Contactează-ne

Actualitate

„Am servit Romanul ca primar, apoi am plecat la București, ca deputat, dar tot cu Romanul în suflet“

Știre publicată în urmă cu

în data de

„Sunt un om de cuvânt, un om de onoare. Niciodată nu am promis mai mult decât pot face, iar întreaga mea energie am canalizat-o pentru a realiza lucruri bune, durabile. Plec la acest drum având convingerea totală că doar împreună putem clădi orașul pe care ni-l dorim cu toții”, a declarat Laurențiu Leoreanu, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Roman

Intrate în precampanie electorală, partidele politice își lansează, rând pe rând, candidații pentru principalele fotolii din administrația publică locală. Vineri, 1 martie 2024, în prezența președintelui PNL, Nicolae Ciucă, a avut loc, la Roman și Piatra Neamț, lansarea candidaturilor pentru funcțiile de primari și președinte al Consiliului Județean.

La Roman, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a vizitat o importantă societate comercială din municipiu, firma de automotive  TRW. Oficiile de gazdă le-a făcut primarul în exercițiu al municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, care a reamintit povestea de success a companiei TRW, începută la Roman în urmă cu exact un deceniu.

„Acum 10 ani, când primăria era condusă de domnul deputat Dan Laurențiu Leoreanu, într-un efort susținut  și în parteneriat cu reprezentanții companiei, acesta a reușit să aducă această investiție la Roman, care avea atunci 400 de angajați, ulterior reușind să se dezvolte armonios și sănătos. În tot acest parcurs, administrația publică locală a avut un impact semnificativ și pozitiv.

În 2016, primarul de atunci, colegul nostru Dan Laurențiu Leoreanu, a promovat în Consiliul Local o hotărâre de sprijinire a acestei companii. Pentru dezvoltarea unei afaceri ai nevoie de sprijin și atunci când o administrație publică locală eficientă face acest lucru și sprijină mediul de afaceri e bine pentru toată lumea. Același lucru l-am făcut noi, în anul 2023, când în CL am promovat o altă facilitate pentru mediul de afaceri.

Se poate ridica la 300.000 de euro, pentru orice investitor care dorește să dezvolte o afacere în Roman, atât în zona de producție, cât și în alt domeniu. Așa înțelegem ca administrația publică să fie alături de mediul de afaceri, într-un parteneriat corect și astfel, după 10 ani, ne aflăm aici, la cel mai mare angajator, care are peste 1.700 angajați și un management performant”, a spus actualul edil, mulțumind companiei pentru ceea ce face în comunitate.

Un alt aspect subliniat de primarul în exercițiu al Romanului, Leonard Achiriloaei, a fost cel legat de faptul că TRW este și cel mai important partener pentru dezvoltarea învățământului dual în municipiu, existând un parteneriat între acest angajator, Liceul Industrial „Vasile Sav” și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, într-u proiect finanțat prin PNRR.

La lansarea candidaturii la funcția de primar a parlamentarului Laurențiu Leoreanu, în prezent președinte al Comisiei de Apărare și Siguranță Națională din Camera Deputaților a fost de față secretatul de stat în Ministerul Energiei, George Lazăr, numit în această funcție chiar de Nicolae Ciucă, în timpul mandatului său de premier. George Lazăr, președintele PNL Neamț, este candidat la fotoliul de președinte al CJ Neamț.

A mai participat senatorul PNL de Neamț, Eugen Țapu Nazarie și consilieri locali de la Roman. Printre invitații de vază s-a numărat și Gheorghe Flutur, prim vicepreședinte al PNL România, președintele CJ Suceava. Alocuțiunea cea mai consistentă a fost cea a deputatului Dan Laurențiu Leoreanu, care și-a argumentat decizia de a reveni în orașul natal, pentru a candida la funcția de primar al municipiului Roman, are odată ocupată, îi va oferi prilejul de a continua proiectele de dezvoltare ale municipiului.

„Voi candida și voi rămâne în Roman, garantat 100%! Mă cunoașteți! Am servit Romanul ca primar, timp de peste două mandate, iar apoi am plecat la București, ca deputat, dar tot cu Romanul în suflet. Sunt un om de cuvânt, un om de onoare. Niciodată nu am promis mai mult decât pot face, iar întreaga mea energie am canalizat-o pentru a realiza lucruri bune, durabile.

Și de la primărie, dar și de la București, am căutat cele mai bune soluții pentru dezvoltare, pentru progres. În perioada imediat următoare vom sta mult de vorbă, ne vom sfătui, cu toți romașcanii. Plec la acest drum având  convingerea totală că doar împreună putem clădi orașul pe care ni-l dorim cu toții”, a declarat deputatul Laurențiu Leoreanu.

Proiecte prioritare pentru Roman

Candidatul la funcția de primar al municipiului de la confluența Moldovei cu Siretul, Laurențiu Leoreanu, își asumă proiecte importante, pe primul loc în ceea ce privește o listă a priorităților aflându-se rezolvarea celei mai grave probleme a comunității: criza apei, care poate fi stopată, doar prin trecerea la alt operator – ApaVital Iași.

„Suntem într-un desfășurător etapizat pe care-l vom urmări, pas cu pas, în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, dar în același timp voi acorda atenție și modernizării infrastructurii stradale, a aleilor dintre blocuri, a căilor de acces până la scara fiecărui bloc în parte. Voi acorda atenție pentru dezvoltarea sportului, la construcția de baze sportive, de dezvoltare a activităților în domeniul atletismului, fotbalului, handbalului, înotului, etc.

Candidez din partea PNL, singurul sprijinitor loial mediului de afaceri, care ne-a cerut în întâlnirile pe care le am în permanență, mai multă predictibilitate și așa cum spunea primarul nostru actual, Leonard Achiriloaei «taxe prietenoase», facilități pentru noi locuri de muncă, sprijin logistic și mai puțină birocrație pentru fiecare cetățean”, a mai spus Dan Laurențiu Leoreanu, care a vorbit și despre oportunitatea imensă că prin zona Romanului vor trece  cele două autostrăzi A-7 și A-8, cu toate beneficiile lor.

A dat garanții despre faptul că funcțiile deținute până acum, atât cea de primar, cât și cele din Parlamentul României au venit „la pachet” cu dobândirea de experiențe, cu acumularea de cunoștințe temeinice despre administrație, dar mai ales cu priceperea de a identifica noi pârghii și mecanisme de rezolvare a problemelor Romanului, pentru dezvoltarea de proiecte, prin accesarea de proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală, proiecte care vor ajunge la maturitate, treptat, în următorii 10 – 15 ani.

„Fiecare dintre noi perorăm că vrem ca tinerii să rămână acasă sau cei plecați, să se întoarcă acasă, dar pentru asta trebuie să le oferim alternative pentru materializarea viselor fiecăruia și pentru acel «ACASĂ» de care toți cei plecați în lume vorbesc cu dor. Șansaa Romanului în următorii ani înseamnă dezvoltarea accelerată a Regiunii de Nord-Est a României. Eu trăiesc și locuiesc în Roman, aici trăiește familia mea, aici trăiesc copii și nepoții mei, iar eu nu voi pleca în altă parte și nici nu doresc să fiu îngropat în alt pământ, atunci când va fi cazul”.

„Cei din conducerea CJ au tratat Romanul ca făcând parte din alt județ“

Laurențiu Leoreanu a mulțumit președintelui PNL, Nicolae Ciucă, pentru prezența la Roman și pentru întrebarea pe care i-o adresa pe holurile Parlemntului, atunci când se întâlneau: „Salut, Laurențiule, Salut! Ce faci? Tot cu Romanul, tot cu Romanul?”. Și răspunsul firesc era: Da! Tot cu Romanul, care înseamnă preocuparea permanentă, pentru dezvoltarea sa. „Romașcanii înțeleg că municipiul nostru trebuie să fie pe primul loc, că ambițiile personale și orgoliile deșarte nu își au locul și că toate lucrurile se fac în echipă.

Eu am dovedit că știu să adun o echipă. Experiența mea, pârghiile identificate la București pentru accesarea de fonduri de dezvoltare sunt garanții temeinice ale reușitelor. Dar cel mai important lucru este acela ca romașcanii să-și dea seama că prin alegerea concitadinului nostru, romașcanul  George Lazăr, la șefia Consiliului Județean, municipiul nostru va fi repus în drepturile sale de finanțare, căci Romanul dă 51% din PIB-ului Neamțului. Până acum, cei din conducerea CJ au tratat Romanul ca făcând parte din alt județ.

Romanul nu are orgolii, își cere doar dreptul de a fi recunoscut ca un oraș din județul Neamț, căruia trebuie să i se repartizece corect fondurile”, a conchis Dan Laurențiu Leoreanu. Și președintele PNL Neamț, Gheorghe Lazăr, a îndemnat pe romașcani și nemțeni să voteze echipa liberală, subliniind faptul că Dan Laurențiu Leoreanu este cel mai bun primar pe care l-a avut Romanul în ultimii 34 de ani.

„Echipa romaşcană Leoreanu – Lazăr va implementa proiecte, atât în municipiu cât şi în parteneriat cu comunele limtrofe, transformând zona în Roman Metropolitan. Între proiecte se regăsesc cel de transformare a Casei de Cultură într-un Hub de bussines, reconfigurarea zonei centrale într-una pietonală, vom crea promenade și vom moderniza Parcul Central. Vreau să îi mulţumesc domnului preşedinte al PNL şi al Senatului, Nicolae Ionel Ciucă pentru vizita domniei sale la Roman.

Este pentru a doua oară când acceptă invitaţia de a fi în judeţul Neamţ, dar relaţia de prietenie care ne leagă s-a văzut şi în susţinerea pe care am avut-o, din calitatea sa de prim-ministru al României, când a alocat localităţilor din judeţ fonduri importante”, a spus, printre altele George Lazăr. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a arătat încântat că a revenit la Roman, unde există o echipă liberală puternică, fiind impresionat de dezvoltarea companiei TRW .

Nicolae Ciucă  a fost mirat de criza apei la Roman. „Până acum, credeam că în Neamț aveți probleme doar cu podurile, dar văd că există probleme majore și cu apa. Am văzut că Laurențiu Leoreanu și George Lazăr s-au angajat energic să rezolve problemele Romanului și cele ale  Neamțului. Colegul Laurențiu Leoreanu , după două mandate în Parlament, se întoarce la Roman și vrea să-și ducă mai departe proiectele ambițioase.

E nevoie de sprijinirea mediului de afaceri, de dezvoltarea clasei de mijloc, de locuri de muncă mai bine plătite, iar toate acestea înseamnă nevoia de dezvoltare și interconectare, Doresc success echipei Dan Laurențiu Leoreanu – George Lazăr și sper să convingă romașcanii și nemțenii că soluția liberală e cea mai bună pentru județul Neamț”, a spus președintele Nicolae Ciucă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending