Actualitate
Administratorul judeţului „s-a lăudat” cu proiecte de două miliarde de euro, la Iaşi

Cea de-a treia ediție a Conferinței Regionale Moldova „25 de ani construiți din pasiune” a avut loc, recent, la Iaşi, iar judeţul a fost reprezentat de administratorul public, Lucian Micu.
Conferinţa, dedicată sectorului construcțiilor, investițiilor și proiectelor de infrastructură, a reunit reprezentanți ai mediului public și privat, de la investitori, proiectanți și furnizori de materiale de construcții, până la instituții bancare.
„Am discutat despre oportunitățile turistice care vor apărea pentru județul Neamț odată cu dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi, respectiv A7 și A8. Am prezentat faptul că lucrăm deja la un plan pentru viitorul exercițiu financiar european, prin care dorim să obținem finanțări pentru Parcul de agrement „Ținutul lui Creangă” și pentru amenajarea zonei Lacului Izvorul Muntelui – obiective de interes turistic major pentru întreaga regiune.
De asemenea, am vorbit despre investițiile aflate în derulare în județul Neamț: construcția noului spital județean, un proiect de peste 1,4 miliarde lei, investițiile în rețelele de apă și canalizare – proiecte de peste 300 milioane euro, precum și investițiile în infrastructura rutieră, pe axa strategică finanțată din fonduri europene, în valoare de peste 400 milioane lei.
În egală măsură, am evidențiat investiția privată majoră din județ, de peste 1 miliard de euro, care presupune construirea unei hidrocentrale prin pompaj, cu o capacitate de producție de 300 MWh și o capacitate de stocare de peste 4.000 MWh. Altfel spus, în județul Neamț sunt atrase sume de aproximativ 2 miliarde de euro pentru proiecte care urmează a fi implementate, lucru asumat de președintele Daniel-Vasilică Harpa, și pentru care se fac toate eforturile ca acestea sa ajungă la maturitate și să își dovedească utilitatea pentru cetățenii judetului Neamț”, a transmis Lucian Micu, administratorul public al județului Neamț.

Actualitate2 săptămâni,Unirea României cu Republica Moldova: Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaților
Actualitate2 săptămâni,Maratonul Muntelui Ceahlău, din nou pe Axial
Actualitate2 săptămâni,Ziua în care unii au (re)descoperit Constituţia
Actualitate2 săptămâni,USR şi rotativa. Siegfried Mureşan – propunere de premier
Actualitate2 săptămâni,VIDEO: Cămătari călcaţi de mascaţi
Actualitate2 săptămâni,După perchezițiile de ieri, a venit și prima reținere. Anchetă pentru camătă de 200.000 de euro
Actualitateo săptămână,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitateo săptămână,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită











