Arhivă 2005-2017
Ajutoare pentru încãlzirea locuintei
Deputatii au aprobat cu majoritate de voturi, în sedinta de plen de marti, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgentã a Guvernului nr.91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare bãnesti populatiei cu venituri reduse care utilizeazã gazele naturale pentru încãlzirea locuintei. Pentru a beneficia de sprijinul financiar, solicitantii trebuie sã facã dovada faptului cã au venitul net lunar pe membru de familie de pînã la nivelul salariului de bazã minim brut pe tarã garantat în platã. Potrivit proiectului, ajutorul, sub formã de bonuri valorice, se va acorda în perioada 2005-2008 si va fi în cuantum de 1.000 de lei noi în cazul în care aceste familii vor achizitiona o centralã termicã individualã si de 200 de lei noi în cazul achizitionãrii unui arzãtor automatizat. În cadrul discutiilor din plen, deputatii PSD au cerut retrimiterea proiectului la Comisia pentru muncã si protectie socialã, considerînd cã actul normativ încalcã unele directive europene iar subventiile nu s-ar acorda consumatorului, ci producãtorului de instalatii termice. Deputatii coalitiei de guvernare au respins solicitarea, dar au adoptat un amendament al social-democratului Marian Sîrbu, care propunea ca suma de bani sã fie indexatã anual cu rata inflatiei.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident cu cinci victime, dintre care trei copii. Şoferul ar fi adormit la volan
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident cu şase victime printre care şi doi minori
-
Actualitateo săptămână,VIDEO/ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Accident cu două victime încarcerate, pe E85
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident pe E 85 – un bărbat a decedat. Copil salvat de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitate2 săptămâni,Copil accidentat de un „fals şofer” ucrainean
-
Actualitate5 zile,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,TRAGEDIE: Trupul carbonizat al unui bărbat găsit într-o gospodărie cuprinsă de flăcări
-
Actualitate6 zile,Maşină de gunoi răsturnată
