Actualitate
Acțiuni de binefacere în cadrul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română

■ clericii și credincioșii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au contribuit la colectarea unor produse de igienă personală: săpun, pastă de dinți, periuțe, prosoape, unghiere, pieptene ■ ele au fost distribuite bolnavilor din secțiile Neurologie, Îngrijiri Paliative, Oncologie și Maternitate ■ de Paștile Ortodox vor fi aduse alte 300 de pachete conținând cozonac, pască și ouă roșii ■
Preotul Silviu Daniel Petrea, de la capela ortodoxă Izvorul Tămăduirii a Spitalului Municipal de Urgență Roman, a inclus în programul acestei săptămâni și o activitate de distribuire a unor produse de igienă personală, binevenite pentru pacienții unității sanitare.
Acțiunea este parte din Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. În cadrul acțiunii, clericii și credincioșii Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-au angajat să ofere sprijin persoanelor bolnave spitalizate din întreaga eparhie, indiferent de nevoile acestora.
”Participarea la acest program a implicat preoții de spital, toate organizațiile neguvernamentale din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în colaborare directă cu birourile de asistență socială din cele cinci protopopiate – Roman, Bacău, Onești, Moinești, Buhuși și Sascut.
Cele 500 de kituri igienico-sanitare au fost obținute cu sprijinul Federației Filantropia a Patriarhiei Române, furnizate direct din America de către instituția ortodoxă de caritate IOCC. Acestea vor fi distribuite pacienților din spitalele eparhiei, în special din secțiile de Oncologie, Paliație și Neurologie”, a declarat părintele Silviu Daniel Petrea, care a adăugat faptul că cele 80 de pachete au fost deja distribuite la SMU Roman, urmând ca în viitorul apropiat să se ofere și alte forme de asistență pentru îngrijirea pacienților.
Valoarea celor 80 de pachete se ridică la 4.000 lei, dar înseamnă foarte mult mai ales pentru bolnavii din localitățile îndepărtate, care sunt vizitați destul de rar de aparținători. Părintele Daniel Petrea pregătește pentru Săptămâna Mare și o acțiune de colectare și distribuire pentru bolnavi a unor produse alimentare specifice Paștelui: cozonac, pască, ouă roșii estimând posibilitatea distribuirii a cel puțin 300 de pachete.

Actualitate2 săptămâni,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitate2 săptămâni,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită
Politica2 săptămâni,Preşedintele României se află într-o permanentă „aşteptare rezonabilă”
Actualitate2 săptămâni,Sub ochii voștri – Nepăsarea costă vieți
Actualitateo săptămână,Schimbare de director la Prefectura Neamț
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra despre miniștrii din cabinetul Bolojan: “Nu i-aș pune nici în toaleta din fundul grădinii”
Actualitate2 săptămâni,A8: Când încep lucrările pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș. Estimarea celor de la CNIR
Actualitate6 zile,Război între vecini în miez de noapte la un apartament din Piatra Neamț







