Contactează-ne

Actualitate

Ancheta epidemiologică de la spital a fost finalizată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ focarul de Covid a fost descoperit întîmplător, după testarea, la cerere, a unei asistente asimptomatice

Serviciul comunicare al Spitalului de Urgenţă Roman, după îndelungi aşteptări ale presei, a reuşit să emită un comunicat în care se fac publice rezultatele anchetei epidemiologice şi măsurile de combatere a răspîndirii Covid-19.

„În urma anchetei epidemiologice din Secţia de chirurgie generală s-a concluzionat faptul că, pe 4 septembrie o asistentă de la această secţie s-a testat, la cerere, pentru că dorea să plece în concediu de odihnă. Rezultatul a ieşit pozitiv, salariata fiind asimptomatică. Cum e legal, procedural, au fost testaţi toţi salariaţii secţiei, pacienţii contacţi din secţie şi salariaţii ATI. Testul medicilor a ieşit negativ, iar şase asistenţi, patru cadre auxiliare şi patru pacienţi – pozitivi.

Personalul din secţia ATI este negativ. Toate persoanele depistate pozitiv au avut simptome uşoare de infecţie şi au fost internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. S-a dispus izolarea maximă a secţiei, prin interzicerea de a interna pacienţi noi, internarea noilor pacienţi, care necesită asistenţă chirurgicală de urgenţă, efectuându-se pe Secţia de Recuperare medicală fizică şi balneologie, care şi-a suspendat activitatea pentru internările cronice începînd cu data de 8 septembrie.

Ca măsură antiepidemică de prevenire a răspîndirii infecţiei, pacienţii aflaţi în Secţia de Chirurgie la momentul declanşării focarului de infecţie au fost izolaţi la etajul II“, a precizat Andreea Trifan, purtător de cuvînt al SMU Roman. Aceasta a subliniat şi alte măsuri organizatorice luate pentru prevenirea răspîndirii virusului, printre care a menţionat că circulaţia personalului medical se face pe scările laterale ale unităţii, precum şi hotărîrea de mutare a vestiarului personalului într-un salon la subsol.

Aprovizionarea cu medicamente de la farmacia cu circuit închis a Spitalului a fost făcută de către personalul Secţiei de Recuperare Medicală. „Precauţiile standard sînt mereu respectate. Ne referim la cele legate de triajul epidemiologic, igiena mîinilor şi a căilor respiratorii, purtarea corectă a echipamentului corespunzător, respectarea procedurilor privind curăţenia şi dezinfecţia tuturor spaţiilor, a echipamentelor şi a aparaturii“, a mai declarat, Andreea Laura Trifan. În Secţia de chirurgie generală lucrează 51 de angajaţi, din care 9 medici, 21 asistenţi medicali şi 15 infirmiere şi îngrijitoare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending