Contactează-ne

Actualitate

Ai fost victima unui accident rutier? 6 sfaturi utile pentru a primi despăgubiri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Din pacate, de multe ori se intampla ca oamenii sa se afle intr-o astfel de situatie regretabila in viata lor, care se poate finaliza chiar cu decesul fie din ipostaza de pieton, fie de sofer al unui autoturism. Producerea unui astfel de accident rutier determina inceperea cercetarilor impotriva celui care a realizat fapta, iar partea vatamata sau rudele care raman in viata se pot constitui parte civila intr-un proces in scopul de a-si acoperi prejudiciul suferit.

Despagubirile in acest caz le vor primi dupa un an si jumatate, ajungandu-se uneori chiar la 4 ani distanta de evenimentul respectiv. Desi poate parea o vesnicie, exista avocati pentru legislatie rutiera pe care ii poti consulta si care iti pot explica cum se va desfasura relatia cu autoritatile si cat dureaza procedurile de acest tip. Pentru a fi sigur ca totul este in favoarea ta, nu uita sa faci poze la locul accidentului si sa tii minte martorii existenti.

Iată câteva sfaturi utile dacă ești victima unui accident rutier:

1. In primul rand, este important sa mergi la medic, acolo unde vor fi constatate si evaluate ranile. Daca ti se va recomanda sa urmezi un anumit tratament medical, atunci nu ezita sa o faci si nu uita sa te duci la toate programarile pentru evaluarile de dupa pentru ca ar putea exista numeroase complicatii pe care doctorul sa nu le fi observat initial. Raportul medico-legal este esential pentru a obtine despagubirile;

2. Imediat dupa vei lua legatura cu un avocat specializat in astfel de situatii care iti va oferi toate informatiile de care ai nevoie. Poti intra pe site-ul http://jgv.ro/despagubiri-accident-rutier-daune-accident-auto-informatii-utile si sa afli care sunt drepturile tale, dar si despagubirile ce ti se cuvin in urma accidentului. Tine minte ca si faptuitorul va face acelasi lucru si ca exista diferite departamente in cadrul companiilor de asigurari care nu vor lucra neaparat pentru tine;

3. Nu e nicio problema daca apelezi la un psihoterapeut in cazul in care nu poti trece peste traumele produse de accident. Experienta aceasta nu este una banala si poate lasa urme adanci in psihicul oricui, asa ca rezolva-ti toate problemele medicale. Pastreaza doar chitantele, facturile, bonurile sau alte documente care pot dovedi faptul ca ai fost sub tratament medical in aceasta perioada. Ele vor fi decontate ulterior;

4. Chiar daca in nebunia momentului nu ti se va parea important sa aduni numerele de telefon ale celor prezenti la fata locului sau sa faci poze placutelor de inmatriculare ale autoturismelor martorilor, totusi tine minte ca declaratiile lor vor fi extrem de importante mai tarziu. Poti face si cateva poze de la locul accidentului pentru o mai mare siguranta;

5. Daca o persoana si-a pierdut viata in accident, atunci rudele apropiate vor fi cele care vor face toate demersurile cu privire la obtinerea despagubirilor, inclusiv cele legate de inmormantare, ritualuri crestinesti, monumentul funerar, repatrierea sau transportul victimei din judetul in care s-a produs accidentul in judetul in care domicilia aceasta. Este foarte important insa ca familia sa pastreze toate documentele care atesta aceste cheltuieli facute din bani proprii pentru ca mai tarziu sa le recupereze de la societatea de asigurari;

6. Victima unui accident rutier poate obtine aceste daune prin doua cai: judecatoreasca si amiabila. Pe calea judecatoreasca o poate face printr-un proces civil sau constituindu-se ca parte civila intr-un eventual proces penal, iar pe cale amiabila se poate realiza prin negocieri directe cu asiguratorul RCA al faptasului.

In concluzie, desi este regretabil un astfel de eveniment in viata ta, totusi trebuie sa cunosti exact tot ceea ce ti-ar putea fi de folos intr-o astfel de situatie pentru ca tu esti prima persoana care va avea grija de interesele tale. In general, trebuie sa stii ca asiguratorul si faptuitorul vor incerca sa reduca pe cat posibil suma daunelor cerute, iar acest lucru trebuie sa te faca sa intelegi ca este imperios necesar sa te adresezi unui specialist in domeniu.

Actualitate

Autostrada Unirii a fost, este și va fi o prioritate a PNL! Au început etapele pregătitoare ale tronsonului Târgu Neamț – Iași – Ungheni!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Partidul Național Liberal a început investițiile în dezvoltarea rețelelor de transport, bazându-se pe finanțare europeană. În ultimul an, Guvernul PNL a deblocat lucrări și proiecte majore de infrastructură importante pentru regiunea Moldovei: Autostrada Unirii  A8 (Tg. Mureș – Iași – Ungheni) și Autostrada Moldovei A7 (cu traseul Nord-Sud). Parlamentarii din județul Neamț au susținut în mod activ demararea proiectului Autostrăzii Unirii. Dată fiind importanța majoră a acestui proiect și Guvernul PNL a venit în susținerea lui.

Nemțenii au dreptul să știe că au fost începute etapele pregătitoare ale tronsonului din autostrada A8 care traversează regiunea Moldovei, adică Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Săptămâna trecută au fost depuse trei oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, un pas esențial pentru buna desfășurare a proiectului. Câștigătorul licitației va fi anunțat la anul, când va și începe lucrul la acest studiu.

Și celelalte două loturi ale A8 sunt deja în etapele de obținere ale autorizațiilor și avizelor. Pentru tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț se lucrează deja la studiul de fezabilitate, acesta fiind și cel mai greu de realizat, deoarece autostrada va traversa munții. În celălalt capăt al A8, la intrarea în Republica Moldova, este podul peste Prut de la Ungheni, care își așteaptă acordul de mediu și – după primirea lui – se va trece la emiterea Hotărârii de Guvern cu indicatorii tehnico-economici în baza cărora se va realiza proiectul.

Pentru cealaltă autostradă care va traversa Moldova – adică A7 – au fost încheiate, în acest an, contractele și pentru studiile aferente ultimelor două secțiuni (Pașcani – Suceava și Suceava – Siret). Termenul final de predare al documentațiilor tehnice este 2022. Primele patru loturi ale A7 (de la Ploiești la Pașcani) sunt acum în faza de elaborare a documentațiilor, iar la anul va fi lansată licitația pentru construcția efectivă a autostrăzii. Acest proiect va avea 428 kilometri și un preț de 3 miliarde euro.

Mai mult chiar, miercuri, 2 decembrie,  a fost inaugurat primul tronson al A7, respectiv 16 kilometri cu profil de autostradă din totalul de 31 de kilometri, cât are centura ocolitoare a Bacăului. După 30 de ani de promisiuni făcute de toate forțele politice care s-au succedat la guvernare, doar Guvernul PNL a reușit să îndeplinească un obiectiv strategic pentru Moldova. Deschiderea circulației pe acest tronson are loc cu 1 an înaintea termenului prevăzut în contract, ceea ce ne dovedește – o dată în plus – că antreprenorii români pot derula contracte de succes în colaborare cu un guvern care pune investițiile pe primul loc.

Toate aceste costuri (studiile de fezabilitate și costul efectiv al construirii autostrăzilor) au deja finanțarea asigurată. În mare parte este vorba despre bani europeni, restul sumelor provenind de la bugetul național sau din diferite parteneriate cu instituții financiare internaționale.

Echipa PNL Neamț va susține în continuare realizarea Autostrăzii Unirii (A8). Este o promisiune făcută nemțenilor, pe care o vom respecta! Vom avea parte de sprijinul Guvernului PNL, dar și al parlamentarilor liberali. Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Neamț votați duminică PNL, poziția 6 pe buletinul de vot!

Citește știrea

Actualitate

Se mai încălzeşte, dar vin precipitaţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în week-end sînt aşteptate valori termice diurne de pînă la 7 grade ■ meteorologii anunţă precipitaţii, întîi ploaie, apoi ninsoare ■ minimele nocturne vor fi rezonabile ■

Luna decembrie a debutat cu temperaturi sub media perioadei şi cel puţin în zona Neamţului a fost mai rece decît ne-am fi aşteptat. Mai bine a fost în vîrf de munte, pe Toaca, din cauza unui fenomen denumit inversiune termică.

Pe 3 decembrie, la ora 11 termometrele indicau 1 grad la Roman, -1 grad era la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, iar la acelaşi moment la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca specialiştii au măsurat temperaturi pozitive de 3 grade. Tot acolo este şi strat de nea ce măsoară 6 centimetri. Indicele de răcire era mai coborît în teritoriu, iar dacă pe munte nu era nici o schimbare, 3 grade cu plus, la Piatra Neamţ şi Roman se resimţeau -1 grad, în timp ce la Tîrgu Neamţ era un indice de răcire de -6 grade.

Meteorologii spun că în week-end se mai încălzeşte, dar vin precipitaţii care, la început vor fi sub formă de ploaie, iar săptămîna viitoare debutează cu ninsoare. Aşa stînd lucrurile trebuie spus că pe 4 decembrie va fi mai cald, se anunţă cer variabil cu soare şi o maximă care ajunge la 6 grade. Noaptea rămînem cu valori termice negative, de -2 grade. Una din cele mai calde zile din această lună pare a fi cea de sîmbătă, 5 decembrie, cînd ziua se ajunge la temperaturi nesperate, de 7 grade. Din păcate se adună norii şi va ploua.

Şi noaptea regimul termic se apreciază nesperat, iar minima se opreşte la 4 grade, cu plus. Duminică, 6 decembrie, mercurul din termometre coboară niţel, iar în cel mai cald moment al zilei nu vor fi mai mult de 5 grade, motiv pentru care ploaia se poate transforma în lapoviţă. Şi noaptea se face mai rece, iar minima se opreşte la 1 grad. De săptămîna viitoare nu mai avem parte de zile calde.

Luni, 7 decembrie, cerul va fi acoperit şi sînt aşteptat ninsori la o maximă diurnă de doar 1 grad. După lăsarea întunericului vor fi temperaturi negative, de -2 grade. Frig va fi si marţi, 8 decembrie, 0 grade ziua, cînd din nou sînt aşteptaţi fulgi de nea, iar peste noapte rămînem cu minima cantonată la -2 grade. Mijlocul săptămînii aduce o apreciere a regimului termic şi scăpăm de precipitaţii, nu şi de cerul acoperit. Maxima diurnă ajunge la 2 grade, iar minima nocturnă va fi de -2 grade. Ziua de joi, 10 decembrie, aduce din nou nori, dar şi precipitaţii, ploaie sau lapoviţă.

Valorile termice diurne ajung la 3 grade, iar după lăsarea întunericului va fi 1 grad, cu plus. Cer acoperit ne aşteaptă şi vineri, 11 decembrie, dar fără precipitaţii. Valori termice nu suferă modificări, o maximă diurnă de 3 grade şi 1 grad peste noapte. Cam la fel va fi vremea şi în week-end-ul viitor, iar în perioada 11 – 12 decembrie va fi cer acoperit şi nu mai mult de 3 grade. Noaptea rămînem cu valori pozitive, dar modeste, de 1 grad.

Citește știrea

Actualitate

Ce naţionalităţi mai vieţuiesc în Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ în Planul Local de Acţiune pentru Dezvoltarea Învăţămîntului Profesional şi Tehnic sînt precizate şi date referitoare la naţionalităţile conlocuitoare ■ în judeţ, 439.834 persoane s-au declarat români, 6.398 romi şi sub 0, 05% de alte naţionalităţi ■

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, prin Comitetul Local pentru Dezvoltarea Parteneriatelor Sociale a structurat Planul Local de Acţiune pentru Dezvoltarea Învăţăm=ntului Profesional şi Tehnic (PLAI), document prin care se fac referiri la aspecte importante ale vieţii din judeţ.

Din unul din capitolele documentului aflăm cam ce naţionalităţi mai vieţuiesc în unităţile administrativ teritoriale ale judeţului, cu specificaţia că la ultimul recensămînt al populaţiei, din 2011, înregistrarea etniei, limbii materne şi religiei au fost benevole, aşa că numărul real de conjudeţeni aparţinînd diverselor naţii conlocuitoare este irelevant, fiind dat de doar ceea ce şi-au asumat liber consimţit persoanele recenzate.

Altă parte de informaţii de la acest ultim recensămîn al populaţiei, susţin semnatarii documentului de care vorbim, provind din informaţii furnizate de unităţile administrativ teritoriale. Astfel, ca urmare a datelor prezentate cu referire la etnie, limbă maternă şi religie, în judeţul Neamţ ar trăi 439.834 de români, adică 93,43%.

De etnie romă s-au declarat doar 6.398 de nemţeni, ceea ce reprezintă 1,35%, ştiut fiind că numărul etnicilor romi este mult mai ridicat în realitate. Alte etnii, lipoveni, italieni, maghiari, germani, evrei, turci şi tătari, reprezintă în ponderea etniilor conlocuitoare în Neamţ un procent nesemnificativ, de sub 0,05% .

De remarcat şi faptul că pentru un număr de 23.852 de persoane, ceea ce înseamnă 5,07%, aceste informaţii sînt indisponibile, persoanele respective nefiind recenzate pentru că nu au fost găsite la domiciliu la recensămîntul din anul 2011.

Citește știrea

Trending