheierii de şedinţă nr. 11/U din data de 29.01.2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 215/103/2021. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia. Definitivă“, conform instanţei.
Inculpatul este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de fals informatic în formă continuată (2 acte materiale în cursul anului 2020), acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (în perioada 19.05.2020 – 15.06.2020), în mod repetat şi la date diferite, fără a se putea stabili numărul de acte materiale, în concurs ideal cu infracţiunea de fraudă informatică, în formă continuată (în perioada 19.05.2020 – 15.06.2020, în mod repetat şi la diferite date fără a se putea stabili numărul de acte materiale), infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, în concurs ideal cu săvîrşirea infracţiunii de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată.
Concret, şi-a deschis un cont de acces online banking şi a retras din contul victimei, care era deschis la o bancă din Regatul Unit nu mai puţin de 37.000 de lei. Pentru prinderea suspectului, pe 28 ianuarie 2021 poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ, au efectuat un număr de trei percheziţii în judeţul Iaşi, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni informatice.
„Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul de 34 de ani, din Iaşi, ar fi creat fără drept, prin utilizarea datelor de identificare ale unei alte persoane, un cont de acces online banking pe contul bancar al acestuia, deschis la o bancă din Regatul Unit după care, în perioada mai – iunie 2020, ar fi accesat fără drept contul bancar şi ar fi transferat suma de 37.000 lire sterline, din care 36.000 de lire în contul său bancar şi ar fi efectuat o plată de 1.000 de lire sterline către un comerciant“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
Ancheta efectuată în cauză a mai relevat faptul că, tot anul trecut, Cosmin B. ar fi deţinut şi folosit echipament hardware şi software pe care le-ar fi folosit la falsificarea instrumentelor de plată electronică şi a instrumentelor de plată la comerciant. În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit mai multe sisteme informatice, carduri bancare, cititoare de carduri bancare, suma de 12.085 de lire sterline, 1.485 de euro, 11.619 de lei, 205 dolari americani şi 100 de dolari jamaicani. De asemenea, forţele de ordine au dat şi de un plic cu substanţă vegetală de culoare verde- oliv cu aspect de marijuana.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, iar în baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, însă ulterior a fost eliberat. Operaţiunea de prindere a suspectului a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Iaşi – Secţia Rurală Leţcani, dar au fost prezenţi şi mascaţii de la Serviciul de Acţiuni Speciale al Poliţiei Neamţ.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
