Actualitate
Ambiție, curaj și determinare. Au fost desemnați campionii fazei județene de la concursul Prietenii pompierilor

Echipajele de elevi clasate pe primul loc la întrecerea organizată de ISU Neamț vor participa la faza națională
Stadionul Ceahlăul din municipiul Piatra-Neamț a fost gazda concursului Prietenii Pompierilor, faza județeană, echipajele care s-au calificat în finală dând dovadă de determinare și fair-play. La competiția de joi, 22 mai 2025, elevii au avut de trei probe – teoretică, pista de îndemânare peste obstacole și ștafeta de 400 de metri cu obstacole
Întrecerea a fost organizată de ISU Neamț în colaborare cu Inspectoratul Școlar. Conform tradiției, la acest concurs au participat și copii din Centrele de Educație Incluzivă, fiind vorba despre cinci echipaje din cadrul centrelor din Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț și Ștefan cel Mare.
La fete, clasamentul etapei județene a fost următorul: locul I – Școala Gimnazială Girov, locul II – Școala Gimnazială Brusturi, locul III – Școala Gimnazială Păstrăveni, iar la Băieți/mixt: locul I – Școala Gimnazială Pângărați, locul II – Școala Gimnazială Grințieș, locul III – Școala Gimnazială Brusturi.
„La fiecare etapă ne-am bucurat de sprijinul Inspectoratului Școlar, Serviciilor Voluntare, Serviciului de Ambulanță și voluntarilor din programul Salvator din pasiune. În iulie, în județul Vaslui, va fi organizată etapa națională, la care vor participa echipajele clasate pe primul loc la etapa județeană. Felicitări tuturor participanților și succes în următoarea etapă!”, a transmis ISU Neamț.
Concursul este concurs destinat elevilor cu vârsta între 10 și 15 ani, are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor. Scopul este dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum și dezvoltarea unor trăsături moral-volitive precum iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, dârzenia, hotărârea, perseverenţa, corectitudinea şi disciplina.

-
Actualitate2 săptămâni,
AVERI DE ALEŞI: Consiliera cu declaraţia de avere… scurtă
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD la Guvernare, ce nemţeni sunt în cărţi şi pentru ce funcţii?
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD intră la guvernare. Pronostic confirmat
-
Actualitateo săptămână,
Un deputat de Neamţ e la un pas să fie dat afară din partid. Ce replică dă acesta. Cine a pierdut controlul
-
Actualitateo săptămână,
Deversare controlată la barajul Izvoru Muntelui
-
Actualitate2 săptămâni,
Titluri de stat Fidelis în iunie 2025. Câștigă până la 8,35% pe an, fără impozit! Uite ce condiții trebuie să îndeplinești
-
Actualitateo săptămână,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Actualitate2 săptămâni,
Descoperă o „Călătorie subacvatică”: perle, corali și viețuitoare fascinante, într-o expoziție spectaculoasă la Roman