Contactează-ne

Actualitate

Activități interesante, diverse și rezultate ale elevilor de la Colegiul Național „Roman-Vodă”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ elevii unității au participat la o serie de activități extracuriculare și olimpiade școlare ■ au început să apară și primele rezultate la concursuri ■

Colegiul Național „Roman-Vodă“ a fost vineri, 22 martie 2024, gazda celei de a doua întâlniri din cadrul Proiectului educațional CARIERA, aflat la cea de a II-a ediție, care a continuat seria evenimentelor din acest an școlar, printr-o activitate destinată medicinei, sub coordonarea profesorilor Roxana Prisacaru, Ionuț Ciocoiu, Alexandra Poenaru și Brîndușa Popa.

„Proiectul a fost inițiat din dorința de a le oferi elevilor noștri un suport orientativ în alegerea unei cariere profesionale, constatând că există minusuri pe această latură. Proiectul a demarat anul trecut. În fiecare an ne fixăm două teme, respectiv antreprenoriatul și medicina. Prima activitate din acest an școlar l-a avut ca invitat pe omul de afaceri Dan Pricope, antreprenor.

A fost și doamna doctor Irina Iftimie, care le-a vorbit celor 200 de elevi prezenți în „Aula Garabet Ibrăileanu“ care le-a povestit elevilor despre frumusețea profesiei de medic, dar și despre dificultățile ei. Pe aceași temă a antreprenoriatului vom mai organiza anul acesta încă o activitate, la care vom invita o mare personalitate din Iași”, a declarat profesoara Alexandra Poenaru, manager de proiect.

În cadrul programului educativ „Școli – Ambasador ale Parlamentului European” (EPAS), tot la CNRV a fost organizat recent evenimentul „În drum spre alegerile europene”, care a urmărit conștientizarea tinerilor, care au împlinit până în luna iunie 18 ani, vârsta la care au dreptul de a alege, subliniindu-se importanța votului lor pentru viitorul Europei, responsabilizarea și implicarea civică a acestora.

Ambasadorii juniori au susținut o dezbatere, urmată de simularea votului. Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Român de Politici Europene din București și a fost organizat de Cristiana Benea, din  clasa a XII-a H, sub îndrumarea profesorului Mihaela Tanovici. Printre coordonatorii proiectului se mai află profesorii Roxana Prisacaru, Ionuț Ciocoiu și Beatrice Lăpușneanu.

Pe pagina de Facebook a colegiului nemțean se mai consemnează că la etapa județeană a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață“, elevii CNRV au obținut rezultate remarcabile, dovedind că literația este o competență autentică. Ana Aurora Pellegrini, a obținut locul al II-lea, nivel 1 liceu, ea fiind îndrumată de prof. Roxana Prisacaru.

Iulia Ștefana Păun a obținut locul al II-lea, nivel liceu. Mihnea Andrei Maiogan, elev al  profesoarei Ana Maria Zăloagă, a obținut locul al IV-lea nivel 1 liceu. Bianca Elena Pîrvu s-a clasat pe locul V, nivel 1 liceu, îndrumător fiind prof. Roxana Prisacaru). Andrei Radu a obținut locul al VI-lea, nivel 1 liceu, îndrumat fiind de Mihaela Băltoi. Dimensiunea europeană a activităților educaționale desfășurate la CNRV este validată constant.

Ionelia Hîrju, reprezentant al partenerului educațional GEYC din București, a vizitat unitatea de învățământ vineri, 22 martie, pentru a decerna două trofee de excelență. În anul școlar curent, colegiul a implementat două proiecte inedite, finanțate prin programul Erasmus+, în parteneriat cu GEYC București: DisinformAction și The Rights Hero. Activitățile au urmărit dezvoltarea gândirii critice și creatoare, a competențelor civice și a literației digitale. CNRV a primit titlul de „Centru Educațional European”.

La etapa județeană a Olimpiadei de limbă franceză, elevii de la CNRV au confirmat pasiunea pentru studiul limbilor moderne. Ioana Grapă, clasa a IX-a, a obținut locul I și calificare la etapa națională, îndrumător fiind prof. Paula Dornescu. Claudia Davidov, din clasa a X-a, a obținut locul I și calificare la etapa națională (îndrumător, prof. Paula Dornescu). Sebastian Ilie Crețu, din clasa a XI-a s-a clasat pe locul I și s-a calificat la etapa națională (îndrumător, prof. Paula Dornescu).

Jesica Maria Pîslaru, din clasa a VIII-a a obținut locul al III-lea (îndrumător  profesor Paula Dornescu). Ștefania Movileanu, clasa a XI-a a obținut locul al III-lea (îndrumător, prof. Otilia-Valentina Cocuț). Daria Dornescu, din  clasa a IX-a a obținut locul al V-lea(îndrumător profesor Paula Dornescu), iar Maria Dominte, din clasa a VIII-a, s-a clasat pe locul al VI-lea (îndrumător fiind profesor Paula Dornescu).

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending