Contactează-ne

Actualitate

Amenzi date pentru munca în pandemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ verificările au fost făcute de ITM Neamţ ■ pentru mai multe abateri au fost aplicate amenzi de 28.000 lei ■

Munca în condiţii pandemice a căpătat noi valenţe şi aşa au apărut conceptele de muncă la domiciliu, telemuncă, ori decalarea programului de lucru. Noile concepte au adus şi probleme, iar în urma verificărilor efectuate luna trecută de inspectorii de muncă nemţeni au fost aplicate amenzi ce au însumat 28.000 de lei. Controalele au avut loc în cadrul campaniei naţionale pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea şi sănătatea în muncă, în vederea reducerii riscurilor de contaminare cu Covid-19.

Verificările au avut loc în perioada 10 – 24noiembrie. „În cadrul acestei campanii, au fost verificaţi un număr de 61 angajatori, cu un număr total de 7.732 salariaţi, dintre care 130 de salariaţi lucrează în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar 7.602 de salariaţi au program de lucru individualizat. Au fost verificaţi 61 de angajatori. Cu ocazia controalelor au fost constatate 99 de deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr 79 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 28.000 lei“, conform unui comunicat al ITM Neamţ.

Conform metodologiei Inspectiei Muncii, inspectoratele teritoriale de muncă au declanşat acţiuni de control la angajatori cu un număr de peste 50 de salariaţi, pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru şi securitatea şi sănătatea în muncă, în vederea reducerii riscului de contaminare cu noul coronavirus.

Verificările efectuate în cadrul acestei campanii au avut ca obiectiv specific conştientizarea şi determinarea angajatorilor cu peste 50 de salariaţi, de a organiza programul de lucru astfel încît personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră şi de a implementa munca la domiciliu şi telemunca, în vederea reducerii riscului de contaminare la locul de muncă, pe timpul deplasării la, şi de la locul de muncă, precum şi cu privire la asigurarea unui mediu de muncă sigur pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor.

În acest context, au fost transmise prin e- mail, la un număr de 254 angajatori, cu peste 50 de salariaţi din domeniul public şi privat, scrisori de informare cu privire la necesitatea luării de măsuri în vederea prevenirii infecţiei cu SARS- COV-2.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending