Eveniment
Acuze de fraudă cu bani europeni

■ paguba în dauna AFIR este de circa 380.000 de lei, sumă cu care instituţia este parte civilă în procesul penal
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi nemţeni acuzaţi de fraude cu bani europeni. În cauză este vorba de Daniela Domnica, inculpată în stare de libertate pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În acelaşi dosar a fost inculpat şi soţul, Vasile Domnica, dar şi alţi doi afacerişti, Vasile Cosău şi Gheorghe Valentin Tănase, cu toţii fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt. În perioada 2012 – 2015, în contextul derularii unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile – „Înfiinţare Pensiune Agroturistică ….”, inculpata Daniela Domnica a folosit în relaţia cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) mai multe documente false şi inexacte, ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei totale de 379.932 lei. O parte din aceste documente (oferte de lucrări, situaţii de lucrări, facturi fiscale, procese-verbale de conformitate, etc.) i-au fost puse la dispoziţie de către ceilalţi trei inculpaţi. De precizat este faptul că, deşi lucrările efective de construire a pensiunii erau începute încă din luna august 2014, la data de 14 ianuarie 2015, pentru dovedirea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, inculpata Domnica Daniela a depus la AFIR dosarul privind organizarea procedurilor de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de „execuţie lucrări de construcţie”, care cuprindea ofertele formale (inexacte) emise de societăţile administrate de inculpaşii Cosău Vasile şi Tănase Gheorghe Valentin. „Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 379.932 lei. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpatei Domnica Daniela. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cauza va fi timp de cel mult două luni în procedură de Cameră preliminară, apoi procesul intră în linie dreaptă cu administrarea probatoriului în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.

-
Actualitateo săptămână,
George Lazăr, președinte PNL Neamț: „103 miloane de euro vor fi alocate prin PNRR pentru sistemul de educație timpurie!
-
Actualitate2 săptămâni,
Cătuşe pentru că a incendiat casa vecinului. Doi bărbaţi au suferit arsuri
-
Actualitate4 zile,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitateo săptămână,
Arsene, condamnat definitiv, căutat de poliţişti. Conform unor informaţii neoficiale a fugit în Italia
-
Actualitate4 zile,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitateo săptămână,
Condamnarea și fuga lui Arsene, ce zic pesediştii nemţeni. Şeful interimar, chemat la Bucureşti. Unii iritaţi, alţii… nostalgici
-
Actualitateo săptămână,
UPDATE: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene – 6,8 ani de puşcărie
-
Prima pagină2 săptămâni,
Chemare la un protest civic din cauza defrișărilor din parc și a crizei apei