Contactează-ne

Actualitate

Ales primar la 28 de ani, trecînd de-atunci tot 28

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni, va împlini joi, 11 ianuarie, 28 de ani în fruntea primăriei • 28 de ani a fost si vîrsta la care a ocupat, pentru prima oară functia • pentru mandatul din 2020 nu va forta lucrurile, se va pensiona anticipat •

Primarul comunei Bozieni, Doinel Grumezescu, va adăuga, joi, 11 ianuarie, încă un an la cei 27 scursi de la primirea numirii ca primar interimar. Pe 11 ianuarie 1990, acesta a fost instalat în functie de Frontul Salvării Nationale (FSN) Bozieni. „La acea dată, FSN Bozieni, condus de Neculai Iacob, a desemnat primarul interimar în persoana tînărului de aproape 28 de ani, Doinel Grumezescu, pentru a duce mai departe destinele locuitorilor comunei. A fost o perioadă grea, s-au schimbat multe de atunci si, ca o zi de bilant si aniversare, vreau să multumesc tuturor celor care au contribuit la bunăstarea si transformarea în bine a comunei. Multumesc gospodarilor, la 28 de ani de democratie pe care eu nu am părăsit-o nici o clipă, de cînd reprezint cu cinste si onoare comuna Bozieni“, a precizat edilul care, în prezent, mai „execută“ cîteva zile din concediul de odihnă de anul trecut. Încet, încet, lucrurile au început de cîtiva ani să se aseze si în comunitate, Doinel Grumezescu fiind printre primii sefi de administratie publică locală care a încheiat punerea în posesie cu suprafetele de teren cuvenite si eliberarea titlurilor de proprietate, în proportie de peste 99%, fapt ce i-a adus si simpatia locuitorilor celor cinci sate ale comunei, care l-au votat ca primar în toate alegerile locale de pînă acum. De asemenea, au fost asfaltate drumuri comunale si au fost realizate retele de apă si canalizare, scoală nouă la Băneasa. Doinel Grumezescu a mărturisit că, desi se simte împlinit ca om, cu familia aranjată, nu va forta lucrurile în ceea ce priveste încă un mandat, în 2020. „Multe se pot întîmpla în doi ani si ceva, pînă la alegerile din 2020. Dacă va exista posibilitatea să mă pensionez anticipat, o voi face, pentru că nu doresc să fortez lucrurile. Personal, ca putere de muncă stau bine, dar nu depinde de mine; dacă comunitatea va crede că au fost realizate lucruri bune în satele comunei, si va cere să-mi depun candidatura, voi vedea atunci ce voi face. Nimeni nu trebuie să creadă că «îmi voi pune fiul», pe Florin, primar. Băiatul meu este jurist, este consilier judetean, stie probleme de administratie, dar nu doreste functie de primar. Este bine asa, pentru că nu vreau să se spună că Grumezescu si-a pus tot clanul primar, din tată în fiu. Dumnezeu mi-a dat mai mult decît mi-am dorit, nu-mi cer osîndă. Comuna are acum un viceprimar tînăr, care probabil aspiră la mai mult, este meritul acestuia. Vom merge în această formulă pînă în 2020, cînd se va vedea cum stau lucrurile. Repet, dacă pot iesi anticipat la pensie, la sfîrsitul mandatului, o voi face, după peste 30 de ani de primărie si 58 de viată“, a precizat primarul Doinel Grumezescu. Acesta stie că are si oameni care îl dusmănesc si vor încerca orice să-l denigreze însă pînă acum nu a fost chemat la DNA si nici nu a fost condamnat pentru vreo neregulă în gestiunea comunei. „Mizerii au mai fost în timpul mandatelor, m-au bălăcărit si pe mine si pe copii, însă nimic nu a fost demonstrat negru pe alb, de nimeni, în cei 28 de ani de primărie, că as fi vinovat de ceva“, a conchis „patriarhul“ primarilor din Neamt.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending