Actualitate
Adăposturile civile, nereguli la mai toate

■ ISU Neamţ a efectuat verificări la cele 72 de adăposturi civile din judeţ ■ au fost avute în vedere atît cele publice, cît şi cele private ■ au fost constatate 270 de deficienţe, pentru care s-au aplicat avertismente ■ cele mai multe nereguli se referă la ventilaţie ■
ISU Neamţ a efectuat verificări la adăposturile civile din judeţ, atît cele publice, cît şi cele private, fiind depistate numeroase nereguli.
Conform normelor, în timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale.
Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste. Deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sînt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare. În martie au fost efectuate controale la adăposturile de protecţie civilă din Neamţ, fiind vizate 72, din care doar unul era autorizat din punct de vedere al protecţiei civile, iar 57 nu fac obiectul autorizării din punct de vedere al protecţiei civile.
Au fost constatate 270 de deficienţe, fiind aplicate 20 de avertismente.
„Principalele deficienţe constatate pe timpul acestor verificări sînt: la o parte din adăposturi instalaţiile de filtro-ventilaţie nu funcţionează; o parte din adăposturi nu sînt echipate cu instalaţiile de filtro-ventilaţie; nu există filtre pentru instalaţia de filtro-ventilaţie; au fost efectuate modificări structurale la unele spaţii de adăpostire, astfel neputînd fi asigurată operativitatea în 24 de ore; lipsa etanşietăţii uşilor metalice ca urmare a uzării excesive a garniturilor; ieşirea de salvare este blocată; o parte din adăposturi nu sînt marcate corespunzător cu însemnul protecţiei civile“, anunţă ISU Neamţ.
Adăpostirea reprezintă o măsură specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi al situaţiilor de urgenţă, împotriva efectelor acestora. Adăposturile de protecţie civilă sînt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
În judeţul Neamţ există 72 de adăposturi de protecţie civilă, publice şi private. În Piatra Neamţ acestea sînt pe strada Mihai Viteazul, bloc I-1, scara B (public), bloc I-2, scara A (public), bloc I-2, scara B (public). Strada Dărmăneşti, bloc B11, scara A-1 (public); bloc B11, scara A-2 (public); bloc B11, scara B-1 (public); bloc B11, scara B-2 (public); bloc K5 scara A-1 (public); bloc K5 scara A-2 (public); bloc K6 scara A-1 (public); bloc K6 scara A-2 (public); bloc K7 scara A-1 (public); bloc K7 scara A-2 (public); bloc K8 scara A-1 (public); bloc K8 scara A-2 (public); bloc B13, scara A-1 (public); bloc B13, scara A-2 (public); bloc B13, scara B-1 (public); bloc B13, scara B-2 (public). Pe Aleea Ulmilor, bloc A0, scara A (public) şi bloc A0 scara B (public). Pe strada Burebista, bloc G-7î scara A-1 (public) şi bloc G-7î scara A-2 (public). Pe strada Unirii, bloc K-10, scara A-1 (public), bloc K-10, scara A-2 (public), bloc K-4, scara B-1 (public) şi bloc K-4, scara B-2 (public). La Hotel Central adăpostul este privat. Adăposturi mai sînt pe strada M Viteazul nr. 48, bl. D-02, scara A-1 (public); nr. 48, bl. D-02, scara A-2 (public); nr. 50, bl. D-03, scara A-1 (public); nr. 50, bl. D-03, scara A-2 (public); nr. 27, bl. C-5, scara F (public). Pe B-dul Dacia nr.6 A, la General Construct, este public. Alte patru sînt pe Calea Romanului, la Sala Polivalentă. La acestea, se mai adaugă adăposturile de la Clinica medicală Sf. Andrei S.R.L. str. M.Viteazul nr. 56 (privat); Delgaz Grid str. Alecu Russo nr. 13 (privat); Galeria Mall, str. Plăeşului nr. 2 (privat); SGA Neamţ, b-dul Dacia nr. 5A (privat); Direcţia pentru Agricultură a judeţului Neamţ str. Mihai Eminescu nr.26 (privat); S.C. Mecanica Ceahlăul, str. Dumbravei nr. 6 (privat); Calypso Salon evenimente str. Izvoare nr. 256 (privat); str. Plăeşului bl. B1 (privat); str. Plăeşului bl. B2 (privat) S.C. White Lady S.R.L. (privat); Liceul Spiru Haret (public); Centrul Social Pietricica (public); Augsburg S.R.L. (privat). Lista adăposturilor civile din Roman. Pe strada Tineretului (Eroilor) bl.15 A (public) şi bl.15 B (public); str. Roman Muşat (1 Decembrie1918) bl. 76 sc. A (public), bl. 74 sc. B (public) şi bl. 70 sc. B (public); pe strada Ştefan cel Mare nr. 177, bl. 5 (public), bl. M15 sc C (public) şi bl. M15 sc D (public); Sala Polivalentă, str. Roman Muşat (public); str. Vasile Lupu bl. 1 (public) şi bl. 2 (public). În oraşul Tîrgu Neamţ sînt două, pe str. Ştefan cel Mare, Grădiniţa nr.2 (public) şi bd. 22 Decembrie bl. M6, sc. A (public). În Bicaz sînt tot două, pe str. Piatra Corbului nr. 13 Bloc ANL (public) şi la sediul Poliţiei Bicaz, str. Energiei (public). În Tarcău, este un adăpost public la primărie, în Săvineşti la Ga Pro Co Chemicals (privat), în Cordun este la Decodem Natura (fost Arcelor Mittal) (privat), în Piatra Şoimului la primărie (public), în Taşca la Heidelberg Cement (privat), iar la Crăcăoani la dispensarul veterinar (public).

-
Actualitate2 săptămâni,
„Mazilire” la Apa Serv. Directorul general demis, conducere interimară
-
Actualitateo săptămână,
Accident cu şase victime, doua persoane decedate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
-
Actualitate5 zile,
PNL Neamț: ”Incapabilă profesional, preocupată de vendete politice, Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț”
-
Advertorialo săptămână,
Anunţ
-
Prima pagină7 zile,
O tânără a ajuns la spital după ce a fost mușcată de un bursuc
-
Prima pagină5 zile,
„Îmi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat”
-
Actualitate6 zile,
Deputatul Laurențiu Leoreanu critică desființarea postului de inspector școlar la disciplina Istorie
-
Actualitate5 zile,
Bilete de tratament alocate de Casa de Pensii Neamț