Actualitate
Adresabilitate ridicată la Spitalul din Roman
■ la CPU au ajuns în săptămâna 28 octombrie -3 noiembrie un număr de 753 pacienți ■ dintre aceștia au fost internați 226, din care 31 la ATI ■ la camera de gardă a Secției de pediatrie au fost consultați 366 copii, din care au fost internați 44 micuți ■ au fost trimiși către alte secții 10 copii ■ 1 copil a fost diagnosticat cu rujeolă ■ la Maternitate au fost aduși pe lume 13 copii
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență(SMU) Roman a publicat pe pagina oficială de facebook problematica medicală rezolvată în intervalul 28 octombrie -3 noiembrie, când la CPU au ajuns 753 pacienți, cu 13 mai puțini ca în săptămâna precedentă. Dintre cazurile consultate de medici au necesitat internare 226 bolnavi, față de 209 săptămâna anterioară. La ATI au fost internați 31 pacienți, cu unul mai mult față de săptămâna precedentă.
Numărul pacienților care au fost internați în spital, în urma unor accidente rutiere a fost săptămâna trecută de 4, cu doi mai puțini ca în intervalul anterior. În schimb numărul bolnavilor care au ajuns la urgențe din cauza agresiunilor fizice a fost în intervalul raportat de 7, la fel ca în săptămâna precedentă.. Numărul pacienților diagnosticați cu afecțiuni neurologice este de 80, față 44 săptămâna precedentă. A ajuns la spital în perioada analizată 1 pacient diagnosticat cu accident vascular cerebral. Săptămâna trecută a ajuns la urgențe și un pacient cu infarct miocardic. În schimb a scăzut și numărul pacienților cu tensiune arterială, în săptămâna analizată primind acest diagnostic un număr de 41 pacienți față de 76 săptămâna anterioară.
Nr. pacienților cu afecțiuni toraco-abdominalo-pelvine-chirurgicale a ajuns la 103 față de 111 săptămâna anterioară.
Polițiștii au adus la Spital pentru recoltarea alcolemiei un număr de 20 șoferi cu 4 mai mult ca săptămâna anterioară. Alți 104 pacienți au fost diagnosticați cu sindrom dureros abdominal față de 119 săptămâna trecută.
În perioada de referință, la Secția de Pediatrie s-au prezentat la camera de gardă 366 copii, față de 429 copii cu o săptămână înainte. Dintre aceștia au rămas internați 44 copii față de 36 copii săptămâna trecută. Au fost trimiși către alte secții 10 copii, cu unul mai puțin ca săptămâna trecută. Cele mai întâlnite diagnostice puse de medici copiilor au fost: 22 pneumonii( 17 săptămâna anterioară),76 faringo-amigdalite, față de 56 săptămâna precedentă. Un număr de 10 copii au fost diagnosticați ca având boală diareică acută, față de 21 cu o săptămână înainte. Numărul infecțiilor respiratorii acute este în intervalul raportat de 30 cu 15 mai puținii ca săptămâna anterioară,A crescut numărul copilor cu dispepsie la 16 față de 12 cu o săptămână înainte. Un copil a fost diagnosticat cu rujeolă,
La Maternitatea din Roman au adus pe lume copii un număr de 13 mame, cu două mai multe ca săptămâna trecută, cu 2 nașteri mai multe ca săptămâna precedentă. Opt mame au născut pe cale naturală și 5 au adus pe lume copii prin cezariană.
-
Actualitate23 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină2 săptămâni,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Prima pagină2 săptămâni,
Monumentul arhitectonic incendiat de oamenii străzii va fi transformat în muzeu FOTO
-
Actualitate23 de ore,
Ratis Serv – angajează
-
Actualitate2 săptămâni,
Anunț de vânzare
-
Actualitate2 săptămâni,
Cabinet Medical Veterinar angajează
-
Actualitate2 săptămâni,
Anunț angajare
-
Actualitate2 săptămâni,
Comuna Poienari