Contactează-ne

Actualitate

Amenzi mai mari pentru nesimţire

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ edilii au repartizat perimetrul urban, spre monitorizare, tuturor directorilor din primărie ■ consilierii locali au fost chemaţi să majoreze cuantumul amenzilor la sume usturătoare ■

După ce Monitorul şi postul de televiziune CNS au arătat şi faţa hîdă a Romanului, potopit de mizerie şi gunoaie şi după ce în cîteva conferinţe de presă primarul Lucian Micu era de părere că nu trebuie amendate asociaţiile de proprietari, pentru că aceste sancţiuni se vor răsfrînge asupra tuturor romaşcanilor, iată că edilul şef şi-a revizuit punctul de vedere. El a ajuns la concluzia că ceva trebuie făcut pentru stoparea „fenomenului“ generalizat. În acest sens, o primă măsură anunţată în conferinţa de presă de marţi, 26 martie, a fost cea legată de împărţirea perimentrului urban în tot atîtea zone cîţi directori de servicii are primăria, pentru ca ei să supravegheze modul în care aceste zone vor fi igienizate. În plus, primarul a decis că nu se pot obţine rezultate decît prin aplicarea unor amenzi usturătoare, aşa încît, în şedinţa Consiliului Local de miercuri, 27 februarie, consilerii locali au fost chemaţi să aprobe cuantumul noilor amenzi ce urmează a fi aplicate pentru cei care nu păstrează curăţenia în oraş. „Am cerut Poliţiei Locale să monitorizeze toate aceste zone, iar cei prinşi să fie amendaţi. Amenda este acum de 250 lei, iar din martie va fi între 500, la persoane fizice şi 1000 lei, la persoane juridice. Odată cu încălzirea vremii au apărut deja unele persoane care, fie prin parcuri sau pe băncile de pe domeniul public, aruncă pe jos cojile de seminţe, ambalajele sau mucurile de ţigară. La fel se va proceda şi cu stăpînii de cîini de companie care nu au înţeles că este de datoria lor să strîngă dejecţiile lăsate de animale. Am organizat la nivelul primăriei mai multe echipe care să monitorizeze modul în care se efectuează salubritatea în municipiu. Mai fac un apel şi la dumneavoastră să încercăm cu toţii să menţinem curăţenia şi să îi taxăm pe cei care nu pot dovedi că au cei şapte ani de acasă. Sînt adeptul corectării problemelor cu vorbă bună, dar dacă aceasta nu dă rezultate, atunci vom merge pe sancţionarea cu amendă a tuturor celor care murdăresc oraşul nostru“, a precizat primarul Lucian Micu.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Ana

    28 februarie 2019 at 11:28 AM

    Despre fața hâdă a orașului turistic Piatra Neamț, pe când?
    Dacă doriți, vă ajut cu poze.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending