Arhivă 2005-2017
Agronomul Alexandru Molodoi sprijinã turneul de sah Memorialul „Mihai Molodoi“
• „Dupã ce o boalã necrutãtoare l-a luat dintre noi si i-a fost dedicat un memorial, m-am implicat cu o sumã modicã, în fiecare an, la toate editiile. Uneori am mai oferit cîte un trofeu, o diplomã, însã sper ca la editiile viitoare sã pot face mai mult“, a declarat inginerul pietrean
Turneul de sah Memorialul „Mihai Molodoi“, editia a VII-a, s-a desfãsurat la Piatra Neamt, la sfîrsitul sãptãmînii care a trecut, într-un spatiu pus la dispozitie de Directia Judeteanã pentru Sport si Tineret Neamt. Memorialul promoveazã sportul mintii, dar si amintirea unui mare sahist, care a murit cînd se afla pe lista de asteptare pentru transplant de ficat, iar din banii strînsi pentru operatie au fost sustinuti trei juniori sã participe la o competitie nationalã de sah. Organizatorul memorialului este Sebastian Volcinsche, pretedinte al Asociatiei Judetene de Sah si al cluburilor Bicazul si Cimentul Bicaz, arbitru international si, mai nou, presedintele Colegiului Central de Arbitri. Printre sustinãtori, alãturi de Primãria Piatra Neamt, se aflã si agronomul Alexandru Molodoi, vãr al sahistului Mihai Molodoi, în amintirea cãruia se organizeazã memorialul. La aceastã editie a contribuit cu sume pentru patru premii, dintre care unul special. „Mihai Molodoi mi-a fost vãr. Era pasionat de sah, a fost talentat de mic. La Rotunda, în comuna Doljesti, acolo unde am copilãrit amîndoi, el ne-a învãtat sã jucãm sah. Ne adunam multi copii ori la el acasã, ori pe malul Siretului si jucam sah, mai ales duminica sau în timpul vacantelor. Dupã ce o boalã necrutãtoare l-a luat dintre noi si i-a fost dedicat un memorial, m-am implicat cu o sumã modicã, în fiecare an, la toate editiile. Uneori am mai oferit cîte un trofeu, o diplomã, însã sper ca la editiile viitoare sã pot face mai mult, inclusiv prin atragerea patronului firmei la care lucrez în aceastã promovare. Am vãzut cã existã foarte multi copii care preferã sahul si cred cã Memorialul «Mihai Molodoi» meritã sã devinã un turneu mai atrãgãtor, mai interesant, cu premii în valoare mai mare si, astfel, participarea sã fie mai numeroasã“, a precizat Alexandru Molodoi, inginer agronom, director în cadrul grupului de firme Almos. Teodor Rotaru are 23 de ani, este din Piatra Neamt si a obtinut, pe lîngã un premiu al Memorialului, si premiul special acordat de Alexandru Molodoi si înmînat de fiul acestuia, George Molodoi. „Particip la acest memorial de la prima editie, din 2010. L-am cunoscut pe Mihai Molodoi pe vremea cînd eram junior. Era implicat în viata sahistã, juca sah cu noi si ne întîlneam la competitii. Apoi s-a îmbolnãvit, era pe lista de asteptare pentru transplant de ficat, dar nu a mai apucat, cãci a murit. Iar banii pe care îi strînseserã pentru operatie au fost dati, mie si încã altor doi juniori, pentru a putea merge la o competitie care se desfãsura la Amara“, a spus Teodor Rotaru. În gimnaziu si liceu, adicã la Scoala nr. 2 si la Colegiul National „Petru Rares„, Teodor Rotaru a participat la 20 de etape nationale ale olimpiadelor, la fizicã si matematicã în special. Acum este masterand la Facultatea de Automaticã si Calculatoare a Universitãtii Politehnice Bucuretti si, dupã ce îsi terminã studiile, vrea sã lucreze în cercetarea de bazã. Organizatorul Memorialului, Sebastian Volcinsche, este încrezãtor în perspectivele sahului. „Initiativa organizãrii Memorialului «Mihai Molodoi» a apartinut profesorului Corduneanu, care, din pãcate, a plecat si el dintre noi. Acum a ajuns la a opta editie, cu sprijinul Primãriei Piatra Neamt si al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret, cãrora li se adaugã domnul Alexandru Molodoi. Implicarea mea este mai mult organizatoricã si prin arbitraj. Perspectivele memorialului par bune, cãci avem promisiunea domnului primar Dragos Chitic si a domului Alexandru Molodoi cã anul viitor vom avea o competitie mai de amploare“, a declarat Sebastian Volcinsche.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Politicao săptămână,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitateo săptămână,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
Cât de mult trebuie să mergi zilnic pentru a-ți proteja sănătatea. Răspunsul te va surprinde
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate
-
Actualitate2 săptămâni,
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO