Contactează-ne

Actualitate

Agenții de poliție, condiții de lucru precare. „S-a notat, s-a promis, s-a realizat… nimic!“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în camera unde se realizează instructajul agenților de poliție tavanul cade în capul acestora ■ aici este și foarte frig iarna ■ toate promisiunile făcute sindicaliștilor pentru remedierea situației nu au fost respectate ■

De ani de zile, sindicaliștii din Poliție se plâng de condițiile grele de lucru din sedii, mai ales din mediul rural, unde majoritatea toaletelor sunt, încă, în fundul curții, încăperile acestora sunt insalubre, plus că lipsesc dotări elementare, dar extreme de necesare pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții cît de cît decente.

Liderii Sindicatul Europol au prezentat și condamnat, în urmă cu doar trei zile, umilința la care sunt supuși studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, unde șobolanii mișună printre picioarele celor cazați, claie peste grămadă, în dormitoare insalubre.

Sindicaliștii vorbesc despre un management defectuos și lipsa totală de susținere a tinerilor care s-au hotărât să îmbrățișeze o carieră pusă în slujba apărării cetățenilor de infractori. Pe pagina de socializare a Sindicatului Europol Neamț, viceliderul Ioan Cănărău, prezintă condițiile în care lucrează agenții în sediul Poliției Roman.

„De ce să fie la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț altfel decât la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“? În încăperea din sediul Poliției Roman, unde se ține instructajul agenților de siguranță, tavanul stă să cadă. Acum ceva timp au venit niște muncitori și au făcut lucrări de mântuială. N-o să-i tragă nimeni la răspundere. Pentru că șefului IPJ Neamț îi place să sancționeze doar avertizorii publici, liderii de sindicat, care sar din tiparele cutumelor mersului pe burtă și jocului de glezne! Acum un an am sesizat IPJ-ul că acea încăpere este foarte friguroasă. Inspectorul șef a trimis doi observatori. S-a notat, s-a promis, s-a realizat… nimic! Vine iarna, agenții de siguranță își vor îndeplini atribuțiile de serviciu, ce țin de prezența în acel loc, în frig, ca și până acum, de ani de zile!”, spune liderul de sindicat Ioan Cănărău.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending