Actualitate
Altă intoxicație cu ciuperci la Bodești
■ în ziua de 3 octombrie Serviciul de Ambulanță a predat la CPU încă 7 persoane intoxicate cu ciuperci, din flora spontană ■ pe lângă ciupercile comestibile se cunosc şi cel puţin 50 de specii toxice, maximul de incidență al intoxicațiilor înregistrându-se în perioada iulie-octombrie când în păduri apar ciupercile pe care cei care locuiesc în preajma acestora le culeg și le consumă
Un comunicat de presă al Serviciului Județean de Ambulanță(SAJ) Neamț face cunoscut faptul că în ziua de 3 octombrie 2024, la ora 17, 23 prin apel la 112, a fost solicitat ajutor medical în comuna Bodeștii de Jos, pentru mai mulți pacienți care consumaseră ciuperci din flora spontană, care s-au dovedit a fi otrăvitoare. Astfel a ajuns la UPU Piatra Neamț un pacient de sex masculin, în vârstă de 23 de ani, intoxicat cu ciuperci, care a fost transportat cu echipaj TIM. O a doua persoană intoxicată a fost o fetiță în vârstă de 8 ani, transportată la Spitalul Județean de către echipaj cu medic. O a treia pacientă de sex feminin, în vârstă de 23 de ani a fost și ea transportată la spital. Un băiețel în vârstă de 5 ani și surioara lui o fetiță de 2 ani au ajuns la spital, intoxicați tot cu ciuperci otrăvitoare.Un echipaj cu asistent medical a transportat la UPU un bărbat de 23 de ani, intoxicat tot cu ciuperci. Ultima victimă a consumului de ciuperci otrăvitoare a fost o femeie de 55 de ani, care consumase și ea ciuperci otrăvitoare.Reamintim faptul că și Direcția de Sănătate Publică(DSP) Neamț a publicat pe site-ul instituției, în ziua de 1 octombrie, un comunicat de presă prin care anunță faptul că numai săptămâna trecută s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare 14 persoane.
Pe lângă ciupercile comestibile se cunosc şi cel puţin 50 de specii toxice, maximul de incidenţă al intoxicaţiilor înregistrându-se în perioada iulie-octombrie.
Intoxicaţiile adevărate cu ciuperci au drept cauză toxina specifică ciupercii. Efectele apărute în organism depind de caracteristicile toxinei, de cantitatea ingerată, de momentul recoltării ciupercilor (sunt ciuperci tinere care prezintă toxicitate mai mare decât cele bătrâne), modul de preparare termică, de particularităţile consumatorului (existenţa unor boli anterioare, alergii) şi de ingestia simultană de alcool.
Recoltarea ciupercilor din pădure, în mod neorganizat, sau achiziţionarea de la culegătorii care le comercializează în pieţe implică riscuri importante asupra sănătăţii deoarece îşi pot face apariţia exemplarele din speciile de ciuperci otrăvitoare, care generează intoxicaţii acute la consumatori.
Pentru a preveni apariția unor astfel de intoxicații, respectați următoarele recomandări:
- Consumați doar ciuperci cunoscute sau achiziționate din magazin!
- Nu consumați ciuperci crude!
- Nu consumați ciuperci împreună cu cantități mari de băuturi alcoolice!
- Conservați ciupercile la frigider si consumați-le în maximum 2 zile după ce le-ați cules sau cumpărat!
- În caz că prezentați unul sau mai multe simptome (diaree, vărsături, greață, tremurături, amețeli, tulburări de vedere) în urma consumului de ciuperci, adresați-vă medicului!
- Simptomele apar în primele 12 ore după consum, iar starea se poate altera rapid, cu consecințe grave: tulburări digestive severe, cu deshidratare, afectarea ficatului, afectarea rinichilor, tulburări neurologice sau chiar deces.
-
Actualitate22 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină2 săptămâni,
Trafic ilegal de câini care-s „exportați”? A fost declanșată o anchetă
-
Actualitate2 săptămâni,
Expofashion 2024 la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Tinerii din Ansamblul „Mlădițele Farcașei” au explorat Masivul Ceahlău
-
Administrație2 zile,
Protocolul de la Tarcău : o înțelegere secretă a dinamitat Consiliul local
-
Actualitate2 săptămâni,
Ministerul Sănătății a autorizat, prin DSP, furnizorii de servicii de îngrijiri la domiciliu
-
Actualitate2 săptămâni,
Daniel Harpa a preluat președinția Consiliului Județean Neamț
-
Prima paginăo săptămână,
Fost primar, dregătorie importantă în administrația municipiului