Contactează-ne

Eveniment

Acuze de corupţie în cazul unui ex-deputat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ prin sentinţă definitivă, s-a decis începerea procesului în care Dorinel Ursărescu a fost acuzat de cumpărare de influenţă ■ ar fi dat bani unui deputat de Bacău ca să pună o „vorbă“ pentru subcontractarea unor lucrări la digul de peste Siret, în comuna Doljeşti ■ faptele sînt din anii 2010-2011 ■

Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia depusă de ex-deputatul Dorinel Ursărescu şi prin sentinţă definitivă s-a dispus începerea procesului cu acuze de corupţie. Aceeaşi mişcare au făcut-o şi ceilalţi doi inculpaţi din dosar, dar demersul nu a avut rezultatul scontat. Fiecare din cei trei trebuie să scoată din buzunar cîte 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Instanţa de fond, Tribunalul Bacău, va stabili primul termen, iar procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori. De la trimiterea rechizitoriului procurorilor anticorupţie la instanţă şi pînă acum au trecut mai bine de 8 luni, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Bacău pe 22 decembrie anul trecut. Fostul deputat Dorinel Ursărescu a fost acuzat de procurorii DNA de săvîrşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale. Mihai Banu, la data faptelor deputat de Bacău, a fost acuzat de săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Alt inculpat este Ion Rotaru, administrator al unei societăţi comerciale, acesta fiind acuzat de cumpărare de influenţă. „În perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăţi comerciale, de la ceilalţi doi inculpaţi, suma totală de 1.264.000 lei ( 824.000 lei de la Ursărescu Dorinel şi 440.000 lei de la Rotaru Ion). Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Banu Mihai să-şi exercite influenţa asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, astfel încît aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a rîului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruieneşti, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, firmelor administrate de inculpaţii Ursărescu Dorinel şi Rotaru Ion“, conform DNA. De asemenea, Mihai Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către Banu. Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea lui Banu, între cele două societăţi subcontractoare şi firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive, mai spun anchetatorii. În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză. Trebuie spus că Banu a mai avut astfel de probleme fiind inculpat de DNA în august 2015, pentru fapte similare, ulterior fiind condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Şi Ursărescu a mai dat ochii cu anchetatorii pentru fapte asimilate corupţiei. A fost trimis în judecată pe 19 decembrie 2014, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. V.Vasile

    9 septembrie 2018 at 11:48 AM

    Acuze de coruptie, vai, dar nu se poate asa ceva…..
    La astfel de acuze, pt. aceste specimene de emanati, urmasi ai lui paturica, zau ca titlul articolului este bland.
    Sper ca justitia sa demonstreze ca acuzele sunt fapte si as dori sa ramana fara pijamale si sa locuiasca unde merita…..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending